Abia a fost ""inghitita"" scumpirea cu 8,1%-8,5% a gazelor, ca autoritatile si operatorii din sistem au si declansat un razboi de imagine, acuzandu-se unii pe altii ca nu au acceptat un pret preferential mai mic pentru populatie.
""Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), Petrom si distribuitorii de gaze poarta raspunderea pentru scumpirea gazelor"", a declarat ieri ministrul Economiei, Codrut Seres (foto).
Pe de alta parte, oficialii Petrom spun ca ""Petrom a propus autoritatilor preturi preferentiale pentru consumatorii casnici in 2007, dar acestea nu au fost acceptate"".
Presedintele ANRGN, Stefan Cosmeanu, aminteste ca anul trecut a propus ""segmentarea pietei, astfel incat o parte a productiei interne de gaze sa fie alocata consumatorilor casnici la preturile corespunzatoare, dar Consiliul Concurentei nu a fost de acord, pe motiv ca nu sunt permise subventiile incrucisate"".
In replica, oficialii Petrom sustin ca, ""din cate stim, nu exista nici in Europa reglementari care sa impiedice o companie privata sa ceara preturi mai mici unor anumiti consumatori. Productia noastra este mai mare, deci cineva a consumat-o"".
""Clauzele asiguratorii nu sunt in masura sa ne satisfaca"", a declarat Seres, care va propune modificarea legii gazelor, in care ""Petrom nu isi respecta promisiunea de a pastra pretul reglementat, astfel incat penalitatile sa fie marite si vom merge pana la rezilierea contractului si retragerea licentei"".
Pe de alta parte, Uniunea Europeana cere ca preturile pentru consumatorii ""cu amanuntul"" sa fie mai mari decat cele pentru cei industriali. Fara efecte concrete in continutul facturilor, totul s-ar putea reduce doar la un razboi de imagine, atata vreme cat nimeni nu recunoaste ca preturile la gazele autohtone trebuie sa fie in 2009 mai mici cu cel putin valoarea cheltuielilor de transport si asigurare (CIF) din Rusia pana in Romania.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro