Cu o intarziere de patru luni de la data stabilita prin lege, Nicolaescu a decis sa scoata la concurs posturile de manageri de spitale. Astfel, din data de 17 noiembrie, circa 1.500 de supermanageri scoliti in 14 zile se vor bate pentru cele 429 de

Cu o intarziere de patru luni de la data stabilita prin lege, Nicolaescu a decis sa scoata la concurs posturile de manageri de spitale. Astfel, din data de 17 noiembrie, circa 1.500 de supermanageri scoliti in 14 zile se vor bate pentru cele 429 de posturi de directori ai unitatilor sanitare.

Cei mai multi dintre interimarii numiti in luna mai de ministrul sanatatii la conducerea spitalelor din tara s-au dovedit a fi plini de incompatibilitati, incalcand, nestingheriti, Legea reformei nicolaesciene. Aspectele sesizate in legatura cu incompatibilitatile managerilor interimari nu au fost luate in seama de Ministerul Sanatatii, care nu a catadicsit sa ia nici o masura impotriva celor care incalcau legea. Acum insa, atentia ministrului Nicolaescu s-a indreptat catre marele concurs pentru ocuparea posturilor de manageri de spital, pe care acesta il va organiza in data de 17 noiembrie. Astfel, la competitie sunt asteptati circa 1.500 de supermanageri, scoliti la cursurile de 14 zile ale Scolii Nationale de Sanatate Publica si Management Spitalicesc, unitate de invatamant infiintata de ministrul Nicolaescu pentru specializarea conducatorilor de spitale. P rima proba a concursului va consta in studierea dosarelor participantilor, considerata proba eliminatorie.

Dupa aceasta triere, urmeaza testul-grila, compus din 50 de intrebari, din care 40% din domeniul legislatiei specifice activitatii spitalului public si 60% din domeniul managementului sanitar. „Va fi un concurs foarte exigent, foarte dur“, anunta, cu putin timp in urma, ministrul Nicolaescu. Referitor la duritatea concursului, trebuie amintit faptul ca cele 35 de intrebari din examenul sustinut de cursantii Scolii Nationale de Sanatate Publica si Management Spitalicesc puteau fi rezolvate, cu usurinta, chiar si de catre elevii de liceu.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.