Biata Romania! Dupa decenii de dictatura comunista si o revolutie sangeroasa si violenta, tara care a reusit sa tranziteze spre democratie primeste acum un bobarnac din partea Europei, scrie publicatia Financial Times, intr-un comentariu despre postul de comisar european oferit Romaniei.

Propunerea Romaniei pentru postul de comisar european nu are parte de o responsabilitate care sa se ridice la nivelul pregatirii sale. Mai mult, Guvernul a primit de la Bruxelles un bobarnac zdravan prin care i se transmite ca, oricate eforturi a facut si va mai face, nu va depasi prea curand statutul de membru de rangul al doilea al Uniunii. Acestea ar fi, in linii mari, concluziile unei analize publicate in editia de ieri a prestigiosului cotidian Financial Times.

TOT DEGEABA. Desi au trecut prin schimbari politice si economice uneori dureroase, desi au negociat din rasputeri si au plecat urechea la toate recomandarile Bruxellesului, romanilor li s-a spus zilele trecute ca toate acestea ""nu valoreaza aproape nimic"", scrie FT. ""Tot ceea ce merita este un singur cuvant lung, brutal si extrem de clar: multilingvism. Acesta va fi de fapt portofoliul oferit noului membru roman al Comisiei Europene, atunci cand va veni la Bruxelles, in ianuarie. Asta inseamna ca el va primi doar un sfert din responsabilitatile pe care le detine in prezent Jan Figel, comisarul slovac in a carui sarcina revin educatia, instruirea si cultura"", se arata in articolul intitulat ""Un premiu putin sclipitor"".

Citeste si:

ORBAN, SUBEVALUAT. Financial Times face referire si la persoana nominalizata pentru acest post, secretarul de stat in Ministerul Intergrarii Europene Leonard Orban. ""Nu are o responsabilitate demna de numele sau"" si, ""la fel ca tara pe care o reprezinta, a fost minimalizat ca importanta chiar inainte de a face parte din Uniune"", sunt aprecierile privindu-l pe Orban. Faptul ca Romania s-a ales cu portofoliul multilingvismului este cu atat mai derutant, scrie FT, in conditiile in care existau mai multe optiuni. ""Unele dintre actualele portofolii puteau fi cu usurinta impartite pentru a face loc pentru un nou comisar roman pentru Ajutorul Umanitar sau pentru Munca sau Afaceri Juridice. Pentru a pune sare pe rana, omologul bulgar al lui Orban tocmai a primit portofoliul important al Protectiei Consumatorilor"", se arata in articol.

Chiar in ziua in care Leonard Orban a fost anuntat drept nominalizarea oficiala pentru postul de comisar din partea Romaniei, Executivul Uniunii a dat publicitatii un comunicat in care subliniaza ca nu este vorba, in cazul lui Orban, despre un portofoliu nesemnificativ. ""Este un domeniu important si sensibil"", afirma un reprezentant al comisiei. Insusi titularul portofoliului ""plin"", Jan Figel, spunea, in mesajul de felicitare catre Orban ca prin crearea unui comisar pentru multilingvism se indica importanta pe care comisia o acorda acestui domeniu. ""Nu este asa"", scrie FT, continuand ca totul este ""o reflectie a pozitiei Romaniei la Bruxelles si poate chiar o pedeapsa pentru saracacioasa gestionare a nominalizarii comisarului de catre statul roman"".