Ultimele variatiuni ale lui Emil Iordache (I)

Cum s-a implinit, nu de mult, un an de la trecerea la cele vesnice a lui Emil Iordache, cateva amare consideratii pe marginea ultimei sale carti se impun in semn de omagiu adus amintirii unui om de la care am invatat foarte multe.
Emil Iordache a fost cu siguranta cel mai competent si mai talentat traducator din limba rusa, dublat de un la fel de autorizat si percutant comentator al marilor capodopere pe care le-a transpus in romaneste. Putini talmacitori se pot lauda a fi "atacat" autori de calibrul unor Dostoievski, Tolstoi, Esenin, Puskin, Bulgakov, Gogol, Platonov, Venedikt Erofeev, Nabokov, Blok, Abramov, Makanin si atatia altii. Pe langa aceasta munca sisifica, dar asumata ca un program coerent, ce se dorea incununat cu Razboi si pace, universitarul iesean mai numara in bibliografia personala 10 volume de critica literara, dintre care amintesc Semiotica traducerii poetice, Serghei Esenin (viata si opera), Cartile de pe masa, Literatura orizontala, Persanul cu nas de argint, Studii despre Gogol. Ultimul volum din aceasta prestigioasa serie a fost sa fie Variatiuni pe marginea subteranei, aparut la finele anului 2004, la Editura Revistei "Convorbiri literare". Subtil si in spiritul autorului prefatat de Dragos Cojocaru, opul reuneste studii meticuloase, redactate in deplina cunostinta de cauza (pentru ca, probabil, traducatorul intuieste cel mai bine esenta operei pe care o rescrie in noul idiom) dedicate unor Andrei Platonov, Mihail Bulgakov, Venedikt Erofeev, apartinand asa-numitului "esalon al refuzatilor", precum si o serie de texte-comentarii pe marginea unor microromane dostoievskiene, dar si eseuri mult mai eliberate de constrangerile academice, articole ludice, pornind de la tot soiul de teme mai mult ori mai putin actuale. Sa le luam pe rand, pentru a incerca sa decorticam mecanismul hermeneutic propriu criticului, care are ambitia de a explica ceea ce un cititor de rand, neinitiat in tainele din ce in ce mai adanci ale culturii ruse, nu si-ar putea insusi fara acest gest de initiere. Pana in 1989, bunaoara, vitregitul autor al romanului Cevengur nu era cunoscut la noi decat prin cateva nesemnificative nuvele, acceptate pe linie ideologica in spatiul sovietic. Adevarata opera a lui Platonov a aparut, insa, dupa moartea scriitorului, ridicandu-i in mod considerabil cota. Pe taram autohton, acest gest justitiar i se datoreaza, in mare masura, lui Emil Iordache.

---

Despre autor: