Cei aproximativ 800 de elevi ai Scolii generale "Avram Iancu" din Bistrita au fost trimisi acasa, ieri dimineata, din cauza frigului de nesuportat din salile de curs. Copiii au participat la un protest spontan, organizat impreuna cu profesorii lor, i
Cei aproximativ 800 de elevi ai Scolii generale "Avram Iancu" din Bistrita au fost trimisi acasa, ieri dimineata, din cauza frigului de nesuportat din salile de curs. Copiii au participat la un protest spontan, organizat impreuna cu profesorii lor, in fata Prefecturii Bistrita-Nasaud, nemultumiti ca scoala in care invata nu are caldura. Elevii au scandat "Vrem caldura!", iar dupa circa o ora s-au indreptat, in coloana, strabatand orasul, spre scoala lor, purtand pancarte. Inspectoratul Scolar Judetean Bistrita-Nasaud a aprobat memoriul inaintat de conducerea scolii, prin care s-a cerut suspendarea cursurilor, pe termen nelimitat, pana la rezolvarea problemei incalzirii.
Nu aceeasi concesie au primit liceenii de la Grupul scolar de Informatica si Electrotehnica, aproape 100 dintre ei alegand sa protesteze, cerand reluarea incalzirii, in fata sediului Prefecturii. Jandarmii i-au obligat sa se intoarca la cursuri, considerand actiunea lor ilegala. Horatiu Catalano, inspectorul scolar general, i-a convocat intr-o sedinta pe toti cei zece directori ai scolilor unde nu a putut fi reluata incalzirea, pentru a rezolva conflictele aparute in ultimele zile. Orele de curs au fost reduse la 35 de minute, cu pauza de cinci minute, pentru ca elevii sa nu fie nevoiti sa suporte prea mult timp temperaturile reduse din clase.
Autoritatile judetene sustin ca vor incerca, saptamana viitoare, sa porneasca furnizarea incalzirii, in prezent purtand discutii cu furnizorul de gaz, care a refuzat pana acum sa semneze contractul. De sistemul centralizat de termoficare depind 12 scoli si licee din oras, dar si multe institutii, printre care figureaza si Primaria Bistrita. Furnizarea agentului termic a fost sistata in municipiu de mai bine de patru luni, iar caloriferele vor ramane reci pana cand directia de termoficare locala va primi toate avizele pentru a functiona si va semna contractele cu furnizorii si clientii. In aceste conditii, cei peste 200 de angajati ai primariei, inclusiv primarul si viceprimarii, sunt obligati sa isi incalzeasca birourile cu radiatoare sau calorifere electrice.
Fosta firma de termoficare, SC "Proditerm" SA, al carei actionar unic a fost Consiliul local, a intrat in faliment, iar noua Directie de termoficare locala, structura nou creata in cadrul Primariei Bistrita, este inca in etapa de organizare si nu poate furniza agent termic abonatilor. Vasile Moldovan, primarul Bistritei, a declarat, ieri, ca, in aceste conditii, le permite angajatilor sa utilizeze alte surse de incalzire fiindca peste noapte este frig, iar oamenii gasesc dimineata birourile aproape inghetate, informeaza Mediafax. "Ne adunam mai multi colegi in acelasi birou, dam drumul la radiatoare si ne mai incalzim. Sunt unele incaperi in care nici nu se poate sta", a declarat un functionar de la Compartimentul de pregatire a documentelor. La fel de frig este si la Directia de Integrare Europeana, unde functionarii stau cu hainele pe ei si cu aeroterme la picioare. Potrivit primarului, firma Eon Gaz a aratat ca este dispusa sa semneze un nou contract cu municipalitatea, daca aceasta achita cele 6 milioane de lei pe care Proditerm i le datoreaza. Edilul sustine ca exista alte 27 de firme care ar putea furniza gaz, dar acest lucru nu este posibil, deoarece reteaua de distributie este tot in proprietatea Eon Gaz, societate cu care se vor mai purta discutii.
Hardau cere suspendarea cursurilor
Mihail Hardau, ministrul Educatiei si Cercetarii, a declarat, ieri, ca ar fi rezolvat in mod operativ situatia scolilor din Bistrita, dar nu i s-a cerut acest lucru. "Cei de acolo nu au facut o cerere pentru o centrala proprie, dar daca vor face, noi vom gasi mijloace sa-i ajutam. Pentru situatii extreme raspunsul este si mai rapid", a spus Hardau, amintind ca "acolo intreg cartierul nu are caldura, nu numai scolile". El a anuntat ca MEdC va da bani tuturor scolilor pentru achizitionarea de centrale termice proprii, dar conducerile acestora trebuie, pur si simplu, sa ii solicite. "Putem sa acordam banii necesari pentru instalarea de centrale termice proprii pentru scoli, dar trebuie ca acestea sa solicite acest lucru. Dorim ca fiecare scoala sa aiba autonomie pentru incalzire si sa nu depinda de cartierul in care este situata. Nu am mai avut semnale despre probleme in aprovizionarea de iarna cu lemne sau cu pacura. Ne-am intalnit cu inspectorii scolari si nu am avut nici o informatie ca ar fi probleme", a precizat Hardau. Aseara tarziu, Hardau a solicitat Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud suspendarea cursurilor in scolile fara caldura. Acestea au fost intrerupte incepand de astazi.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.