Prezenta centrelor de cercetare software, deschise de Siemens in domeniul industriei auto la Iasi si Timisoara, a creat pe piata IT mari mutatii. Principalele "victime" ale investitiilor facute de germani in cele doua colturi de tara sunt universitat
Prezenta centrelor de cercetare software, deschise de Siemens in domeniul industriei auto la Iasi si Timisoara, a creat pe piata IT mari mutatii. Principalele "victime" ale investitiilor facute de germani in cele doua colturi de tara sunt universitatile si liceele importante din cele doua orase, care au ramas fara profesori la catedrele de informatica. Motivul? Ofertele de munca mult mai atragatoare fata de ce ofera in momentul de fata invatamantul romanesc.
Prezenta Siemens VDO Automotive pe piata software din Timisoara si Iasi a dus la crearea a peste 2.000 noi locuri de munca in domeniul IT. Atat invatamantul universitar, cat si cel liceal s-au vazut puse in situatie de criza in privinta catedrelor de informatica. si asta pentru ca Siemens Automotive a urmarit sa atraga pentru centrele sale de cercetare software in principal cadrele din invatamant. "In momentul de fata, la Iasi, avem o problema destul de mare. Imediat dupa ce noul an scolar a inceput, atat liceele, cat si catedra de IT de la Universitate au constatat ca nu mai dispun de profesori de specialitate, majoritatea fiind atrasi pe piata privata, de Siemens, la noul centru de cercetare sofware", a precizat, pentru Adevarul, primarul Iasiului, Gheorghe Nichita. Potrivit edilului-sef, planurile Siemens VDO Automotive urmaresc realizarea la Iasi a unor investitii care vor ajunge la un nivel de peste 20 milioane de euro pana in anul 2009. Proiectul companiei germane va urmari angajarea, in decurs de doar doi-trei ani, a peste 500 de oameni in domeniul inaltei tehnologii. Potrivit purtatorului de cuvant al Siemens VDO, Alina Bratu, pana in acest moment, compania a reusit sa angajeze pentru centrul de cercetare aproximativ 130 de oameni, din care o mare parte au fost atrasi din mediul universitar pentru pregatirea lor.
"Compania Siemens VDO, impreuna cu Universitatea Tehnica si Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" si-au unit fortele si deruleaza programe comune: practica de vara, lucrari de diploma cu sprijin din partea companiei, burse private pentru studenti si doctoranzi.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.