Potrivit istoricilor Bucurestiului, berea si berariile patrund si prolifereaza in capitala tarii noastre in jurul anului 1870. Berariile erau patronate indeosebi de germani sau de romani ardeleni. Epoca dintre 1870 si 1914, anul in care incepe primul razboi mondial, este aceea care genereaza kitsch-ul. Este si valeatul lui Caragiale si al personajelor sale care frecventeaza cu asiduitate berariile. Acestea sunt functionari bugetari precum nenea Anghelache si colegii sai, profesori, avocati fara clientela, traitori din expediente... "Reactionarii" intra insa in restaurante, iar oamenii fara dare de mana in birturi, bodegi si carciumi unde se bea vin, se perpeleste friptura pe gratar si canta lautarii. Acolo se mananca si se bea.
La berarie se face insa politica. Caragiale insusi a fost patron falimentar de berarie. Una din fabricile de bere aparute in Bucuresti, intre primele, purta numele lui Luther. Este greu sa-ti imaginezi o crama italiana cu hramul lui Toma d'Acquino. Benedictinii s-au distins nu numai prin rabdatoare si subtila carturarie, ci si printr-o licoare de mare rafinament, care le poarta numele. O alta, produsa de secole in Franta, tot din categoria distilatelor, are o denumire care se traduce prin manastire: Chartreuse. Duhovnicul principelui Salina, personaj din "Ghepardul" lui Lampedusa, agrea si el un pahar de vin. Italia, Spania, Portugalia, tari structural catolice - cum a fost si Franta odata - sunt patrii ale vinului si ale unor distilate, ale fernetului (inegalabil fiind cel produs de fratii Branca), ale vermutului si Cointreau-ului; scotch-ul este tot o bautura catolica, zamislita in timpuri in care monarhii britanici inca nu se despartisera bisericeste de Roma...
Aminteam mai sus ca una din primele fabrici de bere bucurestene a purtat numele lui Luther. Nu mi se pare intamplator. Printr-un gest eretic, Luther a scos Sfintele Taine din Biserica. Iar in Euharistie, Domnul Hristos ne e dat ca hrana sub forma de paine si vin.
Berea este o bautura protestanta. Lunga, acidulata, propice discutiilor labartate si interminabile. Cand s-a raspandit in Romania, ea s-a asociat cu retorica pasoptista, cu ortografia sonora si artificiala propusa de Heliade Radulescu si cu logoreea vrajmasa logicii proprie personajelor lui Caragiale. La berarie constata Lache Diaconescu ce-i lipseste Codului Penal: pedeapsa cu moartea. La berarie fac eroii lui Caragiale "analize" politice. Am spus-o cu alt prilej: taranii lui Marin Preda din "Morometii" discuta dupa tipicul berariei. Poiana lui Iocan este o berarie fara halbe si tapi, este si televiziunea OTV, unde bodega se intersecteaza cu psihanaliza intr-un amestec cat se poate de romanesc. Sunt convins ca niste halbe de bere asezate in fata invitatilor emisiunilor OTV ar intari pitorescul acestui post si i-ar creste audienta. In 1947, un politician roman nenumit - eu il banuiesc a fi Constantin Argetoianu - i-a marturisit ziaristului american Simon Burgin, corespondent al revistei "Life Magazin": "O sa le para rau pana si rusilor, pentru ca nici ei nu vor putea schimba Romania!".
Este suficient sa te uiti numai cinci minute la o emisiune OTV, oricare ar fi ea, pentru a exclama: "O sa-i para rau pana si Uniunii Europene!...". Iar cand, in urma cu un an, am vazut o distinsa reprezentanta a societatii civile, participand la o trancaneala OTV, m-am mirat mai mult decat povestitorul din "Craii de Curtea Veche" cand l-a surprins pe Gore Pirgu "invartind o bautura zuralie cu teozoafa Papura Jilava".
Inspumata ca logoreea, berea este prin excelenta bautura vremurilor noastre. Bautura masificarii, a globalizarii, a ceturilor si a negurilor tolerabile. Ne rasfrangem cu voluptate in inconsistenta ei acidulata ca intr-o oglinda. Max Weber, teoreticianul modern al protestantismului, i-ar fi putut aduce un elogiu patetic. Insa berea nu exclude periferiile si balariile ethosului ortodox. Intocmai ca personajele lui Caragiale, ca oaspetii sezatorilor OTV, unde dupa un fost sef de stat urmeaza la cuvant o vrajitoare din Racari sau un preot caterisit, bautorul de bere bate campii in limitele demagogiei curente si ai parametrilor stabiliti de CNA. Sunt ispitit a spune ca avem astazi in bere, la nivel planetar, echivalentul mamaligii, intrucat nici una, nici alta nu explodeaza. Daca nu ma insala memoria - mi s-a mai intamplat, berea fasaie.