Jurnal de calatorie in Romania post-revolutionara

mult mai devreme, la sosirea unui avion de la Paris (noi venim prin Bruxelles), si cum nu eram in avionul de Paris ghizii nostri au plecat. Banda rulanta aduce in sfarsit si bagajul maicii Mariam, care pune insa probleme: contine un obiect suspect. Este desfacut. Oricata precautie ar avea functionarul vamii sau al securitatii locale, tot nedelicat ramane sa scotocesti printre obiectele intime ale unei calugarite. Obiectul suspect este depistat: o cutie de baterii pentru un radio de voiaj, adus drept cadou parintelui Romul. Putem parasi aeroportul, dar nu avem nici o alta solutie decat inchirierea unei masini. Trebuie sa ajungem in cel mai scurt timp la Sibiu. Neavand incotro, ma tocmesc cu un sofer de taxi. O mie de franci pentru 550 km. Mi se pare corect (mi se va explica ulterior ca nu cunoasteam cursul francului, nici pretul benzinei si ca, de fapt, pretul era exorbitant). Dupa o lunga asteptare − inca una dupa cea din aeroport, dar suntem, nu-i asa, intr-o tara care cunoaste de mult practica rabdarii − soferul tocmit revine cu o masina ceva mai solida decat taxiul hodorogit initial. Plecam. Ne oprim insa foarte curand. Trebuie umplut rezervorul cu benzina si stam deci la coada la benzinarie pret de o ora.
Drumul de la Bucuresti la Sibiu in plina noapte cu luna plina. De-o frumusete grandioasa, mai ales in timpul traversarii muntilor. La inceput, forme rotunde, pline, apoi din ce in ce mai abrupte. Peste tot zapada. Uneori mai cad cativa fulgi. Paduri imense de conifere grele de zapada. Totul in alb si negru. Miscarea lenta a crengilor ingreunate de alba lor incarcatura evoca gesturi de ofranda sau de primire. Dupa vilele cochete ale versantului sudic, construite de aristocratia bucuresteana inainte de razboi si ocupate apoi de
nomenclatura
, versantul nordic pare pustiu. Masina patineaza in zapada. Momente tragice si sublime − tragice fiindca masina pare a scapa de sub control pe portiuni de sosea unde prapastia e vertiginoasa incepand chiar de la marginea drumului, sublime fiindca peisajul de noapte de iarna cu luna lasa privirea muta de admiratie. Curand insa, drumul incepe sa coboare spre podisul Transilvaniei si zapada dispare. Relieful e mai lin. Traversam sate bine iluminate, spre deosebire de cele din preajma Bucurestiului, prost luminate sau, practic, lipsite de orice fel de lumina de noapte pe drumuri. Case frumoase, rectangulare, cu fatade colorate pastel, in tonuri de galben si verde care se ghicesc in noapte. Aspect de Europa centrala. Traversam in schimb si orase inconjurate de blocuri moderne, vizibil recente, nu urate, dar total impersonale, fara nici o legatura cu arhitectura traditionala, cu cadrul istoric al acestor orase. Stiu: istoria Romaniei a inceput cu Ceausescu! Ajungem la Sibiu pe la cinci dimineata si cautam la intamplare un hotel. N-am retinut numele hotelului care ne fusese rezervat. Cer sa fim dusi in centru. Intru in primul hotel din centru si nimeresc exact la hotelul unde eram asteptati.
Admirabila noapte alba, in cel mai deplin sens al cuvantului, gratie zapezii si lunii pline. Rugaciunea era posibila in ciuda oboselii (pana in acel punct de daruire si topire totala a inimii in harul primit); eram stapanit de o anumita pace interioara, datorata probabil distantei, care ma facea sa doresc sa rezist inca si inca, in pace si detasare interioara, pentru a ajuta, daca Dumnezeu ma va ajuta.
Dupa o ora de somn, o muzicuta ascutita, ironica, ma trezeste. Caut indelung sursa sonora. Un fel de radio disimulat, sub forma de sertar al noptierei. Parintele Romul − devenit Serafim (a trecut de la un nume de fondator la un nume de iluminator,
inger de foc
) − ne asteapta in holul hotelului.
Chipul lui Romul-Serafim ma frapeaza prin caracterul sau copilaresc, fragil, de o tinerete dezarmanta. E un om de o extrema curatenie, de o puritate absoluta (dar nu in sensul stramt, moralist, al cuvantului). Un fel de miel intre lupi, un om rastignit. Oare destinul lui va putea fi altul decat cel indicat de aspectul lui, de chipul sau intim? Mergem la catedrala ortodoxa unde va avea loc ceremonia inscaunarii lui. In acest oras unde bisericile vechi, gotice, sunt catolice sau protestante, catedrala ortodoxa este moderna.
Edificiul este enorm, cu o vasta cupola si multime de fresce, relativ suportabile. Biserica e plina ochi de oameni. De asemeni, trotuarul din fata si toata strada. Mii si mii de oameni, barbati si femei de toate conditiile sociale. Multi oameni veniti din prima parohie, rurala, a parintelui Romul, tarani cu fete rugoase, masive, expresive, cum nu mai poti intalni frecvent in Europa occidentala. La inceput se simte o oarecare tensiune. O femeie tipa, striga nedeslusit slogane critice la adresa patriarhului. E scoasa din multime si dusa. Apoi incep sa se inalte cantece. Totul este acoperit de muzica lor, de o mare frumusete, mai putin rafinata si afectiva ca cea ruseasca, mai putin severa decat melopeea bizantina, un fel de duiosie virila transpusa melodic.In biserica se afla mitropolitul Antonie Plamadeala, greoi, masiv, ranit in orgoliul sau si amenintat; se afla, de asemeni, trei din cei cinci episcopi inscaunati dupa
Revolutie
(Ceausescu impiedica innoirile). Unul din noii episcopi, cel de Alba Iulia, este foarte tanar si din aceeasi speta umana ca Serafim. Am fost introdus cu mare repeziciune in altarul bisericii, in spatele iconostasului. Mitropolitul imi precizeaza ordinea discursurilor care vor avea loc dupa slujba: el va vorbi primul, apoi ministrul cultelor, apoi eu... Inainte de aceasta asist la consacrarea propriu-zisa, care se petrece in naos, sub ochii poporului. Multimea poate vedea in direct adeziunea entuziasta:
Vrednic este...
. Romul-Serafim, fin si foarte calm, foarte puternic interior, primeste insemnele episcopale (medalioanele, crucea, mitra si bastonul) si pronunta Crezul. Faptul de a asista la ceremonie din altar, de dupa iconostas, imi lasa o impresie ciudata. Exista intr-adevar doua biserici: biserica clerului − episcopi, preoti, diaconi, cateva zeci de persoane sunt in altar pentru oficierea ceremoniei − si, dincolo de iconostas, la o oarecare distanta, poporul, biserica tuturor, a multimii. Biserica clerului a pastrat gesturile si riturile vechi ale bisericii originale: toti se impartasesc primind direct in maini piinea si band vinul direct din potir. Poporul, in schimb, nu se impartaseste. Ma aflu in mijlocul clerului, dar sunt un laic, deci sunt automat exclus din ritual. Nici unul din cei de fata nu s-a gandit sa-mi dea sarutul pacii. Putin inainte de impartasanie, unul din diaconi m-a miluit cu cateva bucati de paine si un pahar de vin pentru a ma intari (eram in post complet, ca toata lumea, de altfel), gest delicat de ospitalitate, dar care imi dadea sa inteleg ca nu voi putea sa ma impartasesc.In fata iconostasului, in naos, cativa oameni primesc totusi impartasania. Parintele Romul-Serafim a inceput de cand se afla aici (preda la Institutul Teologic de la Sibiu) sa desfasoare un intreg program de renovare catehetica pentru a explica oamenilor sensul comunitar al euharistiei, aducand argumente si dovezi istorice, si aratand distinctia intre actele de cainta, de penitenta si de impartasanie. De altfel, a si predicat la sfarsitul liturghiei pe aceasta tema, amintind succint principiile ecleziologiei euharistice. Cursurile de la Saint-Serge au uneori un rol pozitiv.Mitropolitul a vorbit bine, cum stie sa o faca, rar, clar, fara note, ilustrandu-si ideile cu citate din sfintii Parinti. Poate putin prea lung, ceea ce este inevitabil cand vrei sa fii spontan. S-a aparat, a aparat Biserica spunand ca a reusit sa salveze esentialul in pofida dictaturii, si, in final, a amintit datoriile unui episcop. E greoi, bolnav, i se aduce in permanenta sa bea, iar in timpul slujbei a stat asezat in altar tot timpul. Ministrul cultelor e un om tanar, maruntel, rotund, foarte simplu, modest si plin de umor. Nici o urma de lirism provincial, patriotard, adesea violent aici, paroxistic uneori. Afirma ca este un ministru provizoriu intr-un guvern provizoriu, dar ca este ministru crestin, crestin ortodox. Ia apararea Bisericii impotriva criticilor tot mai numeroase si mai virulente in ultimul timp, venite din partea unor intelectuali
revolutionari
. Subliniaza la randul lui ca oamenii Bisericii au stiut sa salveze esentialul, credinta, sufletul bisericii si ca va face tot ceea ce este posibil pentru a renova institutia, numind noi episcopi, toti tineri, construind biserici noi si militand pentru introducerea religiei in programul scolar. Ministrul e de formatie istoric. A avut probleme sub vechiul regim fiindca s-ar fi opus unei hotariri anti-culturale, una din numeroasele reforme ceausiste. Dupa
Revolutie
a fost facut ministru din intamplare, afirma el ironic.Dupa ceremonia de inscaunare are loc receptia la resedinta mitropolitana. Mitropolitul sta asezat, in odajdii, proiectandu-se grandios si tragic pe peretele pe care se afla propriul sau portret de aparat, in picioare, in marime naturala. Bem cognac local si apa gazoasa. La receptie se afla noile autoritati civile si militare. De cand a participat la
Revolutie
impotriva Securitatii, Armata a devenit foarte populara si este prezenta pretutindeni. Pomelnicul citit la slujba in biserici numeste intotdeauna Armata romana. Mitropolitul si-a marit considerabil resedinta: a adaugat o biblioteca, sali de receptie etc. Intregul palat e plin de invitati: noii responsabili locali, autoritatile regionale, oameni de cultura in marea lor majoritate, politicieni improvizati din necesitate − cel putin asa se definesc unii dintre ei. Urmeaza un banchet gigantic, intre 150 si 200 de invitati. Meniul e convenabil si respecta intru totul regulile postului. Sunt prezenti si reprezentanti ai bisericilor protestante si catolice. Erau de altfel prezenti si la catedrala, la ceremonia religioasa. Preotii catolici nu se disting usor de preotii ortodocsi romani intrucat acestia din urma nu poarta decat arareori barba (adevarat scandal pentru greci si nebunie curata pentru rusi) si au obiceiul, probabil imprumutat de la catolici, de a se incinge peste anteriu cu un brau lat de culoare rosie, de un rosu purpuriu, cardinal. Alt element specific, probabil de influenta catolica: la slujba se aude la un moment dat un clopotel care anunta momentul epiclezei; exista acest obicei in bisericile catolice occidentale, dar este de mult uitat. Spre seara, dupa banchetul cu lungile sale agape oratorice, ne-am strans cativa alesi in biroul personal al mitropolitului. Am avut sentimentul ca acesta − un om fundamental naiv si copilaros − incerca sa intre in gratiile ministrului tinandu-i un fel de discurs rationalist religios, ca si cum nu putea sa se debaraseze de o ideologie decat inlocuind-o cu o alta ideologie. Trebuie stiut insa ca politica religioasa este oricum dificila in aceasta regiune, dincolo de personalitatea controversata a mitropolitului; amestecul confesional necesita respectarea atenta a realitatilor istorice si a diferitelor traditii, in spiritul unui respect reciproc, a unei bunavointi si a unei tolerante pe care ortodoxia romaneasca a avut-o in principiu intotdeauna, dar care intarzie uneori sa se manifeste ca atare. Problema diferitelor confesiuni si a minoritatilor din Transilvania e delicata, dar crestinismul, care se vrea o religie a libertatii, poate creea fondul intelegerii si a unanimitatii. Ministrul cultelor, aparator inflexibil al ortodoxiei si foarte reticent in privinta minoritatilor, a confesiunilor diferite si a democratiei, subiecte pe care le-am abordat in discutia cu el, a sfarsit prin a admite ca problemele trebuiesc puse nepatimas in discutie si ca trebuiesc cautate solutii in spiritul respectului reciproc.Azi, luni, m-am plimbat prin oras. Un oras foarte frumos, german, Hermannstadt, cu fortareata, catedrala din secolul al XIV-lea, multime de case gotice si renascentiste, piatete, scari si acoperisuri usor umflate pentru a face loc ferestrelor ovale scunde, aproape ca niste fante, care dau impresia unor
ochi
ai caselor. Catedrala, de rit lutheran in zilele noastre, este o cladire gotica de proportii impunatoare. Frapeaza prin felul in care este articulat acoperisul: mai multe coame paralele infipte perpendicular pe axul principal. Forma lor raspunde admirabil acoperisurilor caselor care se succed ceva mai jos, in cartierul dominat de catedrala; totodata aceste volume raspund prin dispozitia lor coamelor muntoase care se zaresc la orizont, inzapeziti.

---

Despre autor: