Popescu. Gica si Costica. Tata si fiu. Indragostiti de Dunare. Odata era de ajuns sa fii langa ea ca sa fii fericit. Liniste si rasarituri. Calafatul reprezinta pentru unul o viata intreaga, pentru celalalt - o copilarie fericita.

Mismas intre orasel posac si sat dichisit cu aer revolut. Calafat. Nimic nu se misca. Alei in culori de brocart, gradini ce miros a frunze arse. Fum. Duminica de octombrie. Blocuri gri. Peisaj contemporan. Case din alte timpuri. O nunta trece ca o iluzie. Ruine. Fericire si tristete. Amortite in pustiul strazilor. Si amintiri... Costica Popescu zambeste. N-ar putea sa plece de aici indiferent ce i s-ar face, ce i s-ar da. E Calafatul copilariei, asa cum a fost si pentru fiul sau, Gica Popescu. Ar pleca doar daca ar putea muta Dunarea cu el.

IUBIRI. Amintirile curg lin, precum apa. Din vremea copilariei lui Gica. Cand erau locuri virgine. Cand erau fabrici. Cand Gica spargea cu mingea geamurile, prin vecini. Cand a invatat sa pescuiasca si sa inoate. Cand a invatat sa iubeasca Dunarea. Niciodata n-a fost urata. Niciodata nu l-a speriat. Odata a prins un salau de sapte kilograme. Mai-mai sa-l traga in apa. L-a tinut vartos, cu puterea lui de copil de 7 ani. S-a laudat cu el toata vacanta. De doua ori era sa se inece. L-a tras smechera la fund, ca nu stia bine sa inoate. Dar Dunarea copilariei era ""calda, primitoare"". Nu infuriata, ca in ultima vreme. Poate au suparat-o ""toate rautatile astea pe care noi, oamenii, le producem"".

Citeste si:

Acum i se spune Baciul. De cand s-a indragostit de Dunare, s-a indragostit si de fotbal. Doua iubiri ce au crescut impreuna. N-a parasit-o pe nici una. Pentru iubite pe care sa le plimbe pe malul Dunarii era insa prea mic: ""Am plecat de acasa la 16 ani. Aveam prietene, nu iubite. Erau putini care aveau privilegiul sa aiba o prietena. Eu n-am fost un privilegiat. Sunt mai timid, de fel...""

LA 7 ANI. Baciul astepta cu nerabdare partidele de pescuit