Curtea Domneasca

Cetatea Dambovitei de langa Targul Bucurestilor, anterioara Curtii Domnesti, a avut un scop militar, iar fundatiile ei sunt conservate in situl arheologic al Palatului Voevodal. Era o cetatuie care beneficia de un sant de aparare care inconjura zidurile de caramida si a fost ridicata in perioada lui Mircea cel Batran (1386-1418). Noua cetate a Bucurestilor va fi ridicata de Vlad tepes la mijlocul secolului al XV-lea, peste zidurile vechii cetati, devenita resedinta domneasca sezoniera. Proiectul lui tepes a fost continuat de Radu Paisie (1540-1545), Mircea Ciobanul (1545-1559, cu intreruperi) si Patrascu cel Bun (1554-1557), care au extins si infrumusetat Curtea Domneasca. Mircea Ciobanul a ridicat si Biserica Curtii - astazi Biserica Curtii Vechi -, unul dintre putinele edificii medievale ale Bucurestiului de azi.
Curtea Domneasca a cunoscut o prima perioada de degradare si parasire indeosebi in perioada 1601-1611. Asa o va gasi Matei Basarab (1632-1654) la urcarea sa in scaunul domniei. El o va "darama" si o va rezidi. Paul de Alep a descris noua Curte Domneasca ridicata de Matei Basarab astfel: noul edificiu "e uimitor de elegant, cu aspect incantator si mult mai frumos si mai vesel decat Curtea din Targoviste". Matei Basarab a decis sectionarea perimetrului Curtii Domnesti "in doua curti", una gazduind biserica palatului ridicata de Mircea Ciobanul la mijloc de veac XVI -, iar cealalta, anexele (Panait I. Panait, Aristide Stefanescu).
Dupa o alta perioada de distrugeri, cuprinsa intre 1658 si 1660, la Curtea Domneasca se fac din nou "ample reparatii" de catre noul domnitor Gheorghe Ghica, cel care, printre altele, a luat hotararea sa transfere definitiv capitala tarii la Bucuresti. In cadrul acestor reparatii, domnitorul ridica a doua biserica a Curtii, iar in interiorul palatului amenajeaza un "paraclis de forma dreptunghiulara cu absida estica ridicata pe un postament masiv de caramida, facut peste bolta navei nordice a subsolului".
Perimetrul Curtii Domnesti a fost delimitat in a doua parte a secolului al XV-lea, desi domnitorul Mircea Ciobanul a facut delimitarea pe un traseu care s-a pastrat cu mici fluctuatii, pana la finalul secolului al XVIII-lea. Pentru secolul al XVII-lea, limita nordica a Curtii Domnesti a fost pe traseul Lipscanilor de azi, la est de actualul bulevard I.C. Bratianu, apoi de la un punct aflat in dreptul Baratiei se afla limita vestica, mergand spre sud in linie dreapta catre Dambovita, al carei culoar delimita latura sudica a Curtii Vechi. In ceea ce priveste "extrema vestica, ea s-a pastrat la circa opt metri de actualul traseu al strazii Selari (Panait I. Panait)".
Intre 1678 si 1716, Curtea Domneasca din Bucuresti cunoaste ultima perioada de inflorire. Serban Cantacuzino (1678-1688) a ridicat o noua constructie pe latura de nord a palatului, din caramida, "extrem de intinsa".
S-au pastrat vestigii numai in incaperile parterului, care erau pardosite cu caramizi. Constantin Brancoveanu (1688-1714) va aduce modificari si in vechiul nucleu al palatului. In 1694 incep lucrarile la noile bai domnesti, iar in exterior palatul "era completat cu o gradina de forma patrata, ornata cu bun gust italian si aflata in zona actualei strazi Covaci. Ultimele constructii in perimetrul Curtii Domnesti au fost facute de domnitorul Stefan Cantacuzino (1714-1716). El a ridicat pentru sotia sa, "doamna Pauna", doar in cateva luni, "un frumos palat cu opt odai, ocupand pentru acest edificiu si un colt de gradina", potrivit lui Maria del Chiaro (Aristide Stefanescu).
Secolul al XVIII-lea a insemnat pentru Curtea Domneasca o perioada de accelerata degradare si distrugeri succesive, cauzate indeosebi de razboaiele austro-ruso-turce, care au durat, cu intreruperi, intre 1716 si 1812.

---

Despre autor: