Delegatia Rapidului urma sa plece aseara spre Israel, pentru meciul de maine seara cu Hapoel Tel Aviv, din Grupa G a Cupei UEFA, fara atacantul Lucian Burudujan. Atacantul a suferit o entorsa la antrenamentul condus luni seara de Razvan Lucescu la ProRapid si nu a mai fost inclus in delegatia giulestenilor. In locul sau a fost luat Marius Constantin, care trebuia sa ramana la Bucuresti si sa se antreneze cu preparatorul fizic dupa o accidentare care l-a tinut departe de gazon aproape o luna. Rapidistii erau asteptati aseara la Tel Aviv, avand in program cazarea la Hotel Hilton, iar astazi vor efectua antrenamentul oficial, pe stadionul "Bloomfield", unde maine, de la ora 18,30, va avea loc si meciul cu Hapoel. (B.G.)