Este inginer de profesie si membru al Partidului Democrat. Din 2000 a reprezentat PD-ul in Camera Deputatilor, iar din decembrie 2004 a fost numit ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Astazi, Gheorghe Barbu implineste 55 de ani.

""Nu visam in adolescenta sa fiu ministru""

""Nu se intampla nimic special de ziua mea. Voi fi doar mai in varsta cu un an si, sper, mai intelept. Profesional, a fost un an bun, am realizat ce mi-am propus si ce ne-am pro-pus prin Programul de Guvernare. In familie, am avut o bucurie legata de casatoria fiicei mele si sunt multumit ca toti sunt bine si sanatosi. Nu este greu, este infernal sa conduci un Minister al Muncii. Omul, de cand se naste si pana moare, se intalneste cu una dintre politicile ministerului pe care il conduc in prezent, fie ca este vorba de copii, de mame, de absolventi care se angajeaza sau de pensionari. In aceasta privinta, asteptarile oamenilor sunt intotdeauna mai mari decat ceea ce poti oferi. A fost o mare provocare sa ma inham la conducerea acestui minister. Pana cand nu ajungi sa vezi problemele in complexitatea lor, nu ai cum sa intelegi in mod deplin de ce resurse este nevoie pentru a formula o politica. Orice efort ai face nu are cum sa fie de ajuns, iar nemultumirile oamenilor raman. Eu vreau sa cred ca ceea ce ne-am asumat am indeplinit. Proiectele mele legate de activitatea de ministru vizeaza trecerea Romaniei de la statutul de stat candidat la cel de stat membru in domeniile pe care le coordonez. Aici am in vedere, in principal, absorbtia cat mai buna a fondurilor ce vor veni de la Uniunea Europeana pentru formarea capitalului uman. De asemenea, proiectele mele sunt legate in permamenta de imbunatatirea politicilor sociale adresate categoriilor de persoane defavorizate.

Citeste si:

In nici un caz nu visam in adolescenta sa fiu ministru... De fapt, visurile de atunci nu pot coincide cu realitatea de astazi. Mi-am dorit sa fac mai multe decat parintii mei, sa am o pregatire superioara, o profesie si cred ca, din acest punct de vedere, am reusit. Am devenit inginer, am ajuns in conducerea intreprinderii unde am lucrat, parcurgand toate etapele ierarhice. Dar cea mai mare victorie a mea este faptul ca am o familie reusita. Am o sotie care este alaturi de mine, doua fete pe care le iubesc si, mai nou, un ginere care imi este apropiat.

In plan profesional, dorinta mea este sa reusesc sa imi tin promisiunile pe care ni le-am asumat politic. Sa pot sa fiu, in aceeasi masura, un ministru al Muncii si Familiei pe cat sunt al Solidaritatii Sociale. Romanii care muncesc, viitori cetateni UE, cred ca au inceput sa inteleaga ca statul nu le poate raspunde conform asteptarilor lor maxime, cea mai mare diferenta in nivelul de trai al fiecaruia fiind facuta de munca si de competitie. In plan personal, imi doresc sa fim sanatosi si sa am nepoti.""