Toata regiunea din jurul
Vidinului este locuita de
bulgari vorbitori de limba romana. Ei sunt ajutati,
in limita posibilitatilor,
de Ministerul roman
de Externe. Dar in tara
in care locuiesc nu sunt recunoscuti ca minoritate.

In fata Calafatului, cum te uiti spre Dunare, se afla Vidinul. Acolo, pe malul bulgaresc, traiesc cam 23.000 de romani. Dunarea i-a salvat. Stramosii lor au venit pe aceste meleaguri din tinuturile romanesti. ""Cand a inghetat fluviul, nu stiu ce an era, stramosul meu Gheorghi - un tanar cu mustati mari - a luat sania si a venit pe gheata la sud de Dunare. S-a stabilit aici, spune Stefan Dimitrov, un batran de aproape 80 de ani. Mos Dimitrov ne arata un A4 imprimat cu arborele genealogic al familiei lui. Nevasta-sa, tanti Floarea, da din cap. Ofteaza. Ea nu are un arbore genealogic. Rade. Cu gura pana la urechi.

LA O BERE, LA BISERICA. Tanti Floarea, o femeie extrem de expresiva, ia o mina serioasa, se uita pe geamul barului in care ne aflam - localul fusese ridicat cu ani in urma de feciorul sau - si spune: ""Aici sunt locurile in care am trait. Aici m-am nascut. Aici m-am intors intotdeauna"".

Dincolo de fereastra, pe partea cealalta a strazii, e o biserica. Suntem in Cumbair sau cartierul romanilor, cum i se mai spune. In curtea bisericii e o bodega in toata regula. Dar la barul Florida nu se vinde alcool rafinat. Doar bere si sucuri. Tata-sau, mos Stefan, dezleaga misterul: ""Aici, oamenii nu vin sa se imbete. Vin, iau o bere, doua, un suc si pleaca. Nu stiu sa fie un pacat"".

Tacuta, biserica slujeste oricum pe oricine. Fostul preot, Milotin Coceanov, a iesit la pensie. O pensie mizera de 100 de leva, adica in jur de 50 de euro. Parintele cu doctorat in Romania este acum dat uitarii, iar bisericuta aproape ca a ramas a nimanui. Din cand in cand este trimis aici un preot sa tina o slujba de cununie sau de inmormantare. Oricum, astfel de ocazii au devenit tot mai rare, caci batrani nu mai sunt atat de multi, iar tinerii pleaca in Europa Occidentala si in America sau se stabilesc in Romania. In rest, nu se intampla nimic intre cele patru ziduri ale bisericii romanesti ridicate in 1859, cu bani primiti de la episcopia din Oradea. Istoricii spun ca biserica a fost construita nu departe de locul in care erau spanzurati romanii care se rasculau impotriva turcilor.

Batranii de prin partea locului cred ca acum este aproape la fel de rau ca ""pe vremea cealalta"". ""Inainte n-aveai voie sa mergi la biserica. Preotii erau inchisi sau trimisi la munca silnica"", spune cineva. ""Iar acum nici n-au voie sa tina slujba in romaneste"", spune altcineva.

Citeste si:

Prin 1930, Cumbairul era un catun la doi-trei kilometri de oras. ""Cam 200 de oameni traiau aici. Casele erau toate construite in jurul bisericii si al scolii de langa ea. Fiecare gospodarie avea propriul ei saivan (adapost pentru animale - n.r.)"", isi aminteste mos Stefan. Ridica mainile si arata in jur: ""Acum suntem oras"". Un oras cu o comunitate nerecunoscuta la Sofia.

NOII ROMANI. Am coborat pe strazile Vidinului ca sa cautam singurul teatru din oras. Acolo ne daduseram intalnire cu doctorul Serafim Hristov, presedintele Comunitatii Romanilor din Bulgaria. Una dintre cele cinci organizatii ale etnicilor romani din Bulgaria.

Sediul organizatiei ascunde o camaruta fara incalzire, mobilata pe jumatate, dotata cu un calculator si o imprimanta stricate si cu o canapea atat de joasa, incat aveam impresia ca am nimerit intr-un local japonez. Doctorul ne-a explicat cat a putut de bine problemele pe care le intampina romanii de la sud de Dunare. Contrar aparentelor, comunitatea este relativ mica, desi, conform unor statistici, numarul descendentilor romanilor de la nord de Dunare este aici, la sud, considerabil - 22.000-23.000 de persoane. ""Nu avem scoli"", se plange doctorul. ""Scolile sunt singura noastra speranta. Speram ca dupa integrare sa fim si noi recunoscuti ca minoritate etnica"", spune doctorul fara sa schiteze vreun gest. In nici unul dintre cele 35 de sate din imprejurimi si nici macar la Vidin nu se construiesc scoli pentru comunitate si nu se cumpara abecedare in limba romana.

Ivo Gheorghiev, presedintele Uniunii Tinerilor Etnici Romani din Bulgaria, are insa alta parere. Sustine ca scolile nu lipsesc. Caci ""clase de limba romana exista. Cinci la numar. Dar sunt particulare, nu de stat. Se afla in satele din jur. Si mai sunt doua gradinite. Tot particulare"".

Romanii, spune Gheorghiev, sunt tratati ca oameni de mana a doua. Ba chiar sunt numiti tigani tot de catre romani. ""Pentru ca procesul de asimilare a romanilor s-a facut cu biciul"", continua Gheorghiev. ""Primarul Vidinului este roman, viceprimarul e pe jumatate roman, seful politiei e tot roman. Dar nici unul dintre ei nu vorbeste romaneste. Refuza cu incapatanare"", continua Gheorghiev. ""Limba romana e considerata limba straina, nu materna. De la Sofia ni s-au cerut programe. Le-am facut si nu s-a mai intamplat nimic."" Plamka Liubomirov incuviinteaza. Ca presedinte al Asociatiei Vlahilor din Romania, Plamka spune ca vlahii de la sud de Dunare sunt ""romanii noi"". Cei 800 de membri ai asociatiei sale nu au mai primit nici un ban de la Departamentul Romanilor de Pretutindeni din cadrul Ministerului roman de Externe. Nu se plange, dar este evident ca nu-i convine. Lucreaza cu Gheorghiev la doua proiecte extrem de ambitioase: organizarea deja traditionalului ""Festival folcloric international de cantece si dansuri romane (vlahe)"" si crearea ziarului AVE trilingv - in romana, bulgara si engleza.