La 10 septembrie 1989, un vapor de pasageri s-a scufundat la cateva minute dupa ce a parasit portul din Galati. Au murit 239 de persoane. 16 au supravietuit. Ceea ce veti citi in continuare nu are pretentia sa fie un articol. E amintirea care acopera toate celelalte amintiri din copilaria pe care mi-am petrecut-o la Galati. Pentru partea jurnalistica, o sa va rog sa cititi ""casetele"" atasate. Ea era tovarasa mea de sotron. Avea ochi verzi, un breton drept si obraji de fetita sanatoasa. Se pregatea sa intre la scoala. Intr-o duminica a plecat cu tatal ei la serviciu - o mare onoare cand ai sapte ani. Tatal ei era electrician pe vaporul Mogosoaia, care facea legatura intre Galati si Grindu, un sat de pe celalalt mal al Dunarii.
Nu stiu de unde si cand am aflat ca s-a scufundat Mogosoaia. Nu mai stiu nici cum am aflat ca prietena mea era pe vapor. Nu mai stiu daca au fost intai asteptarile noastre curioase, dar tacute de pe faleza Dunarii cu ochii spre macaralele care incercau sa scoata Mogosoaia din apa. Sau tipetele mamei prietenei mele, care se auzeau in tot blocul.
Am trecut zilele trecute pe la Grindu si am aflat ca vaporul a fost scos din Dunare la cinci zile dupa ce s-a scufundat. M-a surprins. In mintea mea de copil, durase saptamani intregi. Tipetele mamei Ionelei. Zi si noapte. Si un du-te vino al rudelor care alergau sa cumpere lucruri pentru inmormantare.
I-au gasit intr-o seara. Sau in seara aceea a aflat mama Ionelei. Pentru ca s-au intetit plansetele. I-au recunoscut printre cadavrele umflate de apa adunate in portul Bazinul nou. ""Sa iei si o caciulita. Pentru Ionela. Sa fie si o caciulita!"" - e fraza pe care mi-o amintesc perfect. Era mama Ionelei. Vorbea cu o ruda, pe scari. INAINTE DE ACCIDENT. Vaporul avea la bord 255 de pasageri cand a parasit portul Galati