La inceput, oamenii parca mai glumeau. Reprosurile pe care si le faceau erau blande, aproape acceptabile, numai ca, pe masura ce numarul mascatilor sporea, crestea si inversunarea lor. Nu se mai recunosteau dincolo de masti. Cu cat trecea ziua, cu atat se simteau mai straini si mai rai. Mastile, de care facusera rost, din portbagajul tehnicianului, le dadeau libertatea cinica de a nu le mai fi rusine. Li se parea ca pot face orice. O senzatie de rece total. Nu stiau cine se gaseste dincolo de vorba prefacuta cu care isi auzeau citata viata. Si erau acuzati, si erau batjocoriti, dar se intaratau de la ceea ce auzeau si incepeau si ei sa spuna tot ceea ce stiau, si incepeau sa exagereze, acolo unde stiau ceva, sau sa inventeze totul, acolo unde nu stiau nimic, dar banuiau ca ai despre care vorbeau rau ar putea fi ai care vorbeau rau, la randul lor, despre astia de-i vorbeau, la randul lor, pe ailalti, de rau.
Carnavalul nu s-a oprit la amiaza. Era un fel de razboi al poreclelor si injuraturilor, pe care mastile se agitau sa-l poarte, fara a-si asuma nici un strop din responsabilitatea a tot ceea ce faceau. Un singur lucru nu fusesera capabili, pana atunci, sa intreprinda: nu se loveau. Dar cuvintele erau din ce in ce mai rele.
Au baut mult. Si au inceput sa se urasca de-a binelea. Se urau toti cu toti, nu se mai individualizau, nu mai aveau taria de a nuanta in carnavalul general, se urau pur si simplu. Iar unde nu stiau ce urasc urau si mai teribil, caci, oricum, motive de ura se gasesc.
La un moment dat, ce i-o fi venit, cine l-o fi pus, primarul a urcat indignat pe scarile sediului si a inceput sa strige la ei: Ba, terminati, ba! Potoliti-va, ca exagerati! Aveti cuvantul meu ca exagerati! Hai, astamparati-va! Dati-va mastile astea, fir-ar ele ale dracului, jos si bucurati-va si voi de sarbatorile crestinesti. Ce, nu va mai potoliti? A intrat narozia in voi? A intrat dihonia in voi? Hai, potoliti-va!
Taci, ba, nenorocitule!, a zis una din masti.
Care esti, ba?, a intrebat primarul.
Ce te priveste, ba, pe tine, cine sunt eu? E, comedie. Astazi ne jucam! astazi, suntem liberi, primarelule!
Asa e! Suntem liberi!, a indraznit altul.
Si au inceput sa se inghesuie, s-au adunat de pe toata soseaua si au hotarat: Ori iti pui masca, ori te belim! Ce, tu ai uitat ca esti de-al nostru? Ca, daca nu te alegeam noi nu ne faceai tu, acum, pe noi, prosti. Nu ne dadeai tu noua sfaturi acuma. Pune-ti masca! Hai, pune-ti masca! Nu auzi, ma omule?
Primarul a luat totul in gluma si a incercat sa-i potoleasca si sa-i risipeasca. Si-a dat, insa, abia atunci seama ca n-are cu cine vorbi si a incercat sa incheie: Ba, fratilor, cum vreti voi. Eu am vrut sa ne potolim, sa ne ducem fiecare acasa, ca zbiara vitele dupa noi si noi, pe-aici, pe sosea, cu mastile astea, fir-ar el al dracua€™ de narod, ala care vi le-a dat! Asta am crezut eu, ca va potoliti si mai vedem noi. Ce-o fi o fi, dar nu-nteleg de ce trebuie sa va suparati pe mine si...
Pai, cum sa nu ne suparam, ba? Ce, ba, nici sa ne bucuram nu ne mai lasi? Ce, hotarasti tu cand sa ne punem si cand sa nu ne punem draciile astea? Lasa-ne, ma, primare, ca, de ani si ani, noi n-am stiut ce e o sarbatoare. Hai, pune-ti si tu masca!
Masca nu-mi pun, a zis primarul. Cum sunteti voi liberi sa va puneti, sunt si eu liber sa nu-mi pun!
Ba, tu nu esti liber, tu esti primar! Noi te-am ales pe tine, asa ca tu faci ce-ti spunem noi. Ia si bea colea! Si puneti masca!
Nu-mi pun, a zis primarul.

S-a auzit ca un vuiet care urca, parca dintr-o groapa, un vuiet intre ei. S-au strans umar langa umar. Au urlat. Au zbierat. Faceau ca animalele. Se intaratau sub masti. Au facut pasul inainte.
Nu se mai stie cine l-a tras de pe scari jos. Unii il tineau de maini, altii il tineau de picioare, l-au luat de pe scari, l-au trantit si se ingramadeau, gafaind si mugind, sa-i puna masca. (continuarea in numarul viitor)

(din volumul ""Mastile insangerate -
Proze scurte din perioada 1969-2001"", Fundatia Iubirea, Fundatia Constantin,
Editura Paunescu - 2001)