Exista greseli de traducere care par pur si simplu incredibile. Titlul romanului semnat de Francoise Sagan (mai apoi film de mare succes), ""Aimez vous Brahms?"", a fost echivalat cu: ""Il iubesc pe Frantz"", ""Moderato cantabile"" (Marguerite Duras) a ajuns ""Contabilul linistit"". Fara a mai pomeni epocala traducere a cuvantului ""conductor"" (dirijor in replica cu pricina din filmul pomenit mai sus) prin ""sofer de autobuz"". Imi mai rasuna inca in minte o voce de bas profund reprosandu-i traducatoarei, la
cativa ani dupa premiera, eroarea de neiertat...

Multi mari compozitori au fost inzestrati si cu o admirabila capacitate de exprimare verbala, exceptiile sunt rare, dar semnificative, scrisorile lui Beethoven par greoaie in formulare si vag agramate. In schimb, Mozart este jucaus si ghidus, plin de artificii verbale, unele la limita obscenitatii sau chiar dincolo de ea. Rossini pare sa fi fost capabil de formulari care puneau in mare dificultate orice interlocutor si mai cu seama primadonele care adaugau nenumarate inflorituri ariilor sale. Erik Satie (la care ne vom intoarce) se amuza si ne amuza, botezandu-si operele: ""Trei piese in forma de para"", ""Muzica de mobilat apartamentul"" si chiar ""Sonatina birocratica"".
Dar cine ar fi crezut ca marele romantic Johannes Brahms, atat de sobru in portrete (poate si datorita barbii imense pe care a lasat-o sa creasca pentru a fi mai greu de recunoscut), era atat de plin de umor? Invitat de prietenul sau, Max Bruch, sa asculte interminabilul oratoriu ""Odysseus"", Brahms s-a multumit sa-l intrebe de unde a cumparat o hartie de note de o asemenea calitate.
Intrebat de o admiratoare entuziasta cum reuseste sa compuna o muzica divina, maestrul a ridicat din umeri si a spus ca asa i-a fost comandata de editorul sau. Cand o cantareata i-a solicitat un sfat legat de ce anume cantece (lieduri, in termeni tehnici) sa abordeze, el i-a recomandat sa incerce compozitiile postume. Nevinovata soprana a vrut sa stie care anume...
Obiect al propriilor ironii, mai cu seama atunci cand bucuros de laude isi dadea seama ca nu se poate masura cu gigantii trecutului, servit la un banchet cu un vin pe care gazda l-a numit: ""un Brahms al pivnitelor mele"", marele compozitor a cerut sa i se aduca ""o sticla de Bach""... Isi dovedea astfel modestia care l-a facut sa-i declare Clarei Schumann ca: ""Numai faptul ca sunt neglijate concertele lui Mozart poate aduce celebritatea unuia ca mine"".
Spre batranete, intors dintr-o scurta vacanta, Brahms ii spunea viitorului sau biograf, Max Kalbeck, care voia sa stie daca a compus cumva un nou cuartet de coarde, ca nici vorba de ceva atat de grandios. ""Am pus cap la cap o gramada de polci si de valsuri, asta e tot!"" Compozitorul se referea la tragica sa capodopera ""Simfonia a patra in mi minor"", o colectie nu de polci si valsuri, ci de dansuri solemne, incarcate de tristete. Dar el era cel care ii marturisise lui Johann Strauss ca ar fi dat orice sa fi compus ""Dunarea albastra""...
Mare iubitor de pacaleli, se prezenta, dupa ce ii crescuse barba, drept ""Kapellmeister Muller din Braunschweig"" si sustinea lungi conversatii cu prietenii mai naivi, precum Gustav Nottebohm, mare specialist in analiza creatiei lui Beethoven. Neasteptat de sugubatul Brahms a imitat (cu mult talent!) scrisul lui Beethoven si a convins un vanzator ambulant sa inveleasca in aceasta falsa partitura carnatul cumparat de amic. Spre marea sa bucurie, Nottebohm a bagat hartia unsuroasa in buzunar si s-a manjit pe maini cu restul de carnat, convins ca a descoperit un autograf al eroului sau cultural.
Ironia si umorul lui Brahms nu si-au gasit locul in muzica sa. Stia prea bine ca Haydn si Mozart au fost adevarati maestri ai umorului muzical si ca pana si Beethoven a reusit sa se amuze pe seama muzicii si nu a incercat sa-i concureze.
Alt compozitor si umorist pe care
l-am mai pomenit, Erik Satie, ramane campionul inegalabil al ironiei pe teme muzicale si nu numai. Prezent la prima auditie a schitelor simfonice ""Marea"" compuse de Debussy, prima dintre acestea fiind numita ""Marea, din zori pana la pranz"", Satie s-a apropiat de muzicianul emotionat si i-a adresat o fraza imposibil de uitat. ""Claude"", a declarat Satie, ""este o muzica divina! Exista un moment intre 11 si jumatate si 12 fara douazeci care m-a impresionat pana la lacrimi!""
Pe vremuri, colegul cu vocea de
bas profund s-a enervat
atunci cand i-am reprosat amical absenta acestei replici din emisiunea sa muzicala despre romantism...