In al sau Dictionar alfabetic, intitulat Un veac de spionaj, contraspionaj si politie politica, Mihai Pelin se ocupa si de cei prinsi, condamnati la moarte si executati intre 1941-1944 de regimul Antonescu, ca fiind spioni sovietici sau, cel putin, tradatori.
La inceput, parcurg cu atentie fiecare caz, infatisat succint de autor. Mai apoi imi dau seama ca e pura pierdere de timp. Numarul celor executati e destul de insemnat. Cred ca se apropie de o suta. Textele sunt insa cam aceleasi, apropiindu-se de sablon, cum, de altfel, a fost si viata celor prinsi si condamnati. Iata un exemplu: ""Andrei Malai. Nascut la 1 august 1917, in Basarabia. Fiul lui Alexandru si al Dariei. Condamnat la moarte si executat pentru acte de tradare in favoarea Uniunii Sovietice in perioada participarii Romaniei la campania din Rasarit. A intampinat cu ostilitate trupele romanesti care eliberau tinutul dintre Nistru si Prut"".
Saracia datelor biografice izvoraste din sursele de documentare aflate la dispozitia lui Mihai Pelin: Arhivele SRI. Textele sunt, cum spuneam, intrucatva identice. Micile diferente tin de numele spionului (unii sunt romani, altii rusi), de locul de unde a fost trimis (din URSS sau din Basarabia), de misiunea asumata (de spion, de diversionist, de sabotor). Numarul celor condamnati la moarte si executati pentru tradare sau spionaj pe frontul de Est isi gaseste egalul doar in numarul celor arestati si condamnati (unii la regim de temnita grea, la fel de exterminator ca si plutonul de executie) dupa 23 august 1944, sub acuzatia de crime de razboi. Iata un exemplu: ""Gheorghe IONESCU. Nascut la 25 decembrie 1888, la Braila. Fiul lui Toma si al Ioanei. Fost comisar de politie, arestat la 9 septembrie 1948 si condamnat pentru crime de razboi comise pe teritoriul Basarabiei eliberate de sub ocupatia sovietica in anii campaniei din Rasarit. A decedat la 5 noiembrie 1951, in Penitenciarul Fagaras, in timpul executarii pedepsei"". Nu stim ce va fi facut concret Gheorghe Ionescu pe ""teritoriul Basarabiei eliberate"". Ca atare, n-avem cum spune ca l-a prins sau condamnat pe Andrei Malai. Sigur e insa ca a apartinut structurilor de represiune ale regimului Antonescu. Relatia dintre membrii structurilor de represiune si cei acuzati de tradare, sabotaj sau spionaj a fost una tipica. Membrii structurilor de represiune ii vanau pe spioni si tradatori. Asta in timpul Razboiului din Est.
RASTURNARE DE SITUATIE. Dupa 23 august 1944, primii au fost, la randul lor, vanati. Nu-i exclus ca spionii si tradatorii care scapasera cu viata, deveniti eroi ai luptei impotriva ocupantului fascist, ajunsesera in Politie, Siguranta, mai intai, si in Militie si Securitate mai apoi. Rasturnari cu adevarat senzationale se inregistreaza insa in planul perceperii publice a celor doua categorii. Pana la 23 august 1944, cei prinsi si condamnati la moarte erau spioni si tradatori. Nu meritau nici macar o cruce pe mormant. Cei care ii vanasera si ii condamnasera erau Eroi. Eroii Neamului romanesc, ai Razboiului Sfant, ai Cruciadei impotriva bolsevismului. Dupa 23 august 1944, spionii si tradatorii au devenit Eroi. Eroii luptei impotriva fascismului. Eroii antonescieni au devenit, la randu-le, dusmani ai poporului, calai ai clasei muncitoare, criminali de razboi.
STAND BY. Dupa venirea lui Ceausescu la Putere, data fiind antipatia fata de rusi, nici despre spioni, nici despre eroi nu s-a mai spus un cuvant. Am intrat in stand by din punctul de vedere al perceptiei publice. Prabusirea comunismului a dus de indata la o noua rasturnare de roluri. Spionii si tradatorii s-au intors la conditia lor initiala. Dupa ce au fost, timp de 50 de ani, calai, comisarii de Politie, agentii Sigurantei, jandarmii au redevenit Eroi. Pentru suferintele indurate in inchisorile comuniste au fost proclamati martiri. Pentru a ajunge la puscarie si, mai apoi, la ancheta si condamnare, a fost nevoie de militieni, ofiteri de Securitate. Timp de 50 de ani, toti acestia au trecut drept Eroi ai luptei impotriva dusmanului de clasa, pentru apararea cuceririlor revolutionare. Dupa 1989, au devenit Criminali, Ticalosi, Calai, instrumente ale opresiunii. si spionii si politistii din Razboiul Sfant sunt de mult oale si ulcele. La fel si detinutii din inchisorile comuniste si anchetatorii si gardienii. E singurul lucru sigur constant. Restul e schimbare.

LUMEA PRIN CARE TREC