Povestea aceasta o stiu de la mai multi dintre fostii colegi de celula ai lui Nichifor Crainic.

Prin anii 1970-1975, cand marele ideolog al dreptei a dat-o inca o data la intors, la comanda Securitatii, tiparind articole pocaite in publicatiile trimise in diaspora, ea avea cu un inteles mai putin decat are azi, cand intelighentia noastra isi numara turnatorii. In puscarii se murea de foame la propriu. Conducerea penitenciarului, prin exceptie, ii dadea voie lui Crainic sa linga cazanele, gardienii se distrau silindu-i pe detinuti sa priveasca degradantul spectacol, cu Crainic tarandu-se prin marmite, dar scriitorul, care se socotea mai presus decat toti, suferea cel mai putin. Nichifor Crainic gasea ca nimic din ce facea nu era nedemn, cata vreme omul de geniu, care era el, ramanea in viata. Pentru mintea si morala lipsita de rafinament a gardienilor, lucrurile erau clare: Crainic fusese infrant. Mai jos de atat nu avea cum sa coboare. Pentru mintea foarte disponibila a artistului insa, nu exista umilinta care sa nu suporte si o explicatie nobila. Doar omul simplu, pentru care da e intotdeauna da si nu e intotdeauna nu, are probleme de constiinta. Cand face o porcarie, intelectualul, cu cat e mai dotat, cu atat mai motivat e la o scuza superioara. Mintea sa isteata gaseste o ratiune in cea mai groasa abjectie. Lucrul mintii la artisti e ca mersul pe sarma, duce pana la urma undeva, dar pana sa devina credibil, pana sa ajunga opera, e un chin, o nesfarsita rasucire in jurul indoielii. Eu cred ca nu e prudent sa scormonim prea adanc in moralitatea creatorilor, fiindca ratam creatia. Dar nici sa facem din spovedania tarzie a nu stiu carui turnator de rand o drama a intregii intelectualitati. Nichifor Crainic a fost o figura de seama a epocii, Sorin Antohi e doar beneficiarul unei politici galagioase de grup. Numele nu i-a fost institutionalizat printr-o opera memorabila, ci prin activitatea plina de sine si de trufii elitiste a grupului. Ce par sa nu realizeze admiratorii acestor cenacluri de dialog social intre initiati e ca nu vina de a fi fost informator a lui Sorin Antohi e in cauza, ci marsavia de a se fi asezat la randul intai al noilor profesori de morala.

Miseii nostri sunt mai putin misei decat ai altora! Lipit intr-un post bine platit de stat la Budapesta, intelectualul Sorin Antohi n-a zis nu cand grupul l-a implementat si in subgrupul de la Cotroceni, onorat si acesta cu lefuri de exceptati, ca sa lupte pe branci cu comunismul. Aici e problema celor de teapa lui Antohi, nu in colaborarea de voie sau de nevoie cu Securitatea, ci in vocatia de profitori de elita, indiferent de regimul politic.