Venise din Tiraspol in Romania (asta s-a intamplat mai demult, nu de ieri, de azi), s-a stabilit in Bucuresti si a scris o carte pe teme economice, s-a facut profesoara de economie la facultate si o vizita pe mama ei de doua ori pe an, gatea un peste exceptional, somon la gratar era preferatul ei, niciodata cand o cautai nu era de gasit, mi-a zis c-a venit in Romania pentru ca-i era dor
de mine, fiindca nu ma mai vazuse de mult si atunci s-a gandit ca daca nu vin eu la ea, atunci macar sa vina ea la mine,
a scris o carte despre fundamentele economiei sau asa ceva, nu stiu prea bine, am rasfoit-o,
dar n-am citit-o, acum cartea e foarte veche (scrisa cu litere
chirilice), miroase a galben, nu pot sa-ti spun ca scrie foarte bine, adica oricum nu scrie pe placul meu, asta pot sa ti-o spun, te intrebi probabil despre cine vorbesc, sa-ti spun drept, nici eu nu stiu prea bine despre cine vorbesc, mai ales ca a murit de mult, iti garantez ca nu e o poveste inventata (eu insami am murit de mult),
aceste lucruri chiar s-au intamplat, aceasta femeie din Tiraspol care era mica de statura si cumva stearsa la infatisare avea una dintre cele mai rare calitati: nu exista om sa nu-l iubeasca, niciodata n-a luat la misto pe nimeni, era foarte rabdatoare si foarte tacuta, ca un ava din Pateric, se ferea sa nu se enerveze, adica atunci cand simtea ca se enerveaza fugea (la modul fizic, alerga, de-a dreptul) sau, daca simtea ca poate sa reziste nervilor, tacea, nu zicea nimic,
sa-ti spun o intamplare cu ea (pe bune), cu putin timp inainte sa moara incerca sa ma convinga de lucruri cu care eu nu puteam fi de acord (de exemplu ca nu exista oameni rai - eu spuneam, din contra, ca exista) mi-a zis, dandu-mi exemplu pe acest ava din Pateric, ca ea ""e ca un om care sta sub un copac si vede o multime de fiare si de serpi apropiindu-se de dansul, cand nu se mai poate apara, se urca in copac, ca sa se salveze"", ei, la fel - la fel ca acest avva, si ea, cand nu se mai poate apara, se urca intr-un copac imaginar si ""fuge la Dumnezeu cu rugaciunea"" si gata, a scapat,
de-aia insista femeia din Tiraspol al carei nume nu-l mai stiu desi stiu sigur-sigur ca m-am intalnit cu ea mai demult, inca dinainte sa mor, d-aia zice
""sa ai grija"", imi zicea ea
cand eram odata intr-o mare destul de gri la culoare, ""sa nu ucizi oamenii cu vorbele tale rele, ca inca de cum te gandesti urat
la ei, deja i-ai omorat, nu trebuie sa scoti bastoarca sa le dai in cap, oamenii sunt niste fiinte foarte fragile si delicate"", de-aia zic, inainte sa mor inca o data
(si de data asta de tot), mi-am propus sa am grija de cuvintele ei, desi, sincer iti spun, nu stiu
daca vreodata o sa pot pastra acest legamant nu atat cu ea,
cat cu mine insami, la urma-urmei, e foarte greu sa nu ucizi chiar pe nimeni, in toata viata ta, inainte sa mori.