Un capitol necesar de istorie recenta. Biserica Ortodoxa si asumarea trecutului comunist

As fi vrut sa scriu despre colaborarea dintre Biserica Ortodoxa si fosta Securitate, despre rolul CNSAS si despre felul in care ar trebui sa ne raportam la diferite forme de culpabilitate in cadrul Bisericii. Nu o pot face decat partial si am sa incerc sa explic de ce. Nu avem o istorie a BOR pana in 1989. Avem in schimb numeroase facultati de teologie in tara care produc someri duhovnicesti, a caror raspandire pare ca nu poate fi oprita si in care se studiaza mai intens despre Imperiul Bizantin decat despre ultimii ani ai regimului Ceausescu.
Nu este de condamnat interesul pentru Bizant sau pentru traditia patristica, ci dezinteresul fata de comunism. Cum poate fi explicata unei tinere generatii care nu a trait acele timpuri de ce s-au daramat lacase de cult, cu ajutorul unor complicitati insuficient investigate din punct de vedere istoric intre statul comunist si unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe? Avem, de asemenea, excelenti tineri istorici si teologi care incearca in mod onest sa refaca tumultuoasa istorie a relatiilor dintre stat si culte in anii '50. O fac, din pacate, in absenta unui cadru institutional clar, incurajati discret de o ierarhie bisericeasca care pare a perpetua indiferenta publica fata de trecutul recent. Nu exista un institut sau o structura oarecare in cadrul Bisericii Ortodoxe care sa adune laolalta toate aceste eforturi meritorii dar disparate.
Neavand la indemana o asemenea istorie, nu putem sti cum priveste Biserica Ortodoxa perioada comunista si relatiile sale cu statul. Nu putem decat sa speculam, sa conjugam declaratii ale unor inalti ierarhi, luari de pozitii de la inceputul anilor '90 si de acum, rupte din context si amalgamate fara a mai putea avea viziunea de ansamblu.
In abordarea unei asemenea teme, ar fi fost foarte util daca am fi avut o luare de pozitie ferma a BOR. Legea de organizare a CNSAS incrimineaza colaborarea cu Securitatea a inaltilor ierarhi din toate cultele, iar BOR declara in prezent ca nu se opune desecretizarii dosarelor. Lucrurile par a fi clare. Sa ne amintim insa ca in urma cu cativa ani Biserica avea alta parere, invocand principiul constitutional al autonomiei cultelor fata de stat. Acesta, datorita felului in care a fost formulat si in absenta unei Legi a cultelor, poate fi invocat in sensuri diametral opuse, fara a putea spune care este varianta corecta. Ceea ce astazi este autonomie, maine poate fi dependenta. Asa se face ca Biserica nu a reactionat atunci cand ministrul culturii o cataloga drept cea mai respectabila institutie a statului, sanctionand insa foarte prompt declaratiile neinspirate ale aceluiasi ministru legate de presupusa incalcare a tainei spovedaniei.
Pentru a judeca obiectiv felul in care Biserica a trecut prin perioada comunista, ar fi fost de asteptat ca acuzatiile care se aduc astazi clericilor ortodocsi sa fie discutate cu ocazia unei sedinte a Sfantului Sinod. S-a vorbit initial ca va avea loc o astfel de sedinta in luna septembrie. Observam insa ca a avut loc doar o amanare. Desigur, nu era cazul ca Biserica sa intervina la fel de prompt ca un agent de circulatie in misiune, sa reactioneze la imperativul cotidian la fel ca si societatea. A lasa insa aceasta tema nediscutata pe termen lung nu va face decat ca punctele de vedere ale inaltilor ierarhi sa apara mai degraba in presa decat intr-un for destinat tocmai discutarii unor astfel de teme. Iar senzatia ca se vorbeste din nou pe mai multe voci in loc sa existe un mesaj unitar poate impinge tema in derizoriu. Poate ca de fapt chiar acest lucru se doreste din partea celor care nu ar avea decat de castigat daca zgomotul de fond si barfa vor fi mai puternice decat Cuvantul pe care Biserica este chemata sa il marturiseasca in fata credinciosilor.
Ar fi fost indicat daca la nivelul eparhiilor s-ar fi organizat in ultimii 16 ani dezbateri despre subiectul pe care vrem sa il luam in discutie. Numai printr-un dialog sincer si deschis cu credinciosii adevarul ar fi putut sa iasa la lumina, treptat, tocmai pentru ca incandescenta sa sa nu ne ia prin surprindere.

---

Despre autor: