Cercetari geologice recente au dezvaluit ca Sudanul - si mai ales regiunea Darfur - dispune de uriase rezerve petroliere, dupa unele estimari, mai mari decat Arabia Saudita si Iranul, luate impreuna. De aici a inceput ceea ce analistii numesc "genocidul" din Darfur.
In general, in Africa razboaiele civile sunt rafuieli tribale de o rara violenta, care se soldeaza cu un numar enorm de victime. De regula, conflictele tribale africane sunt sustinute de marile puteri, care isi urmaresc fara scrupule interesele. Mass-media acorda acestor razboaie tribale o mai mica atentie, dat fiind faptul ca Africa reprezinta "Lumea a Treia" sau "Lumea a Patra". La 9 ianuarie 2005, s-a incheiat pacea dintre rebelii din sudul Sudanului (sustinuti de SUA) si guvernul Sudanului (islamist). Fortele rebele (SPLM/A) au cerut imediat ca pe pamantul cucerit sa poata negocia si vinde resursele petroliere.
Cu alte cuvinte, conflictul din Sudan are o cu totul alta miza decat traditionalele razboaie tribale: resursele enorme de petrol si gaze naturale descoperite in Sudan, mai ales in regiunea Darfur. In urma luptelor, peste 2 milioane de sudanezi au murit in unul din cele mai mari "genocide" din istorie.
SUA adopta sanctiuni economice contra Sudanului
Liderul rebelilor, John Garang (mort pe 30 iulie 2005, intr-un accident de elicopter, dupa ce devenise vicepresedinte al Sudanului), a absolvit "Grinnel College" din SUA, fiind antrenat la scoala lui "US Army". Aceeasi scoala a absolvit-o si Paul Kagame care, in 1990, a atacat Rwanda prin Uganda, cu armament ultramodern, lansand in Rwanda un program de asasinate in masa. In 1997, circa 3.150.000 de rwandezi - 40% din populatie - fusesera masacrati de trupele lui Paul Kagame. Profesorul David Lutz scrie in eseul "The Ethics of American Military Policy in Africa" (publicat de "Joint Services Conference on Professional Ethics", 8 februarie 2006) ca: "Una dintre caile specifice prin care cresterea populatiei poate ameninta interesele strategice pe termen lung ale Americii este controlul resurselor."
Irwin Arieff, in "Arms flow to Sudan's Darfur despite Embargo" (Reuters, 10 ianuarie 2006), dezvaluie ca grupul de rebeli din Darfur a fost antrenat in sudul Sudanului. Potrivit unui raport elaborat de "International Crisis Group" (ICG), grupul de rebeli din sudul Sudanului, asa-numita SPLA, "a antrenat peste 1500 de rebeli darfurieni, care au fost aprovizionati cu arme de SUA, prin Uganda, Eritrea si Ciad".
Si una si cealalta din parti au apelat la "genocid" in zonele in care se descoperea petrol. "Christian Aid" arata cum era folosit "genocidul" in articolul "Link between oil and abuses in Sudan document" (afro.com, 15 martie, 2002).
Un raport ONU arata ca, din cauza bataliei pentru acapararea petrolului, peste 1,8 milioane de locuitori din regiunea Darfur au fost siliti sa se refugieze in Ciad (unde au creat o adevarata "criza a refugiatilor").
SUA, care detineau date privind aceste enorme resurse, au investit in Sudan intre 1989 si 1998 aproape un miliard de dolari, ca "ajutor umanitar". Site-ul USAID arata ca, numai intr-un singur an (2005), SUA au cheltuit 509.532.262 de dolari pe "urgenta" in Darfur.
Initial, SUA au aplicat "sanctiuni economice" contra Sudanului, declarat "sponsor al terorismului" (1993), cu o crestere a sanctiunilor in 1997. "Sudan Peace Act", din 2002, a reprezentat in fapt o accentuare a sanctiunilor economice.
Apoi, in 1998, presedintele Clinton a ordonat bombardarea complezului farmaceutic de la El Shifa, sub pretextul ca acolo s-ar fabrica "arme de distrugere in masa". Ulterior, s-a dovedit ca complexul farmaceutic din Sudan era unul totalmente civil, si ca el asigura medicamente pentru 20% din populatia Sudanului. Legal, SUA nu au avut nici o justificare si nici nu au oferit compensatii.
De ce Darfur?
Sudanul este cea mai mare tara africana. Plasata la Marea Rosie, la sud de Egipt (cu care a format odinioara "Republica Araba Unita", sub conducerea lui Gamal Abdel Nasser, simbol al nationalismului arab), Sudanul are granita cu alte sapte state africane. Are dimensiunile Europei Occidentale, dar doar 35 de milioane de locuitori.
Darfur constituie o regiune a Sudanului. Are dimensiunile Frantei si doar 6 milioane de locuitori.
Descoperirea recenta a enormelor resurse de petrol si gaze naturale din Sudan a starnit evident viul interes al companiilor internationale. Sudanul mai detine una din cele trei mari rezerve mondiale de uraniu, de inalta puritate, precum si al cincilea depozit mondial de arama.
Ceea ce parea un moment de bucurie pentru sudanezi - descoperirea petrolului - s-a transformat rapid intr-o cumplita tragedie.
Spre deosebire de Arabia Saudita, care a vandut resursele sale energetice companiilor petroliere americane, Guvernul Sudanului (de orientare islamista) a luptat sa ramana singurul proprietar al resurselor. De aici toata tragedia dar si interesul pentru Sudan. Mai ales, pentru regiunea Darfur.
Daca SUA lupta pentru a impiedica Sudanul sa-si valorifice bogatiile subterane, China - in schimb - a oferit tot ajutorul pentru explorare, pompare si construirea unui oleoduct catre Marea Rosie, precum si achizitionarea petrolului sudanez. SUA incearca dimpotriva, sa impiedice valorificarea petrolului de catre Sudan prin impunerea de "sanctiuni economice", si sustinerea actiunilor militare destabilizatoare contra Guvernului sudanez.
Astfel, timp de 20 de ani, politica oficiala a Casei Albe a fost cea a "sanctiunilor economice" combinata cu "inflamarea" antagonismelor regionale (tribale) si nationale. In tot acest timp, SUA au actionat incurajand miscarea separatista din sudul Sudanului, contra Guvernului islamist, care stapanea teritoriile bogate in petrol, sub pretextul ca Sudanul devenise "sponsor al terorismului". Un lung razboi civil a epuizat resursele Guvernului islamist.
Cand s-a restabilit pacea (Sudan Peace Act, 2002), SUA si-au indreptat atentia spre regiunea Darfur, sustinand cateva grupuri de "rebeli darfurieni". In ianuarie 2005, cand s-a semnat o noua pace, unul din "grupurile de rebeli" a respins intelegerea si a continuat lupta separatista, a carei miza este petrolul din Darfur. SUA si-au oferit serviciile de "mediator" intre "rebelii" din Darfur si guvernul de la Khartum. Dar, pe de alta parte, au continuat sa-i sustina pe "rebelii separatisti", prin intermediul statelor africane vecine aliate.
Asmutirea "africanilor" contra "arabilor" din Sudan
Sudanul are una dintre cele mai mari diversitati etnice de pe glob. Peste 400 de grupuri etnice au propria lor limba, sau propriul dialect. Dar araba ramane limba vorbita de toti.
Khartum - capitala Sudanului - are o populatie de circa 6 milioane de locuitori. Cam 65% din populatia Sudanului - considerata una dintre cele mai sarace tari din lume, in ciuda bogatilor subterane enorme - se ocupa cu agricultura si cresterea animalelor.
De regula, mass-media din SUA descrie genocidul din Darfur ca "opera" militiilor islamiste "Jan Jawid", sustinute de guvernul de la Khartum.
In mass-media americana, ceea ce se intampla in Darfur reprezinta asaltul "arab" asupra populatiei "africane".
"Black Commentator", din 27 octombrie 2004, remarca in legatura cu populatia din Darfur: "Toate partile implicate in conflictul din Darfur - fie ca sunt "arabi", fie "africani" - sunt cu toti, negri. Toti, "arabi" sau "africani", sunt musulmani. Toata populatia din Darfur vorbeste araba, impreuna cu mai multe dialecte locale. Si toti sunt musulmani sunniti."
Rolul "fortelor de mentinere a pacii"
In momentul de fata exista 7000 de militari ai "Uniunii Africane" (UA) stationati in Darfur. Acestia depind, ca sponsorizare, logistica si armament, de ajutorul SUA si NATO. Alte mii din personalul ONU lucreaza in lagarele de refugiati, luptand din greu cu efectele secetei, ale razboiului si foametei.
Statele Unite s-au infiltrat in toata regiunea din estul Africii. Ciadul care se afla in vestul Darfur, a participat anul trecut la un exercitiu militar cu "US Army". In opinia Departamentului Apararii (Pentagon), a fost cel mai mare si mai complex exercitiu, de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Ciadul, o fosta colonie franceza, intretine pe teritoriul sau forte franceze si americane, care finanteaza, antreneaza si echipeaza armata presedintelui Ciadului - Idriss Deby - care, la randul sau, ii sustine pe rebelii din Darfur.
Marea Britanie - putere coloniala in Sudan - urmareste acelasi scop: secesiunea regiunii Darfur. Tot asa cum Marea Britanie a desprins Kuweitul de Irak, si l-a transformat intr-o monarhie, din ratiuni de exploatare petroliera.
Alt vecin al Sudanului - Uganda - are o veche traditie in sustinerea secesionistilor sudanezi. In 1971, faimosul dictator Idi Amin Dada, ajuns la putere in Uganda cu ajutorul MI5 si Mossad, a fost incurajat intens de Israel, in zelul sau secesionit. Armata ugandeza era antrenata pe atunci de instructori militari israelieni (vezi: Richard Dowden, "Revealed: How Israel helped Amin to take power", The Independent, 17 august 2003). Reamintim ca un alt presedinte al Ugandei - Museveni - si-a transformat tara intr-o "placa turnanta" pentru SUA, permitand lui Paul Kagame sa atace Rwanda de pe teritoriul Ugandei.
Cand John Garang a concesionat petrolul din zona cucerita, el a ales compania britanica "White Nile Ltd." O companie petroliera relativ mica dar care se pare ca joaca un rol dublu.
Finantarea rebelilor din "ajutoare umanitare" - cu care se lauda Jendayi Frazer - utilizarea hranei ca arma, implicarea "organizatiilor non-guvernamentale" (ONG), sunt toate semne ca pacea incheiata recent este doar un "interludiu". Si ca suferintele nu s-au terminat pentru sudanezi.
Operatiunile militare ale SUA in Sudan au fost, multa vreme, "acoperite" de "ajutorul umanitar" al Washingtonului. Dar la 29 ianuarie 1999, presedintele Clinton a semnat un acord prin care SUA se angaja sa finanteze direct "People's Liberation Army" din Sudan (SPLA) armata condusa de John Garang. (vezi David W. Lutz, Ibid.) Conform ultimelor stiri, SUA si NATO nu vor mai sustine prezenta militarilor "Uniunii Africane" in Darfur, ci o forta ONU/NATO. Ne apare in minte, imediat, experienta Kosovo.
Tactica "pamantului parjolit" oriunde se descopera petrol
Organizatia britanica de caritate "Christian Aid" (Ajutorul Crestin) lucreaza in Sudan de peste 30 de ani, si are 24 de parteneri, atat in sudul, cat si in nordul tarii. Organizatia sustine un fapt cutremurator: ori de cate ori se descopera petrol, atat Guvernul sudanez cat si "rebelii" practica tactica "pamantului parjolit": ii alunga pe locuitori, iar cei care se incapataneaza sa ramana sunt imediat executati. Apoi, petrolul este negociat cu o companie petroliera.
Un raport "Christian Aid" - "The scorched earth: oil and war in Sudan" ("Pamant parjolit: petrolul si razboiul in Sudan") - prezinta marturii zguduitoare care atesta faptul ca, in zonele unde se descopera petrol, autoritatile bombardeaza satele si orasele - pentru a-i sili pe locuitori sa emigreze - inainte ca trupele de infanterie si blindate sa intre, pentru a-i lichida pe ultimii supravietuitori civili.
Mark Curtis, de la "Christian Aid" declara: "Sunt zeci de mii civilii sudanezi care au fost masacrati sau fortati sa emigreze, printr-o politica sistematica de depopulare a zonelor unde se descopera resurse petroliere."
Un exemplu dat de "Christian Aid" este exploatarea de la Thar Jath, 10 km vest de Nil, in regiunea Bentu. Aici compania suedeza "Lundin Oil" a descoperit, in aprilie 1999, 300 milioane de barili de petrol de excelenta calitate. O luna mai tarziu - in mai 1999 - potrivit lui "Human Rights Watch" cateva zeci de mii de locuitori fusesera dispersati, altii masacrati. "Lundin Oil" a fost silita sa-si intrerupa activitatea dupa 10 luni, datorita luptelor dintre Guvernul sudanez si militiile "rebelilor" Thar Jath. Nu inainte de a construi o sosea de 75 km, la pretul de 400.000 de dolari/km.
Afacerile cu petrol descopera cele mai ciudate "aliante" in Sudan. "PetroChina" - care opereaza petrolul din Tibet - este prezenta in Sudan prin "China National Petroleum Corporation" (CNPC), un operator major exact in zonele care au fost, in prealabil, depopulate.
Doi giganti ca "British Petroleum" (BP) si "Shell" au facut investitii petroliere prin doua subsidiare ale "CNPC". Firma chineza, bani americani!
Mark Curtis, insa, sustine: "Noi credem ca BP si-a riscat mult reputatia prin aceasta asociatie a CNPC."
De cand Sudanul are un oleoduct (Bentu-Suakin, la Marea Rosie), tara exporta petrol.
"Cei 18 ani de razboi civil, si cele peste 2 milioane de victime sunt pretul pentru acest petrol", sustine Mark Curtis. "A lupta in zonele bogate in petrol din Sudan, nu mai este o simpla batalie intre fortele Guvernului sudanez si "rebelii" din SPLA, ci o parte dintr-o batalie mult mai mare, pentru controlul resurselor energetice din zona."
Destabilizarea Sudanului
O conferinta extraordinara a Consiliului de Securitate ONU a avut loc intre 18-19 noiembrie 2004, la Khartum, la cererea Statelor Unite, care si-a concentrat atentia asupra situatiei din Darfur, si a posibilitatii incetarii razboiului din Sudan.
In fapt, intalnirea de la Khartum a analizat o rezolutie a Marii Britanii care condamna Guvernul sudanez ca singurul responsabil fata de "dezastrul uman" din Darfur, nu pomenea nimic de "rebeli", si ameninta cu "sanctiuni economice" si cu "interventia militara" daca Guvernul sudanez nu punea capat "genocidului".
Acesta a fost doar inceputul ultimului conflict din Sudan. O tara in care civilii suportau, pe rand, atrocitatile "rebelilor", si "represaliile" Guvernului islamist sudanez.
SUA erau interesate in Sudan nu numai de petrol, de uraniu si de arama.
In Sudan, "Nilul Alb" si "Nilul Albastru" se unesc facand din apa o resursa strategica de aceeasi importanta pentru o regiune bantuita constant de seceta.
Ethiopia, Kenya, Uganda si Tanzania sunt statele cele mai interesate de acces la resursa hidrologica a Nilului. Sectorul petrolier este, in mare masura, controlat de China (40% din resursele de petrol), dar si Pakistanul, Malaezia, Rusia si Franta detin procente importante.
Cu toate acestea, "Chevron" a investit 1,2 miliarde de dolari in prospectiuni si a descoperit ceea ce "Frankfurter Allgemeine Zeitung" nota in iulie 1998: "Sudanul are mai mari resurse petroliere decat Arabia Saudita si Iranul laolalta."
In mod curent, din Sudan se pompeaza circa 345.000 de barili pe zi. "US Energy Information Administration" estima ca - numai cu rezervele existente - productia poate sa atinga intre 660 de milioane si 1,2 miliarde de barili.
Deci Sudanul este un mare "premiu" dar deocamdata el se afla in mana rivalilor SUA.
Guvernul sudanez a respins acuzatiile de "genocid" si a avertizat asupra "incalculabilelor consecinte" ale unei interventii militare in Sudan (in scopuri "umanitare") aratand ca interventia va crea o situatie de haos mai mare decat cea din Irak.
La sfarsitul lui 2004, insa, Guvernul SUA a alocat 20 de milioane de dolari pentru o serie de companii, care opereaza la Darfur. Dintre aceste companii a atras atentia "Dynacorp", care si in trecut a indeplinit misiuni de securitate in Afganistan, pentru guvernul SUA.
La 9 noiembrie, la Abuja (Nigeria), s-a reusit un prim acord de pace intre Guvernul Sudanului si "rebelii" secesionisti din Darfur. Dar, la numai cateva ore dupa semnarea acordului de la Abuja, forte speciale (neidentificate) au atacat in forta un lagar de refugiati din Darfur.
Acordul de la Abuja a permis SUA sa puna un "picior" in Darfur
Prin intermediul militiei "SPLA" (Sudan People's Liberation Army) si a omului lor, John Garang, SUA reusisera insa sa puna un prim "picior" in regiunea Darfur. ICG (International Crisis Group) a raportat ca SPLA antrena cu ajutorul american - via Uganda si Kenya - peste 1500 de "rebeli" darfurieni, intr-o tabara de langa Raja, din sud-vestul Sudanului.
John Garang a negat la vremea respectiva pregatirea "rebelilor" darfurieni, precum si rolul Ugandei si Kenyei de "placi turnante" ale ajutoarelor externe in favoarea sa.
Trebuie sa subliniem ca "rebelii" darfurieni sunt grupati in doua militii active: "SLA" (Sudan Liberation Army) si "JEM" (Justice and Equality Movement).
STRATFOR nota ca Guvernul american considera solutia secesiunii provinciei Darfur sau a unui stat "federal" drept singurele "viabile" in actualul context sudanez.
Inca din 2004, John Garang a cerut 30.000 de militari "neutri" finantati de ONU, care sa fie urgent desfasurati in Darfur, pentru "a opri masacrele". Garang a sustinut ca cei 30.000 de militari ONU au trebuit repartizati astfel: 10.000 ai ONU (SUA si NATO), 10.000 ai Guvernului sudanez, si 10.000 ai "Uniunii Africane", care functioneaza tot cu ajutorul SUA si NATO.
Raport "STRATFOR": Eritrea si "Triburile Beja"
Un raport "STRATFOR" remarca utilizarea tot mai mare a Eritreei contra Guvernului sudanez. Agentia remarca agitatia tot mai mare din randul populatiei "beja", care se gaseste de o parte si de alta a granitei in Eritrea.
Populatia "beja" include circa 2,2 milioane de locuitori divizati in cinci mari triburi, mai multe sub-triburi, vorbind cateva limbi. In general sunt plasati pe malul Marii Rosii, in Eritrea, Egipt si Sudan.
"STRATFOR" afirma ca SUA au mentinut relatii bune cu Eritrea, imediat dupa separarea regiunii de Etiopia, si proclamarea independentei sale. Washingtonul pompeaza un "ajutor umanitar" in valoare de zeci de milioane de dolari in noul stat, Eritrea. In octombrie 2004, distrugatorul (purtator de rachete strategice) "USS Hopper" a facut o vizita semnificativa in portul eritrean Mosawa. Pe de alta parte, Eritrea se afla in cele mai bune relatii si cu Israelul, care i-a recunoscut independenta in acelasi timp cu SUA, in 1993.
Guvernul islamist sudanez s-a plans in mai multe randuri ca instructorii militari americani si israelieni antreneaza in Eritrea "rebeli" darfurieni recrutati din randul populatiei "beja", observa "STRATFOR".
"STRATFOR" mai noteaza: "Daca se ia in considerare situatia complexa din Sudan, ajutorul SUA pentru Eritrea, si prin extindere pentru triburile "beja", lucrurile incep sa capete un sens. Sustinerea triburilor "beja" apare acum in deplina concordanta cu viziunea si planurile Washingtonului din regiune, dar este legata si de viziunea mai larga a SUA si Israel, de a transforma intreaga zona a Marii Rosii intr-o regiune favorabila intereselor lor."
In regiunea Darfur din Sudan se duce acum o batalie, comparabila cu cea din Palestina, Orientul Mijlociu sau Asia Centrala. Pentru ca in joc sunt marile interese energetice ale "Noii Ordini Mondiale", din sec. XXI.