30 Septembrie 2006
Prima surpriza pe care o are cititorul acestei biografii* este tocmai lipsa ei premeditata de spectaculozitate. De la titlul de o banalitate "provocatoare" la stilul alb si la naratiunea simpla, fara artificii, totul vine sa contrazica prejudecatile
Prima surpriza pe care o are cititorul acestei biografii* este tocmai lipsa ei premeditata de spectaculozitate. De la titlul de o banalitate "provocatoare" la stilul alb si la naratiunea simpla, fara artificii, totul vine sa contrazica prejudecatile noastre despre oamenii legati de scena si inerentul histrionism.
Termenul "biografie" are aici un inteles cu totul special, opus insailarii liniare de fapte si intamplari "cu sensul la urma". Foarte putine amanunte intime sau anecdotice sunt de gasit in text, pentru ca tinta lui este in alta parte. Andrei Serban isi vede biografia (una din cele posibile, spune titlul) ca o cale spre sine, auto-realizare, proiect de implinire a fiintei spirituale. Restul este zgura zilelor si a zeilor, poate. De aceea cartea la a carei scriere a consimtit cu greutate este in cea mai mare parte povestea proiectelor regizorale si a spectacolelor. De aceea, de la un moment dat, devin mai interesante pentru el Workshopurile in care isi poate proiecta obsesiile, transmite experientele, fara somatia lucrului incheiat si regiile de opera dificile prin algebra lor abstracta si seducatoare prin sincretismul artistic. Foarte putine elemente straine de aceasta cautare (poate cuvantul cheie al cartii) isi fac loc. Urmarim cronologic proiectele regizorului si intalnirile care i-au marcat formarea: de la cele romanesti (Penciulescu, Pintilie, Ciulei, Emil Botta) la Grotowsky, Peter Brook, Ellen Stewart, teatrul japonez. De altfel, este remarcabila deschiderea personajului din biografie, este mereu interesat de ceea ce poate descoperi la celalalt, mai mult decat de incidente pitoresti. Este atras de experiente, le cauta, le adulmeca, se arunca in ele pentru a vedea limitele imaginarului. Teatrul este pentru el o experienta fundamentala a redescoperirii umanului. A regenerarii lui, mai degraba, prin dezlemnirea unor radacini foarte adanci prin care incepe din nou sa circule seva.
Titlurile capitolelor sunt, deloc intamplator, nume de spectacole. Acestea sunt etapele pe drumul vietii, jaloane ale unui traseu initiatic. Exista un discret indice stilistic graitor din acest punct de vedere: la inceput de capitol, cand ceva nou sta sa apara, verbele naratiunii sunt de cele mai multe ori la prezent.

Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.