Nu exista nici o indoiala in privinta celei mai dificile meserii, cea de expert. Mai cu seama de expert intr-un domeniu cat se poate de dificil, cel al medicinei umane. De nenumarate ori, teorii admirabile privind tratamentul cine stie care

Nu exista nici o indoiala in
privinta celei mai dificile meserii, cea de expert.
Mai cu seama de expert
intr-un domeniu cat se poate de dificil, cel al medicinei umane. De nenumarate ori, teorii admirabile privind tratamentul cine stie carei afectiuni s-au dovedit a fi colectii de erori, de idei preconcepute, invitatii la esec. In fictiune, lucrurile mergeau struna, cine ar putea uita drogul tranchilizant ideal imaginat de
Huxley in ""Minunata lume noua"", imbatabila ""soma"".

In realitate, pana si lucruri relativ simple, cum ar fi tratamentul scorbutului (o banala avitaminoza C), au avut nevoie de secole pentru a ajunge la o varianta rezonabila.
Epoca moderna, adoptarea unor metode de cercetare la scara mare, mai putin supuse hazardului, au marcat sfarsitul perioadei de peste doua mii de ani in care doctorii si-au ucis pacientii fara mari probleme. Istoria medicinei este plina de personaje a caror dezastruoasa ignoranta a fost transformata de istorici in inovatie eroica. Incapacitatea de a tolera incertitudinea, nevoia de a fi ""de multe ori in greseala, niciodata in indoiala"", i-a facut pe medici sa fie partasi, daca nu chiar autori, la multe fapte neinspirate.
Sa luam ca exemplu evaluarea eficientei unui medicament. Chiar daca se face vinovat de exagerari, John le Carre, autorul ""Gradinarului credincios"", este destul de convingator in povestile sale cu experimente inadmisibile. Mai ales ca exista domenii, ca psihiatria, in care medicamentele nu pot fi testate decat daca ne bizuim pe observatia clinica si pe discutia cu pacientii, nu de alta, dar nu putem observa direct sistemul nervos central, banuit, probabil ca pe buna dreptate, ca fiind responsabil de tot ce se intampla cu mintea si sufletul nostru.
Din fericire, un grup de cercetatori din Philadelphia a observat ca in schizofrenie si in maladia Alzheimer este observata o scadere a acuitatii olfactive, a simtului mirosului. De aici si pana la studierea receptorilor olfactivi din nas, separati de creier doar printr-o lama osoasa perforata (cribriforma, va place cuvantul?) si capabili sa se refaca, spre deosebire de celulele din creier, nu mai era decat un pas. Pas foarte semnificativ, lobul olfactiv al creierului este cel mai vechi din punct de vedere evolutiv, fara a mai pomeni relatia sa cu sistemul limbic, sediul afectelor si emotiilor primordiale.
Pe langa cercetarea inspirata, pe langa utilizarea unor tehnici de vizualizare a activitatii creierului (MRI, PET si altele), exista si accidente fericite care duc la stabilirea tratamentului adecvat. Cum ar fi tentativele neurologilor de a intelege unele halucinatii complexe, asa-zisele ""fantome perceptuale"".
Cu tot numele pretentios (una dintre obsesiile medicilor este folosirea unui limbaj inaccesibil pacientilor), este vorba despre fenomene bine cunoscute, cine nu a trait senzatia unei maini inexistente pe umar, teama ca este urmarit pe o strada intunecata, groaza produsa de fiinte imaginare. Cand s-a vazut ca stimularea electrica a unei anumite regiuni a scoartei cerebrale, jonctiunea temporo-parietala, dubleaza imaginea propriului corp si duce la interpretarea celei de a doua imagini ca fantoma sau urmaritor inamic, cercetatorii au hotarat sa studieze atat halucinatiile, cat si deziluziile. Poate ca vom afla ce e in mintea celor care se cred persecutati de servicii secrete imaginare sau rapiti de extraterestri. Poate...
Si daca vi se par foarte exotice subiectele care starnesc interesul cercetatorilor, fie ei medici sau nu, puteti fi siguri ca inca nu ati vazut mare lucru. De cativa ani buni, echipe de medici, antropologi si chimisti studiaza cadavre din epoca fierului (nu neaparat victime ale vindecatorilor vremii!), unele expuse (in fotografii, evident) la un muzeu din Dublin.
Surprinzator sau nu, vedem maini cu o manichiura impecabila, inclusiv cu unghii lacuite, tunsori ultramoderne, precum creasta Mohawk, fixate cu un gel preparat din uleiuri vegetale si rasina de pin, semne de alimentatie de buna calitate. Cosmeticele folosite in Irlanda preistorica erau aduse din sudul Frantei sau din Spania, dovada a unui intens si prosper comert european acum aproape trei milenii.
Personajele studiate au fost fie decapitate, cel din Clonycavan si cel din Oldcroghan (Irlanda, nu departe de Dublin), fie sugrumate precum cel din Tollund, Danemarca, mai apoi aruncate in turbarii, unde s-au conservat perfect. Poate sacrificati, poate executati, manichiura, alimentatie impecabila, cosmetice de import. Cadavre de barbati. Fara exceptie.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.