Nu si-a pierdut cumpatul niciodata: aceasta este impresia pe care o lasa Charles de Gaulle, incontestabil una din primele cinci mari personalitati politice ale secolului trecut; nici cand a fost prizonier doi ani si jumatate la nemti, in timpul primului razboi mondial; nici dupa infrangerea Frantei in iunie 1940, cand, dupa celebrul discurs din 18 iunie de la Radio Londra, a proclamat "Franta libera", aruncandu-l in disperare pe maresalul Petain; nici cand a suportat cu stoicism si demnitate sicanele lui Churchill si Roosevelt; nici cand a fost rechemat la putere in 1958 ca sa rezolve criza algeriana; nici cand a scapat ca prin urechile acului de atentatul de la Petit Clamard (care i-a prilejuit o remarca faimoasa: "As fi avut un sfarsit frumos..."); nici in timpul manifestatiilor studentesco-stangiste din mai '68, cand nu si-a anulat vizita in Romania si cand, intors la Paris, i-a lasat pe toti "bouche-bee" plecand La Baden-Baden, la generalul Massu, intr-o unitate militara franceza si rezolvand astfel, dintr-un foc, buimaceala generala din Hexagon, care ameninta sa se transforme intr-un razboi civil; s.a.m.d. s.a.m.d.
Un monument al stapanirii de sine, asadar. Este exact ceea ce surprinde, plastic, si monumentul inchinat Generalului, in piata din Bucuresti ce-i poarta numele, de sculptorul Mircea Spataru. Daca in precedenta mare opera a artistului, Iuliu Maniu era vazut ca o fiinta "ciuruita" de vicisitudinile istoriei, De Gaulle e vazut ca un invingator sever, lipsit de compromisuri, militar (uniforma stilizata sI mantia de campanie sugereaza cu finete acest lucru) si vizionar totodata. Impecabil transpusa in bronz in fabrica lui Ioan Bolborea, statuia este, realmente, o bucurie a nervului optic.
In fine, capitala incepe sa aiba monumentele pe care le merita.