In fiecare dimineata ii aranja domnului Filippo camasile. Le netezea gulerele si avea grija ca nici o pata sa nu le traverseze scrobeala. Apoi ii facea cafeaua. Punea zahar cu masura, incet, de parca ar fi mangaiat o femeie. Ceilalti slujitori ai domnului Filippo radeau de el. Cum ca e fraier, ca-si masoara viata intre o camasa si o cafea, ca-i prea devotat. Intr-o zi de duminica a ramas singur. Nu era
prima oara. Se obisnuise ca atunci cand toti erau plecati sa curete podelele, dandu-le stralucire. Dar in acea zi, cand s-a trezit, l-a strafulgerat o durere in talpa. Si pentru prima oara in viata nu s-a mai dus sa verifice camasile. S-a uitat in talpa: vechea lui cicatrice in forma de cruce de cand era copil. Numai ca peste ea trona nepasatoare o batatura. Tare, cojoasa, enervanta. Atunci a realizat brusc ca nu si-a mai vazut demult familia. Ca nu-l mai stie nimeni, deoarece in timpul cat a numarat camasile si a curatat podelele si-a pierdut prietenii si dusmanii. Seara s-a indreptat pe furis spre baia slujitorilor. Acestia se spalau veseli, fluierand napasatori. S-a uitat la talpile lor: albe, netede. A doua zi s-a dus in gradina si a mirosit trandafirii. Apoi s-a uitat la cer. In timpul petrecut de el intre ziduri devenise mai albastru. A rupt un trandafir si a intrat in casa. Domnul Filippo s-a asezat, ca de obicei, sa-si bea cafeaua. Era pretentios si prefera actele caritabile discrete.
I-a asezat trandafirul intr-un pahar inalt de cristal. Era prima oara cand ii aseza o floare pe masa. Domnul l-a privit in ochi pe el, un simplu camerist. Lui i s-a parut ca-si vede batatura in privirea lui. De atunci, in fiecare dimineata ii vorbeste domnului despre cer si trandafiri. Batatura lui e tot in talpa, dar acum stie ca e acolo ca sa-i aduca aminte ca s-a nascut pentru a darui.
O mica povestire de duminica din Sardinia.