Dupa cum se stie, prin reforma din 2005, s-au recalculat pensiile celor care au iesit la pensie inainte de 1.04.2001. Recalcularea s-a facut in TOATE aceste cazuri in temeiul Legii 19/2000. Din cei 3,5 milioane de pensionari aflati in aceasta situatie, circa doua milioane au primit pensii mai mici in urma recalcularii. Din aceste doua milioane de pensionari care au primit pensii mai mici, o categorie numeroasa a fost a celor care au avut grupa I de munca.
In urma acestei nedreptati, la presiunea lucratorilor din aceste domenii de activitate si care si-au vazut ciuntite viitoarele pensii a aparut Legea 226/7.06.2005. Prin aceasta lege, o mare parte din aceia care au avut grupa I de munca inainte de 1.04.2001, au fost incadrati in categoria de munca la “conditii speciale”. Astfel printr-o noua recalculare a pensiilor urmeaza sa-si primeasca inapoi banii luati prin prima “reforma” (cea din anul 2005), iar cei care nu s-au pensionat sa primeasca o pensie mai mare atunci cand se vor pensiona.
Dar, in aiureala din Ministerul Muncii, Gheorghe Barbu emite ordinul 572 de aplicare a Legii 226/7.06.2006 si interzice o noua recalculare, adresandu-se tocmai celor care s-au pensionat inainte de 1.04.2001, adica acelora care pierdusera o parte insemnata din pensie la prima recalculare, cea din 2005.
Asadar, persoanele care au iesit la pensie pana in 7.06.2006, adica pana la aparitia Legii 226/7.06.2006, au fost impartite in doua.
1). Cei care s-au pensionat pana la 1.04.2006 si carora pensiile le-au fost micsorate in 2005 nu primesc nimic nici acum.
2). Cei care s-au pensionat intre 1.04.2006-7.06.2006 vor primi ceva in plus la recalculare, conform legii 226/2006, cu toate ca ei au intrat in categoria celor care s-au supus recalcularii din 2005.
Ordinul 572/24.07.2006 - Monitorul Oficial 714/21.08.2006, semnat de ministrul Gheorghe Barbu, este o dovada de lipsa de coerenta care ar trebui sesizata la Curtea Constitutionala. Mai precis, articolele 11 si 14 din acest Ordin de aplicare a Legii 226/2006 privind incadrarea unor locuri de munca in conditii speciale se contrazic pur si simplu.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro