Alexandru Chira este un artist contemporan. Artist plastic, pictor: ce-o mai fi si asta? Asta nu spune mare lucru daca nu apare pe ecranul televizoarelor. Si totusi: Alexandru Chira (nascut in 1947, la Tauseni, intr-un spatiu fabulos din Ardeal, nu departe de Clujul unde Lucian Blaga masura eternitatea romanesca prin virtutile rurale si explicita relatia cu "kosmos"-ul prin modulatiile formelor unduitoare ale lui deal-vale) cu studii medii artistice in capitala Ardealului si cele universitare in Hauptstadt-ul Romaniei, traieste si lucreaza la Bucuresti. Adica gandeste si picteaza, in buna traditie camilpetresciana a "muncitorului intelectual". Deja cu o lunga practica de atelier, deja cu o buna practica de catedra - un anume apetit pentru didactica teoretica, conjugata cu o tenace autoironie - fac din Chira un nume de prestigiu al artelor plastice contemporane. Dincolo de expozitiile personale si de grup, dincolo de premiile breslei si onorurile Presedintiei Republicii, chiar si dincolo de un doctorat in arte vizuale obtinut recent, pentru a satisface exigentele academice si ministeriale. Ai carte, ai parte, n-ai doctorat, te duci si lucrezi acasa, nu te mai dedai florarului universitar. Cazul lui Ilfoveanu ni se pare sugestiv si de neacceptat, dar nu despre asa ceva vrem sa maruntim si cuprinde putinul spatiu tipografic disponibil: din 1994, Alexandru Chira s-a aventurat intr-un ambitios proiect. O "instalatie" de mari proportii si mai mare anvergura cosmogonica sub genericul "De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu". Subintitulat "Instalatie pentru rememorare, pentru sugestionat ploaia si curcubeul", provocarea lui Chira deja a capatat forma si contur: suntem in 2006. Unde? In satul natal, un spatiu mirific din miezul Ardealului, pitit printre coline si acuns privirilor straine, cumva astazi depopulat, unde doar biserica si cimitirul strajuiesc o scoala si un camin cultural care nu mai functioaza. Ansamblul monumental se prelinge pe coama unui deal ce ar vrea sa contopeasca intregul spatiu intr-un tot unitar. Subansamblurile, cu titluri dintre cele mai sugestive - de la "Casa Pastorului" si "Oglinda pentru semanatori", si pana la "Icoana pentru Ploaie si Curcubeu", trecand prin "Casa Pasarii de Foc "- un concert cu viforoasa "Pasare de foc "a lui Stravinski, "in situ", ar fi fabulos! - si "Clopotele Tacerii" (cu totul ar fi 18, daca am numarat bine partile componente, majoritatea deja montate si "puse la lucru", altele asteptand sponsori pentru a duce la capat un proiect gandit a nu avea finalitate), contureaza o unitate organica intre "idei" si punerea lor in scena. "In-scenarea lumii", ca sa intram in metafizica orgolioasa si pretentioasa, in simplitatea ei arhaica, a artistului, este miza "marelui joc". Departe de a fi o simpla viziune plastica, complexul de la Tauseni cuprinde intregul "topos", imaginarul tridimensional propus de artist contopind umanitatea absenta cu urmele ei fizice. O biserica greco-catolica sau un tractor american uitat de istorie in ograda parinteasca, pajisti si capite cu fan sau cai miscindu-se alene pe coamele dealurilor din preajma se topesc in magma conceptuala preconizata de artist. Intentia de a transgresa ansamblul, in cuvinte si idei, in cadrul unui "symposion" a fost un pretext de a peripatetiza printr-un timp si spatiu retrase din contingent. Dincolo de impresiile personale sau subiectiv-emotionale - nu in fiecare zi ne intalnim cu pretiosi artisti si dragi prieteni (prezenta hieratica a unui ganditor ca Virgil Ciomos innobileaza locul, asa cum corporalitatea unui prozator de anvergura lui Alexandru Vlad poate umple o intreaga Transilvanie culturala) dincolo de efortul lui Alexandru Chira de a-si face cunoscut proiectul, ramane tenacitatea unui artist de a-si intrupa utopiile in concretetea realului. Ansamblul monumental de la Tauseni este deja un punct de reper pe harta culturala a Romaniei. Am profitat de aceasta ocazie pentru a ne reaminti ca Ardealul a fost si ramane acelasi loc mirific. Si, in acelasi timp, de a reformula ideea, cu toate ironiile legate de formularea ei, ca tot oamenii, artistii, sunt cei care-i dau noblete. Un gand pentru cei care nu mai sunt: profesorul Mircea Zaciu, nelinistitul erudit Adrian Marino, smeritul cosmopolit Nicolae Steinhardt. Memoria lumii, a pamantului, a oamenilor. Ii invitam pe cei dornici de clipe de suspendare a timpului, pe amatorii de meditatie si "zburataceala ideilor" sa dea o fuga la Tauseni pentru a se lasa prinsi in "jocul ielelor" propus de Alexandru Chira. Iar faptul ca nu cedeaza, dupa atatia ani de munca, de sacrificii si eforturi, pentru a-si duce la capat proiectul-utopie "Din deal in deal pana la Viena", ca forma particulara a integrarii in etosul european si universal, merita toate gratulatiile noastre. Acolada generoasa a criticului de arta Pavel Susara poate fi purtata cu demnitate postmoderna intr-un timp al tuturor modernitatilor novatoare.
Acolo, la Tauseni. Romania. 2006. Alexandru Chira.