"Astazi (joi, 28 septembrie - n.r.) ar fi trebuit sa aiba loc o conciliere intre Broadhurst si cinci fosti administratori ai Asirom la 24 aprilie 2003, data la care asiguratorul a achizitionat integral CPCR. Nu s-a prezent niciuna din persoanele convocate", a declarat, citat de Mediafax, Dan Barbulescu, reprezentantul Broadhurst in actionariatul Asirom.
El a precizat ca, in urma neprezentarii la conciliere, Broadhurst, ca actionar minoritar, se va adresa instantei pentru recuperarea unui prejudiciu de 5,87 milioane lei, plus dobanda legala la zi. Suma reprezinta diferenta dintre pretul platit fostilor actionari ai CPCR, respectiv 6,68 milioane lei, si valoarea activului net al companiei preluate.
Fondul a aratat ca, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), suma achitata fostilor actionari ai CPCR este de 8,3 ori mai ridicata decat activul net al CPCR, in valoare de 804.898 lei la finele anului 2002. Un alt prejudiciu, in valoare de 236.641 lei, a fost determinat de vanzarea unor actiuni CPCR la un pret inferior celui platit in aprilie 2003.
In mai 2003, pachetul de actiuni format din 6.000 de titluri CPCR, reprezentand 4% din totalul actiunilor firmei, a fost vandut la pretul de 10 lei/titlu, reprezentand valoarea nominala. Potrivit reprezentantilor Broadhurst Investments, pretul este inferior cu 39,4303 lei/titlu celui de cost al unei actiuni CPCR inregistrat in contabilitatea Asirom.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro