Istoria literaturii ni s-a mai imbogatit cu un autor, unul din spita fantasta a lui Macedonsky, Mateiu Caragiale si Emil Botta, ruda buna cu partea estetizant-dandysta a Cercului Literar sibian: Emil Ivanescu (fratele mai mic cu zece ani al poetului Mircea Ivanescu zis Mopete).

O surpriza literara

Nascut la Bucuresti la 8 august 1921, Emil avea sa se sinucida la 22 de ani, la 4 iulie 1943. A fost licean la ""Spiru Haret"" (cand a publicat la Vlastarul), a facut un an de Medicina, de unde va fi plecat in 1940 fara vreun motiv serios, pentru a colabora la Albatros-ul din 1941-1942, alaturi de Geo Dumitrescu, Virgil Ierunca s.a. In 22 de ani de viata wertheriana, Emil Ivanescu a strans calitati la modul exploziv, intr-o combustie spiritual-estetica mortala la propriu: meloman (si pianist) exaltat, carturar imbibat de eruditie, dar si poet hipersensibil cu fibra romantic-baroca, deschis catre simbolism, parnasianism, dandysm si manierism, catre poezia dramatica de tensiuni cvasi-expresioniste, in totul - un personaj demn de Oscar Wilde, Villiers de la€™Isle Adam sau Huysmans. Pagina lui galgaie de afinitati nu doar cu acestia, dar si cu Lautreamont, Rimbaud, Baudelaire, Da€™Annunzio, Rilke, Valery, Dostoievski, E.A. Poe, Gide, Cocteau, Th. Gautier, Mallarm..., Proust, Nerval, Musil, Novalis... Totul intr-o dulce-otravitoare decadenta, bolnava de ea insasi, de rafinamente morbide si constiinta crepusculara a extinctiei, in vreme ce eul scriitor - insumare de ""maudits malaimes"" - se revarsa in jurnal si corespondenta ca un torent de lava autocontemplat in extaz pe sonoritati de Chopin si Ravel.
ARDOAREA PURITATII. Iata-i stilul: ""Alba, aratarea ei mi se dezveli deodata, fastuos dezmat al gandului. Arsita de dogoritoare savana a pulpelor prelungi, neincetat ingemanate, neincetat albe. Sovaiam inainte de a-mi arunca tot trupul in ea, dar odata cercul despicat al apei inchis deasupra, simteam raceala de anestezic a tamplelor umezite si nu mai auzeam decat clipocitul valurilor, ca un inecat submarin, zvacnindu-mi la rastimpuri, prietenos, in timpane"". Sigur, dus la extrema, el risca sa frizeze nu o data formulele glamoros-ridicole de tip Claymoor (""parul ei este imnul bahic al despletirilor de aurore...""), insa ceea ce face forta aici nu sunt flamele, artificiile retoric-narcisiace, ci ardoarea puritatii idealizante. Mai presus de intruparile teatrale (Dialogii Psihopatului sau Colocviile sfarsitului de noapte, Artistul si Moartea), ca si de prozele pretios-manieriste, coplesitor este la Emil Ivanescu Jurnalul, prin iubirea - cum sa-i spun? - trubaduresc-dantesca, nu fara accente daliniene, pentru Gallia Henegariu, alaturi de prietenia cu substrat aproape androgin pentru Yvonne Meunier.
Captivanta, editia realizata de Raluca Duna la Institutul Cultural Roman, beneficiind de texte de prezentare semnate de Matei Calinescu, Alexandru George si Alexandru Vona, se imbie de acum acelei entuziaste exegeze acaparate de linia existentialismului romanesc interbelic (v. textul lui Alexandru George, care situeaza totul intr-un context pigmentat ""gidian"" de prezentele unor Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Anton Holban, M. Blecher, I. Biberi, C. Fantaneru, Sergiu Vladimir, unde obsesia Experientei este esentiala).
""Sa fie trupul ei ca o claviatura rasturnata, pe care, apasand, sa scoti incantatoare melodii, nesfarsite... Imi contemplam gandul fara sa iau parte la el, miscandu-se misterios printre lespezile albe ale mintii, cu neasteptate efluvii de agitatie, ca o alga de mare intunecata, in clopotnita de umbra a craniului..."" Scriiturile ""caftanite"" de odinioara!