Alternativa viabila pentru amatorii de escapade forestiere, ultima varianta a modelului Sorento se bucura de un motor diesel excelent de 2,5 litri. Trebuie sa fiu fair si sa recunosc ca circumspectia exista inca de dinaintea programarii drive-test

Alternativa viabila pentru amatorii de escapade forestiere, ultima varianta a modelului Sorento se bucura de un motor diesel excelent de 2,5 litri.

Trebuie sa fiu fair si sa recunosc ca circumspectia exista inca de dinaintea programarii drive-testului. In fond, majoritatea dintre noi avem o doza considerabila si adeseori nejustificata de neincredere atunci cand vine vorba despre anumite marci de autovehicule, pe care ne grabim sa le etichetam intr-un fel sau altul, in functie de propriile simpatii.
SURPRIZA. Cam la fel au stat lucrurile si in cazul modelului Sorento 2006. Testat pe un traseu de baza Bucuresti - Pitesti - Curtea de Arges - Vidraru - Balea Lac - Zarnesti - Plaiul Foii - Bran - Brasov - Ploiesti - Bucuresti, dar pigmentat cu incursiuni pe cateva forestiere ivite treptat, noul SUV realizat de constructorii coreeni s-a dovedit cu mult peste asteptari. Modelul cu care a fost efectuat drive-testul a fost echipat cu un reusit propulsor diesel DOHC de 2,5 litri, cu patru cilindri, care dezvolta 170 CP la 3.800 rpm, transmisia fiind automata (4+1 trepte). Tot aici exista sistemul Sport Mode Kia, care ofera posibilitatea selectarii integral automate a treptelor, ideal pentru conducerea in oras. Transmisia este intregita de sistemul 4x4 permanent, care ofera in plus posibilitatea selectarii reductorului pentru parcurgerea unor obstacole dificile. Foarte la indemana este si selectarea acestui mod, care se face simplu, prin rotirea unui comutator aflat in partea stanga a plansei de bord.
PUTERNIC. Cei 170 CP s-au dovedit foarte buni atat in ceea ce priveste condusul in regim de autostrada, unde Sorento se bate cu sanse mari cu orice rival din aceeasi clasa, precum si pe pantele accentuate cu care s-a confruntat masina. De-a lungul asa-zisei autostrazi Bucuresti - Pitesti, tinuta de drum a fost foarte placuta, Sorento manevrandu-se cu multa usurinta si raspunzand ascultator la comenzile soferului. In zona de deal, cuplul de 343 Nm la 2.000 rpm ii permite lui Sorento sa urce fara sa clipeasca indiferent de inclinatia zonei cu care se confrunta, in timp ce confortul a ramas la un nivel bun, gratie suspensiilor care amortizeaza bine trecerea peste obstacole, mai ales in cazul in care bancheta spate este la randul sau ocupata. In loc de concluzie se poate spune fara teama de a gresi ca noul Sorento este o masina practica si confortabila, cu o motorizare diesel de exceptie, care ofera calitate incontestabila la un pret ce sfideaza oferta europeana din domeniu.

Facelift - Design si siguranta


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.