"Dosariada" care agita scena politica, alimenteaza scandalurile din care traieste presa si deturneaza atentia opiniei publice de la problemele esentiale, nu este decat o noua etapa a "conspirarii deconspirarii". Ea este programata sa corespunda unor exigente pe care Romania trebuie sa le satisfaca inainte de scadenta atat de febril asteptata a primirii ei in Uniunea Europeana.
Ce este "conspirarea deconspirarii"? Este strategia de salvare pe care totalitarismul marxist si-a pregatit-o pentru a scapa de soarta celui hitlerist. Spre a-si asigura supravietuirea in caz de esec, establishmentul sovietic a planificat din timp etapele tactice ale unei prefaceri a sistemului comunist, care sa duca de la confruntarea cu sistemul advers la acceptarea sa de catre acesta. Prefacere in ambele sensuri: de schimbare si de simulare. Ameliorarea relatiilor se intemeiaza pe admiterea superioritatii metodelor occidentale de gestiune politica si economica. Pentru ca inscenarea autolichidarii comunismului prin reforme sa fie credibila in ochii celor care supravegheaza acest proces, este periodic nevoie de probe: trebuie desfiintate structuri si institutii incompatibile cu democratia si economia de piata, trebuie inlaturati oameni compromisi. Fiecare delestare de balast totalitar este menita sa justifice primirea tarilor ex-satelite ale URSS si a Rusiei in clubul democratic, dorita pentru a dobandi onorabilitatea fara de care nici un regim politic nu mai este astazi legitim.
Dar aceste "dovezi" sunt aduse numai atunci cand instantele desfiintate au devenit inutile - pentru ca au fost discret inlocuite cu unele mai eficace - , sau prin sacrificarea unor beneficiari mai mult sau mai putin compromisi ai sistemului - dupa ce au incetat de mai fi necesari prefacerii comunismului. Establishmentul se descotoroseste de acesti servitori ai lui pentru a-si asigura perenitatea, jertfirea lor pe altarul legalitatii consolidand pozitiile dobandite prin crima, jaf si frauda ale nomenclaturii care, procedand astfel, se scuteste pe sine de rigorile epurarii constant cerute, ca dovada a efectivitatii schimbarii.
Cu alte cuvinte, sistemul se reformeaza numai cat ii convine, cum ii convine si cand ii convine, adica numai in masura in care continutul si ritmul schimbarilor nu pun in pericol pozitiile clasei dominante care regizeaza operatia de cosmetizare. Un responsabil al sovietizarii Romaniei, oportun aciuit intr-o universitate germana, scria in 1996 ca "este cert ca si comunistii vor astazi democratie, dar cu conditia sa ramana la putere; deasemenea, si ei vor economie de piata, dar cu conditia ca ei sa fie patronii"...
Ce inseamna "a face politie politica" si cine se ocupa cu asa ceva
Societatea romaneasca este si astazi impartita in doua tabere ireconciliabil opuse de interese si solidaritati incompatibile: marea masa a victimelor comunismului si oligarhia beneficiarilor acestuia. A facut "politie politica" oricine a contribuit la crearea si intretinerea acestei dihotomii, care este efectul terorii - nu numai politiste ci si ideologice.
"Politie politica" este un eufemism inventat dupa 1989 de analistii politici proveniti din establishmentul comunist, cu dubla intentie de a atenua amintirea terorii, ca principala caracteristica a totalitarismului marxist, si de a fixa asupra Securitatii resentimentele populatiei fata de sistemul comunist. Folosirea in acest sens a sintagmei "politie politica" denota intentia de a stabili un distinguo intre PCR si instrumentul prin care acesta exercita teroarea - mijlocul acestuia de a guverna si a se mentine la putere. Autorii separatiei vor sa induca ideea ca responsabilitatea pentru faradelegile sistemului le incumba numai executantilor din aparatul politist, nu si factorului politic, care justifica teroarea, concepea metodele ei, planifica aplicarea si decidea punerea in practica a acestora. "Securitatea ca politie politica" este o formula si mai perversa deoarece insinueaza ideea ca numai o parte a activitatilor aparatului terorist al PCR au avut un caracter represiv.
"Politie politica", in sensul consacrat al expresiei, este politia privata a unui partid particular, ceea ce o deosebeste fundamental de "politia de stat" (secreta sau nu), care este publica. Specifica pentru totalitarism, il distinge pe acesta de celelalte dictaturi, zise "banale" (civile si militare). Intr-un stat in care puterea se confunda cu arbitrarul absolut al unui grup particular (la noi, nomenclatura PCR), notiunile de ordine publica si de siguranta nationala sunt niste imposturi, iar pretentia de a le apara - un nonsens. Sistem politic de natura criminala (guverneaza prin metode care cad sub incidenta Codului penal) si de origine straina (impus de un alt stat, ca mod de dominatie) comunismul nu are nimic in comun cu Romania, nici cu romanii. De aceea, Securitatea - care a fost politia politica a PCR tocmai pentru ca avea vocatia de a supune Romania si romanii vointei mandatarilor Kremlinului, care formau nomenclatura PCR - nu poate pretinde in nici un chip ca a desfasurat activitati cu caracter patriotic sau, macar, "util" pentru tara. Mutatis mutandis, Securitatea a fost fata de PCR exact ceea ce turnatorii au fost fata de ea: un simplu instrument.
"Politie politica" au facut toti cei care, intr-un fel sau altul, au facut parte din sistemul comunist, fara exceptie. Din convingere - beneficiarii lui, comunistii motivati "de lupta de clasa"; prin vocatie - membrii aparatului terorist-represiv, in frunte cu Securitatea si Procuratura; din lichelism si lasitate -profitorii, care au aderat la sistem din interes. Toti au facut politie politica, cu roluri diferite - de decidenti, de concepitori sau de executanti - si cu raspunderi superioare sau subalterne.
Informatorii au fost o categorie aparte. Nici victime, dar nici beneficiari ai sistemului, ei au fost niste colaboratori externi cu rol de auxiliari. Dealtfel, grosul trebii de iscodire si de turnatorie nu l-au facut acesti "profesionisti ai delatiunii", ci supraveghetorii spontani ai colegilor sau vecinilor lor si autorii voluntari ai notelor informative. Paradoxal, aceasta "banalizare" a turnatoriei s-a produs dupa incetarea marii terori a epocii Dej. Douazeci de ani de comunism reusisera sa-i ticaloseasca si sa-i indobitoceasca pe oameni.
Ca orice sistem totalitar, cel marxist se intemeiaza pe teroare, fara de care mentinerea la putere a unei clici unanim detestate si total incompetente ar fi fost imposibila. Politie politica au facut toti cei care au contribuit la intretinerea si functionarea mecanismului teroarei. Cine voia sa fie primit in sistem trebuia sa plateasca accesul la privilegii. Spre a dobandi avantaje materiale, notorietate publica sau influenta sociala, trebuia sa contribui la buna functionare a sistemului. Aportul personal al fiecarui aderent consta in intretinerea terorii, prin aducerea de noi victime. Asta insemna sa-ti supraveghezi constant semenii, sa-i denunti in rapoarte (note informative) sau sa-i demasti la sedinte, criticandu-i pe fata. Oricine refuza sa indeplineasca aceasta obligatie sau se sustragea de la satisfacerea ei, era imediat sanctionat prin lipsirea de deliciile ospatului totalitar. Care era un festin antropofag intrucat dreptul la infruptare se platea cu sacrificii omenesti.
Capcana dosarelor
Nu CNSAS-ul va contribui la stabilirea adevarului. Nici la lichidarea politiei politice. In martie 1997, Vladimir Tismaneanu scria in revista "22" ca "cine nu are dosar santajabil la SRI nu va fi lasat sa joace nici un rol pe scena politica". Din 1989 pana astazi, structurile care asigura perenitatea establishmentului comunist au avut tot timpul si toate mijloacele necesare pentru a distruge dosarele compromitatoare ale unora precum si sa le fabrice astfel de dosare altora. Exista oare o alta explicatie pentru zelul cu care parlamentarii categoric potrivnici lustratiei in 1996-2000, o propavaduiesc astazi? Dealtfel, nu in dosarele Securitatii ii vom descoperi pe adevaratii responsabili, ci in arhivele CC al PCR. Acolo se elabora strategia terorii.
Justificarea doctrinala a terorii o faceau comisarii sovietici din departamentul ideologic al Biroului Politic al CC al PCR, care elaborau strategia de construire a comunismului si desemnau categoria umana din care trebuiau sa provina victimele urmatorului val de teroare. Pavel Campeanu a scris, tot in "22", ca in acest compartiment al PCR "pana la mijlocul anilor '80, nu patrunsese inca niciun etnic roman", si a dat o lista cu ultimii cca. 35 de membri ai acestui corp, dintre care majoritatea purtau, ca si el, nume conspirative neaos romanesti. La acest nivel se afla cei mai inalti responsabili ai politiei politice.
"Disidentii" si reformarea "din interior"
Teroarea nu este numai fizica. Totalitarismul domneste in primul rand prin politia gandirii: trebuie sa gandesti corect, cum porunceste partidul. Teroarea intelectuala exista inca. Ea este suficienta pentru a guverna prin diversiune, manipuland opinia publica. Cu ea se indeletnicesc cei care stabilesc ce este sau nu este politically correct si monopolizeza structurarea discursului politic, asigurand dupa abandonarea marxismului continuitatea sistemului. Dealtfel responsabilii acestei ramuri a politiei politice nu sunt altii decat rudele si prietenii celor care pazeau ortodoxia marxista pana in 1990 iar singurii facatori de opinie autorizati, absolventii scolilor de partid, reconvertiti in experti, specialisti, analisti politici, etc.
Un rol de prim plan in pastrarea hegemoniei ideologice a jucat o categorie cu totul speciala de agenti ai Securitatii: disidentii. Spre deosebire de opozanti si de rezistenti, care s-au luptat pentru distrugerea sistemului, disidentii - o inventie a KGB/Securitatii - au avut ca obiectiv reformarea lui din interior, adica salvarea lui. La adapostul lor s-a pregatit falsa schimbare numita "tranzitie", la care tot asistam din 1989 incoace, al carei rezultat este actuala democratie de impostura, strict limitata la simularea procedurala a unor rituri. Disidentilor le-a cazut masca in cursul confruntarii din 1990, intre fortele Rezistentei Anticomuniste care incarnau legitimitatea democratica si neocomunistii regrupati in FSN, cand au facut jocul puterii, indepartand populatia de Partidele Istorice.
Politie politica se va face in continuare atata vreme cat partidul aflat la putere va putea sa folosesca serviciile secrete in detrimentul adversarilor sai. Cat priveste lichidarea trecutului comunisto-securist, aceasta poate fi organizata si de "societatea civila", fara concursul statului. Prin lipsirea de onorabilitate civila a celor vizati (refuzul de a-i saluta, de a discuta cu ei, de a-i publica, etc.), prin inchiderea lor intr-un ghetto de ignorati. Aplicata cu tenacitate si consecventa, metoda poate da excelente rezultate.