""Am cerut inca o expertiza privind evaluarea terenului, cea facuta de domnul expert este supraevaluata, de 2.500 de euro pe metru patrat. Apoi, am mai solicitat o opinie de specialitate a arhitectului-sef al Capitalei cu privire la regimul de inaltime al constructiilor din Parcul Bordei, mai ales ca in zona nu sunt cladiri inalte"", ne-a spus Mircea Valentin, consilier general, membru in Comisia Juridica.
Omul de afaceri Costica Constanda care, in urma cu doi ani, devenea proprietarul a 3,3 hectare de teren din Parcul Bordei, printr-un schimb de terenuri cu Municipalitatea, a obtinut, in prima faza, in instanta o sentinta civila prin care Consiliul General este obligat sa aprobe documentatia de urbanism ""in conformitate cu documentatia depusa"". Concret, Constanda a obtinut dreptul de a construi in Bordei cladiri cu destinatia de hoteluri si birouri, potrivit proiectului de urbanism depus la primarie, care a fost respins de Municipalitate. Decizia a fost contestata de Municipalitate, procesul rejudecandu-se.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro