Exista tari celebre si tari anonime. Tari fete bune si cuminti, insa pe care nimeni nu le scoate in oras, la o bere (d-apoi sa le mai faca si oferta de pictorial in Playboy). Sunt tari plicticoase, pe care lumea le ocoleste, ca te tin mult de vorba, degeaba. Tari care au facut valva in tinerete si acum traiesc din gloria de atunci. Sunt tari in care ai incredere si tari de care te feresti. O tara trebuie sa spuna ceva, prin celebritatile ei, daca vrea sa ajunga si ea celebra. Sunt vreo 150 de tari in lume, insa la cate dintre ele face lumea poze, cand le vede la restaurant? 10, hai 20.
S-o luam pe rand, cu inventarul locurilor comune: Elvetia e frumoasa si bancoasa. Franta e usuratica si gustoasa (si frumos mirositoare). Italia se imbraca bine si trage cu pistolul in procurori. America umbla cu nasul pe sus, dar face filmele cele mai misto. Rusia a fost ceva, a avut o functie mare parca, in tinerete, dar acum se imbata des cu banii de petrol. Japonia face casetofoane, Venezuela face scandal prin seful ei, Chavez, Coreea de Nord face bombe atomice si foamea. Sunt tari atat de evlavioase, ca ti-e jena sa te duci sa le deranjezi: Arabia Saudita. Sunt tari lipsite de orice morala, flusturatice si libertine, de nu-ti vine sa-ti lasi copiii la scoala in ele: Olanda. Sunt tari in care in mod evident ca e frig si cand lor li se pare ca e cald: Suedia sau Norvegia. Si sunt tari in care sigur te prajesti. In Egipt de caldura, in Nigeria de tepe cu emailuri-capcana. Sunt tari rele, care se poarta urat cu tine: Somalia. Si sunt tari bune si simpatice, care zambesc si-ti scot din buzunar, cu delicatete, banii de concediu: Grecia, Turcia si inca vreo cateva.
Tot ce-am scris mai sus poate fi repetat si recunoscut de aproape orice persoana cat de cat informata, nu neaparat cu scoala, din lumea asta. Ca sa fie celebra, o tara nu trebuie sa fie mare si bogata. Uite, Luxemburgul nu poate fi gasit pe harta, insa toata lumea stie ca exista. In Europa, nu?
La fel ca si la actori sau vedete tv, celebritatea unei tari ii determina cumva si veniturile, cu toate ca mecanismul e altul. Un lucru e clar: o duc bine tarile bine vazute, cum e Anglia, si mai modest cele asupra carora planeaza suspiciunea ca se dau mai mari decat sunt: Barbados, Trinidad sau Indonezia. Tarile cu imagine buna nu fac bani doar din turism, ci si din investitii: fabrici si uzine. China munceste repede si ieftin, asa ca toata lumea produce acolo. Dar e misto sa fii chinez? Parerile sunt impartite, iar cele negative o cam iau pe coaja.
Unde e in corul asta de perceptii si stereotipii Romania? E celebra, e anonima? OK, sa zicem ca, daca ar fi vedeta tv, Romania ar fi o doamna la vreo 40 de ani, care a facut o emisiune de gimnastica in tinerete, pentru ca la 30 de ani sa ajunga amanta unui domn cu porniri sadice, pe care l-a ucis cu ceva vreme in urma. Are un bunic care bea sange si altul care bea pur si simplu. E inca frumoasa, dar se fardeaza cam intens. A facut liceul si-o bursa, insa se recomanda drept doctorita in mai multe domenii si prioritati mondiale. Ar munci cu dedicatie, dar pana la 5:00, hai 6:00 seara. Vorbeste engleza cu un usor accent, pe care strainii inca nu stiu daca sa-l considere sexy sau slav. Cel mai important: e disponibila. Si in curand are sa aiba si bani sa-si puna silicoane, daca PIB-ul creste in ritmul asta.
Va fi si tara noastra celebra intr-o buna zi? Totul e sa nu se gandeasca ca asta ar fi vreo datorie patriotica. Fiindca asta produce trac, tracul aduce emotie, si fandacsia-i gata! Parol, tato, sa ma-ngropi!