Pentagonul incearca sa justifice mentinerea in detentie in Irak, sub supravegherea armatei americane, de cinci luni, a fotoreporterului irakian al Associated Press Bilal Hussein, fara punerea acestuia sub acuzatie. "Toate indicatiile primite cu privi
Pentagonul incearca sa justifice mentinerea in detentie in Irak, sub supravegherea armatei americane, de cinci luni, a fotoreporterului irakian al Associated Press Bilal Hussein, fara punerea acestuia sub acuzatie. "Toate indicatiile primite cu privire la Bilal Hussein indica faptul ca acesta are legaturi stranse cu insurgenti cunoscuti si ca era implicat in activitati care depaseau cu mult aria de operare a unui jurnalist in aceasta tara", a explicat neconvingator Bryan Whitman, purtator de cuvant din partea Pentagonului, citat de Mediafax. Comandamentul militar american din Irak considera ca exista "probe suficiente care justifica retinerea sa prelungita", a adaugat Whitman. Oficialul a refuzat sa precizeze, concret, ce probe exista impotriva jurnalistului. "S-a determinat ca Hussein constituie o amenintare la adresa securitatii" si s-a recomandat retinerea sa, a mai declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului, precizand ca Bilal trebuie sa fie pus sub acuzatie sub legislatia irakiana.Or, un asemenea demers ar fi posibil doar dupa ce fortele militare americane il predau pe jurnalist autoritatilor irakiene, a semnalat David Tomlin, consilier general al AP. Agentia de presa a solicitat, luni, fie eliberarea fotografului, fie punerea acestuia sub acuzatie. Bilal Hussein, in varsta de 35 de ani, este retinut de fortele americane fara a fi pus sub acuzatie, din data de 12 aprilie, cand a fost arestat in orasul Ramadi, localitatea in care, de doi ani, lucra ca fotograf pentru renumita agentie de presa americana. Ramadi este unul dintre punctele fierbinti din Irak unde, de la inceputul anului 2005, se inregistreaza ciocniri sangeroase intre insurgenti si fortele americane.
Ziarist asasinat la Ramadi
Cazul Hussein nu este singular, lista jurnalistilor irakieni retinuti de fortele militare americane fara a fi pusi sub acuzatie, dupa invadarea Irakului, in 2003, fiind foarte ampla. Comitetul pentru protectia jurnalistilor, cu sediul la New York, a declarat ca, incepand din 2005, a analizat sapte asemenea cazuri, intre care si cel al cameramanului Ali al-Mashhadani, al agentiei Reuters, retinut in luna iunie de catre fortele marinei militare americane. Acelasi jurnalist fusese eliberat in luna ianuarie, de fortele militare americane, dupa ce petrecuse cinci luni in inchisoare fara a fi fost pus sub acuzatie. Alte informatii referitoare la situatia dificila a jurnalistilor din Irak este relatata de Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor, cu sediul la New York. Conform unui oficial al acestui organism, citat de Reuters, un corespondent de la o televiziune din Bagdad, Ahmed Riyadh al-Karbouli, in varsta de 25 de ani, a fost impuscat mortal, luni, la Ramadi, in timp ce discuta cu niste prieteni langa o moschee, dupa rugaciuni. Asasinatul a fost comis de sase necunoscuti, imbarcati in doua masini.Al-Karbouli lucra pentru postul Bagdad TV, detinut de Partidul Islamic (sunnit).
Din iunie 2005, Bagdad TV a mai pierdut trei angajati, doi dintre acestia fiind ucisi de fortele militare americane in timpul schimburilor de focuri.In total, 80 de jurnalisti si 20 de asistenti media au fost asasinati in Irak de la ofensiva militara declansata impotriva acestei tari de coalitia americno-britanica.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.