Mona Musca a colaborat cu Securitatea. Mircea Dinescu, membru al CNSAS, a confirmat ieri faptul ca fostul deputat liberal, care a semnat un angajament cu numele conspirativ Dana, a colaborat cu Securitatea ca politie politica. Potrivit unor surse din
Mona Musca a colaborat cu Securitatea. Mircea Dinescu, membru al CNSAS, a confirmat ieri faptul ca fostul deputat liberal, care a semnat un angajament cu numele conspirativ Dana, a colaborat cu Securitatea ca politie politica. Potrivit unor surse din CNSAS, membrii Colegiului au decis cu cinci voturi pentru ca fostul deputat liberal, care a semnat un angajament cu numele conspirativ "Dana", a colaborat cu Securitatea ca politie politica. Aceleasi surse ne-au precizat ca Mircea Dinescu si Claudiu Secasiu s-au abtinut de la vot. Aceasta este a doua decizie de colaborare cu Securitatea pe care CNSAS o da, dupa ce liderul conservator Dan Voiculescu, racolat cu numele conspirativ Felix, a primit un verdict similar acum cateva luni. In ceea ce o priveste pe Musca, ea s-a numarat printre cei sapte politicieni in cazul carora CNSAS a luat o decizie ieri, doar in cazul sau fiind data solutia de colaborare cu Securitatea. In alte trei cazuri dezbatute, Colegiul a decis sa amane votul final pana ce va mai audia alte persoane, ale caror depozitii ar putea fi relevante in solutionarea dosarelor.
A servit interesele de securitate ale tarii
Mona Musca a fost exclusa din PNL in data de 2 septembrie, pentru ca a semnat un angajament cu Securitatea. Initial, ea a sustinut ca nu a facut "nici macar o secunda" politie politica, pentru ca apoi sa recunoasca faptul ca, in 1977, la Timisoara, a semnat, ca profesor, un angajament cu Securitatea, care viza oferirea de informatii necesare sigurantei studentilor straini. Musca a spus ca nu a ezitat sa semneze acest angajament, pentru ca a crezut ca serveste, pe de o parte, intereselor de securitate ale Romaniei, iar, pe de alta parte, sigurantei studentilor straini din Universtitate. "N-am ezitat sa semnez un angajament cu securitatea, strict pe aceasta problema, adica, siguranta studentilor straini si a statului roman in raport cu ei. Acest lucru mi s-a parut normal, pentru ca atunci orice persoana din Romania era obligata sa dea informatii despre cetatenii straini. Era o obligatie a tuturor", explica atunci Mona Musca contextul. In tot acest timp, istoricul Marius Oprea i-a explicat deputatei faptul ca a semnat angajamentul intr-o perioada in care asa ceva nu se mai facea in urma santajelor cu privarea de libertate sau cu marginalizarea sociala, ci in anii '70, cand "aducea avantaje materiale si promovarea pe linie profesionala si constituia o metoda de parvenire". Mona Musca a spus, la acea data, ca i s-a cerut sa semneze eventualele note informative cu numele de cod "Dana", dar a insistat ca nu a dat note scrise catre Securitate si ca, dupa un an de la semnarea angajamentului, s-a decis intreruperea acestuia.
Notele frumoase, recomandari pentru Secu'
Cu ocazia ultimei vizite a Monei Musca la CNSAS, in urma cu cateva saptamani, se dovedeste sa ca aceasta a mintit si, de fapt, a semnat doua note informative. In fata Colegiului si a ziaristilor, deputatul PNL a sustinut ca nu si-a mai amintit de aceste note, pentru ca la data cand le-a scris trecea printr-o perioada dificila a vietii private. Mai mult, Mona Musca a sustinut cele doua note informative descoperite de CNSAS sunt "foarte frumoase" si contin lucruri pozitive scrise despre persoanele urmarite. La sfarsitul saptamanii trecute insa, deputatul PIN Lavinia Sandru a anuntat ca cele doua note erau atat de frumoase pentru ca erau, de fapt, recomandari catre Securitate pentru a le recola pe cele doua persoane. Acesta pare sa fie si motivul pentru care Mona Musca a decis sa nu publice pe Internet cele doua note, la fel cum a facut cu restul dosarului.
Musca: "Voi ataca decizia in Justitie"
Mona Musca a declarat ieri ca decizia CNSAS, care a stabilit ca a colaborat cu securitatea, i se pare "uluitoare". Potrivit Monei Musca, legea dupa care functioneaza CNSAS stipuleaza ca o colaborare cu Securitatea presupune incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar ea nu a facut niciunei persoane rau. "Pentru mine este o mare mirare decizia CNSAS. Voi face o contestatie si voi ataca in justitie decizia", a mai spus Mona Musca, adaugand ca i se pare uluitor faptul ca din moment ce nu exista "victime", sunt descoperiti "criminali". (C.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.