Conducerea PNL a decis luni, 18 septembrie 2006, adoptarea unei Ordonante de Urgenta prin care sunt radicalizate la maximum criteriile de judecare a colaborarii cu fosta Securitate.

Cu putin timp inainte, fostul lider al partidului de buzunar si din buzunar al lui Sorin Ovidiu Vantu, nefericitul ministru al Culturii si Cultelor, pe numele sau Adrian Iorgulescu, a cerut scoaterea din viata publica a tuturor personalitatilor culturale, in frunte cu Mihail Sadoveanu si George Enescu, pe simplu motiv ca nu s-au retras in munti ca sa lupte cu arma in maini impotriva regimului comunist.
Dupa cum corect au sesizat unii jurnalisti, Partidul National Liberal de sub conducerea vremelnica a lui Calin Popescu Tariceanu isi adanceste pe zi ce trece pozitia de Arhanghel al luptei impotriva comunismului.
Noua pozitie, pentru ca noua e in mandatul de dupa decembrie 2004, a fost adoptata vineri, 30 martie 2006, de Delegatia Permanenta a PNL. Desigur, Delegatia Permanenta e, potrivit Statutului, organismul de conducere al partidului intre Congrese. Numai ca o asemenea noutate cruciala in strategia PNL nu poate fi rodul deciziei unui grup restrans din conducerea partidului. Numai Congresul - si acesta precedat de o larga dezbatere in toate organizatiile PNL - isi poate asuma consecintele uriase pentru destinul partidului decurgand din concentrarea politicii de partide de guvernamant pe un obiectiv precum anticomunismul.
Vazand consecventa cu care PNL se cufunda de la o zi la alta in politica de denuntare a comunismului, nu poti sa nu te intrebi:
Cine si cum a decis asumarea acestui obiectiv in numele intregului partid? A stat la temelia acestei decizii cantarirea atenta a castigurilor si pierderilor electorale ale cramponarii liberalilor in chestiunea luptei cu un regim prabusit in urma cu 16 ani? Sau cumva, dupa cum lesne se poate banui, toata aceasta cheltuiala de energie a unei formatiuni responsabile in principal nu de judecarea trecutului, ci de administrarea prezentului are drept temei doar ura oarba, natanga a actualei conduceri fata de Traian Basescu?
Denuntarea comunismului, dar mai ales transformarea acesteia intr-un punct de esenta al programului politic a fost, in anii guvernarii CDR, un atribut indestructibil al PNTCD. Guvernarea Ciorbea mai ales a cheltuit o enorma cantitate de energie pentru a pune in miscare o campanie de denuntare a comunismului. Rezultatul?
PNTCD a obtinut la alegerile parlamentare din 2000 un scor sub procentajul de admitere in Parlament. La ora actuala, PNTCD se zbate sub un procentaj de unu la suta. E acest procentaj urmarea nu numai a conflictelor care macina acest partid, dar si urmarea impietririi nefaste in obiectivul denuntarii comunismului. Un partid se hraneste electoral cu raspunsuri adecvate la provocarile realitatii. Denuntarea comunismului nu e la ora actuala o prioritate pe agenda cetateanului. Din Coalitia care a guvernat tara intre 1996 si 2000 au reusit sa intre in Parlament insa PNL si PD. Cine a trait realitatile acelor vremuri isi aminteste ca PNL si PD s-au remarcat tocmai prin prudenta fata de talibanismului stupid si agresiv al PNTCD.
Contrar a ce sustin liderii PNTCD azi, partidul a pierdut alegerile la un scor dezastruos, nu pentru ca aliatii de guvernare au aruncat povara guvernarii asupra PNTCD, ci pentru ca preocuparile partidului se aflau la o distanta astronomica de preocuparile cetatenilor. Dar nu numai atat. Romanii se definesc prin capacitatea lor de a fi toleranti. Dupa primii ani postdecembristi, antipatia fata de trecutul comunist s-a micsorat. Oameni de bun-simt, romanii au judecat ca se poate trai si fara a condamna trecutul de dimineata pana seara. Prin asumarea anticomunismului primitiv, PNL isi dezvaluie ambitia de a lua locul PNTCD in actuala Coalitie de guvernare. Vrea PNL sa ia locul PNTCD in sondaje?