Viciul iertarii la romani

Febra deconspirarii a impresionat putin populatia. Rezultatele unui sondaj recent sunt descurajatoare pentru campionii demascarii turnatorilor. In primul rand, increderea in CNSAS este scazuta, 77% dintre respondenti apreciind ca activitatea Colegiului este influentata politic.
Pentru aceasta situatie, vinovat este chiar CNSAS, ale carui decizii oscilante nu au facut decat sa-i macine credibilitatea, dar si partidele politice, mai ales ca doua dintre acestea, PC si PRM, au folosit insultele si amenintarile la adresa acestei institutii. O intrebare si mai importanta se ridica in ceea ce priveste capacitatea omului de rand de a reactiona la dezvaluirile sordide din kilometrii de volume ai "Memoriilor" Securitatii.
In continuare o vedem pe Mona Musca in topul increderii in politicieni, cu 33%, impartind ex aequo cu Mircea Geoana locul 4. Dupa dezvaluirile legate de colaborarea sa cu Securitatea, increderea in Musca a scazut cu numai 13 procente. Se pare ca romanul este iertator si milostiv, virtuti cu care s-a mandrit de cand lumea. Mai ales ca turnatorii demascati beneficiaza si de circumstante atenuante.
Astfel, doar 37% dintre romani cred ca este grav faptul ca unii au turnat cetateni straini la Securitate, iar numai 36% cred ca interesul sigurantei nationale nu-i justifica pe sicofantii mioritici. In schimb, ne indignam in proportie de 92% fata de cei care au primit bani pentru delatiunile comise. In concluzie, romanii iarta. Chiar si in contul celor care au fost victime.
Gabriel Liiceanu, cel pe care dosariada l-a facut sa reintre in prim-planul vietii publice, spunea inca din 1990 ca nu putem ierta in numele celor care au suferit, ci doar in nume propriu. Superbia iertarii este ingaduita doar victimei fata de calau, nu si celor care au asistat la executie. In aceasta chestiune cred ca e cazul sa renuntam la induiosarea tipic rasariteana pentru o atitudine riguros prusaca, inflexibila si meticuloasa. Iertarea este un viciu cand camufleaza ingaduinta pentru pacatele altora si, implicit, ale noastre.
De remarcat este faptul ca limitele iertarii la romani se opresc la granite. Adica cei care au turnat straini la Securitate si care au facut-o in numele sigurantei nationale au scuza ca nu i-au turnat "pe ai nostri", i-au turnat "pe ai lor". Este ingrijorator ca cei care au facut-o reusesc sa ne convinga acum ca ne-au facut tuturor un serviciu. Inclusiv arhiepiscopul care si-a asimilat angajamentul unui juramant de credinta fata de patrie.
Este aproape un repros pe care ni-l fac ca acum sunt trasi la socoteala pentru faptele de glorie in slujba Republicii Socialiste Romania, pe cand ceilalti n-au avut atat simt civic. Iar tineretul patriei ar trebui sa le multumeasca pentru ca astfel le-au fost asigurate "conditii optime de trai" sub inteleapta ocarmuire a Conducatorului iubit. In schimb, delatorii profesionisti nu beneficiaza de clementa. Sa iei bani de la Securitate este socotit un pacat mult prea mare. Eu unul cred ca acestia ar trebui judecati cu mai putina asprime. Sa spunem ca era "un spor de rusine" pe care-l primesc astazi cei care fac munci destul de umilitoare. In fond, daca tot te transformi intr-un ticalos, sa o faci pe un motiv clar.
In schimb, cei care au facut-o gratis nici macar n-au perceput delatiunea ca o rusine pentru care sa merite despagubiri. Acum sunt chiar mandri ca au facut-o pentru patrie. Iar noi suntem atat de coplesiti de patriotismul lor incat uitam ca omul acela transmitea la Securitate confesiunile unui prieten sau susotelile din biserica ale unor turisti straini. Glorie eterna eroilor patriei!

---

Despre autor: