Trei din patru chestii se potriveau: casa avea coloane sau, ma rog, ce mai ramasese din ele, pe omul care i-a deschis usa il chema Mitica, iar Mitica a recunoscut ca are un prieten plecat sa faca bani la Paris.

Daca ar mai fi avut si mustata, ar fi fost patru potriveli din patru si mesagerul i-ar fi zis ""La revedere si sa fii sanatos!"", convins ca i-a dat cui trebuia vestea cea mare, pe care o astepta cu sufletul la gura. Faptul ca Mitica n-avea mustata nu insemna nimic. Renuntase si-si lasase barba. Ce-l facea pe mesager sa se intrebe daca nu cumva gresise adresantul, nu erau atat celelalte case de pe strada, care toate aveau coloane sau, ma rog, ce mai ramasese din ele dupa ce, vreme de patruzeci de ani, fusesera locuite numai de tigani, cat mutrele vecinilor. Dupa figuri, nu putea sa-i cheme decat Mitica. ""Te vaz baiat de incredere - ii spusese omul lui Mitica din Paris mesagerului - zi-i lui Mitica doar atat, sa-l anunte pe Stelica sa fie acolo unde-am vorbit, si n-ai sa regreti!"".
La un ceas de la plecarea mesagerului, Mitica inca se mai intreba cine putea sa fie Stelica. Cat timp s-a intrebat, fara carnetelul cu numere de telefon in mana, a stat buimac, dar, dupa ce l-a deschis la litera S, primul nume peste care a dat era Stelica. Mitica nu-si mai amintea cine era acel Stelica, totusi l-a sunat si i-a transmis mesajul, intocmai cum il formulase necunoscutul: ""Omul matale din Paris vrea sa fii acolo unde ati convenit, la ora si-n ziua cand ati convenit, fiindca afacerea e ca si aranjata"". Doua din trei se potriveau: insul de la celalalt capat al firului nu s-a mirat ca primeste un mesaj atat de sibilinic, nici ca acesta venea tocmai din Paris. Singurul lucru care nu se lega era ca nu-l chema Stelica, il chema Costica. Ce aveau in comun Mitica si Costica era saracia. Impuscau banul fara sa se intrebe de unde venea si ce culoare avea. In fiecare saptamana, Costica avea intalniri cu tot felul de persoane dubioase, de la care scotea totusi ceva. De indata ce a primit misteriosul telefon, Costica s-a imbracat si s-a dus in fata la magazinul Unirea, unde-si fixase intalnire anul trecut la ora douasprezece fix cu un bisnitar care pleca la Paris. Una din doua
se potrivea: ora douasprezece.
La ora asta, in fata magazinului Unirea isi dau intalnire o multime de oameni, care nu s-au vazut niciodata. Costica s-a dus glont la un ins care, ca si el, cauta din priviri pe cineva si l-a intrebat: Dumneata esti omul meu, nu-i asa? Care-i afacerea? Insul l-a masurat din ochi pe Costica si, cu toate ca urma sa se intalneasca la douasprezece fix cu un anume Aurica, nu l-a intrebat de nume. I s-a parut ca domnul Costica putea sa se cheme foarte bine si Aurica. Iar cand Costica a zis: E vorba de treaba de la Paris, nu?, omul care-l astepta pe Aurica n-a mai avut nici o indoiala ca se intalnea cine trebuie cu cine trebuie, unde trebuia si la ora care trebuia. Si au batut palma. Iar afacerea a iesit cum trebuia, fiindca, desi nu era vorba de Paris, ci de Viena, tot ce conta la o potriveala romaneasca se potrivea perfect: adica Mitica cu Stelica, Stelica cu Costica, Costica cu Aurica si Aurica cu Vasilica. Dar Vasilica, veti intreba, cine e si asta? Cum cine? Omul cu care trebuia sa se intalneasca de fapt Stelica, dar caruia i-a iesit mai bine potriveala in fata magazinului Cocor, cu unul, Serbanica, si nu s-a mai dus la ora douasprezece fix in fata la Unirea.