La nunti, nu vii neinvitat, fiindca pana la urma cineva se intreaba cine esti si te da afara, dar la inmormantari orice necunoscut e binevenit.

La inmormantari, lucrurile care merita a fi povestite sunt indeobste mai multe ca la nunti, dar oamenii rareori iau aminte la ele. De regula, prefera sa nu le pomeneasca. Piosenia trece inaintea interesantului. Povestile de la cimitir, din biserica si de la mesele rituale se leaga doar cand defunctul a trait destul, iar excesul de jale ar face o impresie proasta. Tin minte ca la moartea unui venerabil, care a dus-o toata viata intr-o petrecere, atmosfera era atat de relaxata, incat te-ai fi asteptat sa-l vezi si pe decedat spunand glume. Ca sa nu mai zic ca ghiftuiala si betia, care au pus capat ceremoniei funerare, au fost un continuu prilej de vesela lui pomenire.
Fiind in urma cu niste ani, internat cu o scarba de pietricica la rinichi, pacientii din salon s-au simtit sa ma puna la curent cu legenda medicului care ne trata. Acesta tocmai se insurase cu fiica unui bolnav mort cu zile din cauza - cum se zice in lumea spitalelor - de malpraxis. Toata lumea stia ca, la un alt doctor, batranul ar fi mai trait, insa istoria insuratorii sale il absolvea intr-un fel de vina. Repara, s-ar fi zis, intr-o parte ceea ce stricase in alta. Medicul, din motive numai de el stiute si in ciuda racelii cu care l-au intampinat rudele batranului, a tinut sa participe la funeralii. Mai mult, s-a strecurat in randul intai in urma sicriului, alaturi de fiica profund indurerata. Si atat de bine ce a consolat-o, ca la parastasul de 90 de zile fiica era gata insarcinata.
Leon Kalustian, marele jurnalist si facator de gazete interbelic, cu care am avut norocul sa conversez de foarte multe ori, mi l-a prezentat, prin anii 1977-1978, la o cafea la Athenee Palace, pe unul din profitorii de elita ai inmormantarilor de personalitati de dinainte de razboi. Fiind amandoi in varsta, Kalustian si escrocul despre care scrisese candva, asigurandu-i o bogata si profitabila faima negativa, discutia nu mai avea nici un pic de crispare funerara. Insul se ducea in toate cortegiile mari, ca sa intre in vorba cu lumea buna a Capitalei. Relatiile pe care si le facea cu aceste prilejuri nu numai ca nu-l bagau la cheltuieli, dar ii garantau un vizavi de incredere, pe care nu l-ar fi dobandit niciodata la nunti. Obtineam tot ce pofteam - mi-a spus escrocul melancolizand cu cafeaua in fata la inmormantarile de altadata - de parca, servindu-ma, rudele si cunoscutii se achitau de niste datorii uitate fata de persoana din cosciug. Aici era diferenta dintre boierii de ieri si bolsevicii de azi - l-a confirmat si Kalustian - la evlavie. Asa e - a mai zis batranul escroc - , m-am dus si la zeci de inmormantari de activisti si cand nu m-au scos din rand cu picioare in fund securistii,
m-au alungat de la masa rubedeniile. La o inmormantare de boier, nu te alegi cu un miros de cimitir, ci cu unul de boier, dar la parastasele de activisti, mirosul meu de boier le pica greu la stomac.