Incremenirea spiritului american

In 1987 cand aparea in prima sa editie americana, se numea "The closing of the american mind". A fost un soc intelectual de proportii. Titlul, pe romaneste, a devenit "Criza spiritului american". Putea fi tradus si altfel, "Incremenirea spiritului american", de pilda, ceea ce ar fi rezonat cu o formula de mare circulatie in mediile noastre culte: "incremenirea in proiect". Pentru ca in cartea aceasta este vorba chiar despre incremenirea spiritului universitar american in propriul sau proiect. Care proiect a fost gandit de la bun inceput ca o triada cu varful in stiintele despre natura umana. Or, azi, acest varf a fost uitat. Este ignorat. Nu mai sunt finantate in universitatile americane decat elementele pragmatice ale triadei originare: stiintele naturii si stiintele sociale.
Autorul acestei carti a ajuns cunoscut la noi mai intai ca personaj intr-un roman, "Revelstein", de Saul Bellow, tradus in urma cu cativa ani. Abia in 2006 a aparut si traducerea cartii fundamentale a acestui autor. Allan Bloom este numele sau. In viata intelectuala americana din anii 1960-1990 a jucat rolul ultimului ganditor de formatie clasicista. Profesor de stiinte politice, Allan Bloom a fost ultimul mohican al traditiei occidentale care se stia intemeia pe originile clasice (Platon, Aristotel) ale gandirii despre politic. Marea deosebire dintre ceea ce mai stia Allan Bloom si ceea ce nu mai stiu progresistii modernitatii sta pe un varf de ac: nimic in stiintele sociale nu poate fi cu adevarat intemeiat pe teren solid daca nu ai o viziune despre natura profunda a umanului. Progresistii modernitatii au o viziune reductionista despre umanitatea omului: ori il vad doar ca pe o fiinta naturala si atat, ori il vad ca pe o fiinta naturala puternic conditionata cultural.
Allan Bloom sta pe traditia care spune raspicat: natura umana nu e doar natura si cultura, natura umana e si spirit. Or, asta e cu totul altceva decat un sir de modele culturale. Chiar aceste modele culturale sunt puternic conditionate de natura spirituala a umanitatii omului.
Se stie prea bine acum ca modernitatea a sfarsit prin a evacua spiritualul din jocurile gandirii despre uman. Allan Bloom a fost martorul evacuarilor radicale care au inceput in universitatile americane in anii '60 si au sfarsit in anii '80 prin a consolida o gandire potrivit careia toate culturile merita acelasi respect pentru ca spun acelasi lucru despre umanitatea omului, dar mult mai mult respect merita acele culturi care au fost oprimate in sensul ca vocea lor n-a fost lasata sa ajunga in "megafonul" universalist al universitatii.
Acest tipar de gandire, inca la moda, ignora faptul esential ca natura umana are o evolutie launtrica, iar acel launtric al evolutiei umane este chiar cheia diferentelor majore dintre culturi, diferente care fac, de pilda, ca grecii lui Platon sa fi fost mai buni cunoscatori ai umanitatii omului decat contemporanii lui Rousseau. Simplul fapt ca modernitatea izvorata din gandirea de tip reductionist a urmasilor lui Rousseau a avut un enorm succes politic si tehno-pragmatic nu are cum sa dea indicii despre buna ori proasta situatie launtrica a umanitatii omului.
Pe scurt, Allan Bloom ne atrage atentia ca facem o lume tot mai buna pentru un om care devine tot mai putin... uman.

---

Despre autor: