Steaua si Rapid au remizat duminica seara in primul derby al Ligii I, scor 1-1, rezultatul fiind unul care avantajeaza, fara indoiala, pe liderul Dinamo, distantat acum la patru puncte de "militari" si la 11 puncte de giulesteni. Steaua a inceput pro
Steaua si Rapid au remizat duminica seara in primul derby al Ligii I, scor 1-1, rezultatul fiind unul care avantajeaza, fara indoiala, pe liderul Dinamo, distantat acum la patru puncte de "militari" si la 11 puncte de giulesteni. Steaua a inceput prost meciul, fara a da impresia ca a trecut peste euforia victoriei de la Kiev. Ba, mai mult, dupa golul lui N. Grigore, Steaua a ramas in 10, dupa eliminarea justificata a lui Nesu (fault dur la Badoi). Giulestenii n-au stiut insa sa gestioneze situatia din teren, iar in repriza a doua au cedat, dupa ce Steaua a riscat totul pe cartea atacului. Oprita a egalat din pasa lui Thereau, dar ultima faza a meciului a fost de cosmar pentru rapidisti: D. Goian a respins gresit, mingea a lovit bara, a revenit la V. Moldovan, care a sutat in transversala!
Olaroiu: "Steaua merita sa egaleze"
Antrenorul stelist Cosmin Olaroiu a declarat ca Steaua a meritat sa egaleze chiar daca a prestat un joc bun doar in 60 din cele 90 de minute ale partidei. "Am avut un inceput prost, am fost lipsiti de concentrare, am facut multe greseli, dar eliminarea lui Nesu ne-a trezit. Jucand in zece oameni o ora am avut mai multa consistenta in joc. Jucatorii au facut fata si fizic, au fost formidabili si au compensat lipsa unui coechipier. Am avut si sansa, poate si ei au avut, a fost un meci peste media campionatului, extrem de spectaculos", a declarat Olaroiu. Acesta a mentionat ca Rapid nu a stiut sa profite de faptul ca a fost in superioritate numerica. "Nu au stiut sa profite de avantajul omului in plus si cred ca am meritat sa egalam, avand in vedere maniera de joc si daruirea noastra. Jucatorii mei au alergat de doua ori mai mult in 10 oameni. Sunt suparat pe toata echipa pentru primele 30 de minute. Sunt multumit ca am revenit si am inscris, consider ca noi am jucat numai 60 de minute din cele 90. Am riscat si am jucat cu trei atacanti, si daca il punem la socoteala si pe Dica sunt patru, dar din fericire mi-a reusit", a spus Olaroiu.
Lucescu: "Trebuia sa invingem"
La randul sau, antrenorul rapidist Razvan Lucescu a declarat ca echipa sa ar fi meritat trei puncte in meciul cu Steaua, considerand ca rezultatul acestei partide nu este echitabil. "Prima repriza a fost total controlata de noi, am marcat, am mai fi putut inscrie. In repriza a doua am ratat desprinderea, si apoi am facut pasul inapoi si am permis Stelei sa vina peste noi. Am fi putut castiga in final. Dupa desfasurarea jocului, Rapid ar fi meritat trei puncte. In superioritate numerica nu am avut prospetime, nu am reusit sa tinem de minge. Am ratat si apoi ne-a fost teama sa nu fim egalati", a spus Lucescu. Acesta a laudat evolutia adversarei din meciul de duminica: "Steaua si-a facut jocul, s-a mobilizat extraordinar, a avut o reactie buna si a jucat mai bine in 10 oameni decat in 11". Lucescu a apreciat insa ca Rapid trebuia sa primeasca un penalty in prima repriza si ca Lovin (Steaua) trebuia sa primeasa al doilea cartonas galben.
Copos: "Steaua in 10 mai buna ca Rapid in 11"
Referitor la rezultatul meciului dintre cele doua echipe, Mihai Stoica, managerul general al "militarilor", a precizat ca nu poate spune ca este vorba despre unul echitabil: "Poate ca Rapid ar fi meritat sa castige, ca a avut ocazii mult mai clare. Dar meritau si baietii nostri, pentru ca au jucat aproape tot meciul in zece oameni". Managerul general al FC Steaua a mai spus ca Oprita (foto) a reusit sa-i indeparteze definitiv pe cei de la Rapid de lupta pentru titlu. Comentand urmatorul meci al Stelei cu Dinamo, in etapa a 8-a a Ligii I, Stoica a spus: "Suntem la patru puncte de Dinamo si avem un meci foarte dificil. Una este sa joci cu Skoda Volkswagen Xanthi (n.r. - echipa elena Skoda Xanthi, adversara "cainilor rosii" in turul I din Cupa UEFA) si alta este cu Dinamo Kiev in Liga Campionilor. Este mai greu, dar mergem sa luptam cu Dinamo". Principalul finantator al FC Rapid, George Copos, a declarat ca echipa pregatita de Olaroiu a evoluat mai bine in zece oameni decat a facut-o Rapid in 11 jucatori. "Trebuie sa recunosc ca Steaua a jucat mai bine in zece oameni decat Rapidul in 11. Aceasta este concluzia mea", a spus Copos.
D. Goian: "Rapid nu este echipa mare"
Atacantul stelist Valentin Badea crede ca echipa sa merita sa egaleze. "Ne-am descurcat destul de bine, suntem multumiti de rezultat, desi se poate spune ca am pierdut doua puncte, pentru ca am jucat acasa". "Cei care spun ca suntem o echipa norocoasa au vazut alt meci. Rapid joaca tot timpul mai bine cu echipele din Bucuresti, dar se incurca cu cele din provincie, asta nu este echipa mare. Nu stiu daca o sa prinda locul doi, pentru ei a fost ca o infrangere acest rezultat", a spus D. Goian. Paraschiv crede ca meciul cu Rapid a fost mai greu decat cel cu Dinamo Kiev. "Jucand in zece oameni, efortul a fost dublu si am alergat cat pentru doua meciuri. De ce sa se spuna ca am avut noroc; dupa ce a marcat, Rapid a mai ajuns la poarta noastra in minutul 90. Dinamo este principala contracandidata la titlu si avem un meci important miercuri", a spus capitanul stelist. In schimb, atacantul rapidist Viorel Moldovan a declarat ca giulestenii au pierdut doua puncte in meciul de duminica. "Normal ca nu ne multumeste aceasta remiza, am avut ocazii, iar ei au jucat in zece oameni. Nu am reusit sa marcam golul doi ca sa inchidem meciul. Pacat, am pierdut doua puncte. Trebuia sa castigam avand in vedere ca am jucat in superioritate numerica", a spus Moldovan. Maftei a precizat ca Steaua a avut noroc in partida de duminica: "I-am chinuit, era normal, puteam sa marcam si noi in minutul 90, ca ei in Supercupa. Au noroc, pentru ca noi meritam victoria". (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.