Pe vremuri, toate drumurile scriitorilor, artistilor de toate felurile, gazetarilor, politicienilor duceau la Capsa. La mesele de aici puteau fi vazute nume mari ale literaturii, ale scenei. Ale vietii culturale, in general. Era un adevarat furnicar
Pe vremuri, toate drumurile scriitorilor, artistilor de toate felurile, gazetarilor, politicienilor duceau la Capsa. La mesele de aici puteau fi vazute nume mari ale literaturii, ale scenei. Ale vietii culturale, in general. Era un adevarat furnicar spiritual. Acum, artistii nostri trec pe langa celebrul restaurant si constata ca nu-si pot permite sa duca mai departe traditia marilor inaintasi.
Ieri, dupa o jumatate de secol, la Capsa a avut loc un adevarat eveniment: lansarea cartii "A doua moarte", carte ce poarta semnatura lui Eugen Ovidiu Chirovici. Totul s-a petrecut intr-o atmosfera subtire si eleganta, in ton cu locul in care evenimentul s-a produs. Discursul tinut de scriitorul Dinu Sararu cu aceasta ocazie a avut un impact deosebit asupra auditoriului. Eugen Ovidiu Chirovici, vizibil emotionat, a deplans situatia creatorului din Romania pentru care Capsa e doar o legenda.

Discurs rostit de scriitorul Dinu Sararu la lansarea cartii "A doua moarte", de Eugen Ovidiu Chirovici
Distinsa asistenta,
Cand in 2002 scena purtand - cum era si este firesc - numele lui I.L. Caragiale, sarbatorea, salutata de solidaritatea unui public entuziast, un veac si jumatate de la aprinderea luminilor in Teatrul cel Mare, evenimentul venea sa cuprinda si aniversarea acelorasi 150 de ani de la fondarea Casei care ne gazduieste pe noi astazi, devenita, in timp, celebra prin atractia pe care a exercitat-o, inspirand fericit, asupra lumii gazetaresti, scriitoricesti si artistice bucurestene si, in general romanesti, dar si asupra lumii politice.
Nu intamplator s-a putut spune, inca de la inceputurile democratiei parlamentare romanesti, ca la Capsa, si intre cele doua razboaie mai ales, chiar aici, in acest august salon s-a aflat cea de a doua Camera a dezbaterilor aprinse si, nu o data, a deciziilor cu acuta rezonanta politica nationala.
Mari gazetari, si mari scriitori romani, si oameni politici, aici, la mesele arhicunoscute prin ei, puneau tara la cale si marturisesc ca i-am vazut si eu, la mijlocul veacului trecut, si in cea de a doua jumatate a lui, pe Camil Petrescu si Zaharia Stancu si Sica Alexandrescu si Brunea Fox si Petru Dumitriu si Kalustian si Cioculescu si Ion Barbu si cumnatul lui Liviu Rebreanu, Mihail Sorbu. Aici, la geam, sedea adesea, dimineata, Camil Petrescu, de pilda.
Nu e, astfel, deloc intamplator, ba dimpotriva, faptul ca ne-am intalnit aici pentru neobisnuita lansare a unui roman, pentru prima data in ultimele patru sasu cinci decenii, dupa ce la etaj, Salonul Albastru a gazduit si el o prima lansare de acest fel. E, mi se pare, un loc fast, o casa a umbrelor celebre, dupa cum Sarindarul apropiat, e si el o strada gazetareasca a umbrelor celebre prin apelul lor la spiritul democratic, ca sa ne amintim paginile induiosatoare stranse de Ionel Teodoreanu sub numele "Masa umbrelor".
Cartea care ne reuneste azi, intitulata provocator "A doua moarte", este in primul rand un raspuns inspirat, acut polemic, in subtextul stanislavskian, cum se spune in teatru, la actualitate si un apel vibrant, ingrijorator, in esenta, la nevoia pe care o resimtim toti, de iubire fata de aproapele pe care suntem invitati, cu o supravegheata eleganta aristocratica, sa-l privim azi cu o noua, superioara si inteleapta intelegere, izvorata si din zbuciumul terifiant al unor experiente sociale nefericite, unele cu adanci radacini in istorie, dar si in timpuri foarte apropiate de noi, recrudescente pe atatea meridiane, si chiar si la noi care, deconcertat, si veneau si vin sa intemeieze viata de fiecare zi pe neincredere, pe suspiciune, pe indarjita patima razbunatoare, mutilanta, nu o data si sangeroasa.
Este o carte scrisa admirabil, surprinzatoare prin modernitatea ei si prin rigoarea savanta a studiului istoriei si, neaparat, prin poezia ei.
O poveste frisonanta despre Inchizitie, si despre alegerea si pregatirea sarguincioasa si meticuloasa a Inchizitorului, ca un adevarat instrument orb, fanatic, al exclusivismului pedepsitor fara mila si cu orice pret, o carte despre tragedia dezumanizarii in numele abstractiunii reci, ticaloase, nimicitoare a unor principii capabile sa slujeasca razbunarea si iarasi cu orice pret.
Dar aceasta carte despre Inchizitie numai aparent, care tradeaza un istoric impatimit pana la detalii de adevarul cercetarii sale, tradeaza si un poet autentic pe care imi ingadui sa-l salut cu speranta, caci aceasta poveste sunt dator sa va spun in incheiere este, mai presus de toate, o poveste despre puterea mantuitoare a iubirii.
Nu veti lasa usor din mana aceasta carte, pentru aparitia careia veti lauda sigur Editura RAO, si nu veti uita usor nelinistitoarea fraza finala, ca o spovedanie, poate izbavitoare, a Inchizitorului:
"Zi de zi, si noapte de noapte, vad focul, si o vad pe ea, zi de zi, si noapte de noapte, as vrea sa dau timpul inapoi si sa-i spun cuvintele pe care nu le-am rostit niciodata dar care sunt cele mai frumoase din lume si pe care nu o sa ajung sa le mai spun unei fiinte omenesti: Te iubesc!".


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.