Premiat la Cannes, propus pentru sectiunea film strain a Oscarurilor de anul viitor, filmul lui Catalin Mitulescu "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" a avut premiera in Romania, pe 15 septembrie. Plasat in zona productiilor cinematografice despre perioada comunista, ale carei implicatii profunde nu atat in sfera sociala, cat in cea psihologica le resimtim inca din plin, filmul lui Mitulescu transforma cu buna stiinta imaginea acelui comunism inspaimantator si a momentului Revolutiei, care bantuie majoritatea filmelor facute in ultimii 15 ani, sacrificand-o nostalgiei catharctice. Povestea e "spusa" de un copil si, cu cateva "scapari", scenariul nu se indeparteaza de la observarea suferintei duios-idilice a lui Lalalilu, pustiul de 8 ani care viseaza sa-l omoare pe Ceausescu, pentru ca sora lui, cu zece ani mai mare, sa nu plece de langa el, evadand din Romania. Neintelegerea din acei ani ai copilariei cand imaginea lui Ceausescu, si la propriu, si la figurat, inhiba orice manifestare a firescului, cand interdictiile de genul "sa nu mai vorbesti niciodata despre Dumnezeu sau despre Ceausescu" nasteau traume mult mai tarziu constientizate, ne-intelegerea, deci, dar nu in sens camusian, ci pur est-european, este poate faptul cel mai bine surprins de filmul lui Mitulescu, din intreaga perioada a sfarsitului dictaturii. Lipsa de libertate era receptata cu totul altfel la cei 8 ani ai lui Lalalilu, la cei 18 ai surorii lui Eva si cu totul diferit de catre parintii lor. "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" povesteste despre Ceausescu si celebra lui "epoca de aur" din perspectiva unui copil care traieste la marginea Bucurestiului. Nimic din incrancenarea dosariadei Securitatii, nimic din furia violenta a unei generatii ce s-a autointitulat "de sacrificiu". Doar umorul si nostalgia care se astern peste amintiri din "alta lume". Absolut delicioasa este scena in care cei cativa elevi de la un liceu industrial pregatesc un asa-zis "moment artistic" in spirit patriotic, pentru festivitatea de sfarsit de an scolar: o tautologie in stil "Cantarea Romaniei", "Tara noastra-i tara noastra, dulce pajiste albastra..." lalaita cu suflet de intreaga clasa impreuna cu profesorul de muzica si al carei absurd este cu discretie subliniat regizoral prin schimbul de replici dintre profesor si vocalist. Expresia neintelegator-tampa a elevului este salvata ironico-umoristic: "Fii atent la versuri! <<Tara noastra-i tara noastra...>> Ce vor ele sa spuna? <<Nu-mi dau seama...>>". Dar dincolo de asta, scena aminteste de festivismul perioadei respective, cu tot ceea ce implica el, de felul in care era impusa "trairea" versului patriotic.
Catalin Mitulescu Aglomerarea de clisee, de la painea cu marmelada la camionul de jucarie sau la oprirea curentului electric urmat invariabil de replica "e de la ei", nu devine deloc superflua, regizorul dozand bine cantitatea, pana la limita suportabilului. Dincolo de ea sunt amintirile frumoase, sau ceea ce se vede azi ca fiind amintiri frumoase, prin filtrul celor mai bine de 15 ani ce au trecut de-atunci. Prima iubire, emotiile acelei perioade, felul in care se radea, felul in care se plangea, o anume inocenta care astazi s-a pierdut. Si cand vorbeam de anumite scapari ale regizorului aveam in vedere gestul atat de putin tipic acelei perioade, chiar din deschiderea filmului, cand Lalalilu le arata obscen unul dintre degete colegilor. Dincolo de asta, scenariul scris de Catalin Mitulescu si Andreea Valean este excelent, ca si interpretarea Dorotheei Petre, adolescenta care-si cauta drumul si lumea, rol pentru care a castigat la Cannes premiul pentru interpretare feminina al sectiunii "Un certain regard". De altfel, intreaga distributie merita un premiu de interpretare sau mai degraba Catalin Mitulescu pentru intuitia cu care si-a distribuit actorii si in rolurile secundare. Mircea Diaconu, Carmen Ungureanu, Florin Zamfirescu, Jean Constantin, Grigore Gonta si mai ales copiii. Timotei Duma in rolul lui Lalalilu nu are nici o doza de artificial in joc si ar fi meritat el insusi un premiu pentru interpretare.
Castigator anul trecut al unui Palm d'Or la sectiunea scurt metraj, Catalin Mitulescu propune prin acest lung-metraj de debut o redimensionare a trecutului prin prisma nostalgiei. Si face un alt fel de film despre perioada lui Ceausescu. Desi pe alocuri ritmul ii scapa si devine usor lanced, desi exista scene neverosimile si altele poate prea ingrosate (precum e vesnica scena cu lautari si tuica la mesele date pentru diverse evenimente in familie, aici taiatul motului), productia lui Catalin Mitulescu marcheaza cu siguranta o mutare a interesului cinematografiei actuale, care devine interesata sa analizeze comunismul in primul rand din punct de vedere socio-uman, si mai putin politic.
Regia: Catalin Mitulescu
Distributia: Dorotheea Petre, Nicolae Praida, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Carmen Ungureanu, Grigore Gonta, Valentin Popescu, Florin Zamfirescu, liceenii Ionut Becheru, Cristi Vararu si copilul Timotei Duma
Scenariul: Andreea Valean si Catalin Mitulescu
Imagine: Marius Panduru
Muzica originala: Alexander Balanescu
Producatori executivi: Martin Scorsese si Wim Wenders