Prezentam in serial ultimele pagini scrise de Aurel
Dragos Munteanu, menite sa constituie fundalul unei analize dure, din pacate neterminata, a perioadei post-comuniste. Este un text inedit, pe care il redam integral cititorilor Jurnalului. Pornind de la evenimentele istorice semnificative din secolul
trecut, scriitorul a dorit sa evidentieze lipsa de responsabilitate a guvernelor
care s-au succedat dupa
evenimentele din 1989.

Episodul 2

In procesul de schimbare politica initiat in acei ani, Nicolae Ceausescu a facut cu abilitate apel la sentimentele profunde ale neamului romanesc, continuand tendintele aparute si consolidate din perioada lui Dej. In anii de dupa abdicarea Regelui Mihai, Partidul Comunist din Romania acceptase mai intai fara rezerve transformarea tarii intr-o colonie a Uniunii Sovietice. Romania era exploatata economic la sange prin Sovromuri si guvernata de un grup aflat in afara oricarei traditii si filiatii politice autohtone. Consilierii sovietici se aflau peste tot si aveau cuvantul hotarator. La mijlocul anilor a€™60 apar totusi semne ca Romania isi afirma din nou independenta. Pentru a intelege resorturile istorice care au condus in interiorul partidului la schimbarile de orientare a politicii comuniste, este bine sa revenim chiar sumar asupra circumstantelor istorice din perioada imediat urmatoare iesirii Romaniei din cel de-al doilea razboi mondial.
RESTAURATIA REGALA. La 23 August 1944 se petrecuse un act de restauratie regala. Sub presiunea situatiei militare si politice, Regele Mihai ii retrage lui Ion Antonescu mandatul de sef al statului si guvernului, restaureaza Constitutia din 1923 si rupe legatura cu puterile Axei in favoarea Natiunilor Unite si a legaturilor traditionale ale tarii. Este un act istoric pe care comunistii au reusit multa vreme sa-l confiste in constiinta romanilor, dandu-i cu totul alta semnificatie. E de mirare ca nici astazi nu se evalueaza implicatiile sale reale, ca nici macar regalistii nu-i inteleg locul in istoria nationala. Statul si armata, intreaga natiune, au raspuns coeziv si responsabil actului de legitimism regal, actionand conform ordinii naturale si de drept preexistente in societatea romaneasca. Nici o defectiune majora nu s-a produs in tot aparatul de stat si s-a facut atunci proba istorica a soliditatii statului national si unitar creat de marea generatie de la 1918. Romania iesea din razboi printr-un act de vointa nationala, incheia un armistitiu cu natiunile din coalitia antihitlerista si se angaja in lupta alaturi de ele, cerand statutul de tara cobeligeranta.
Rasturnarea de la 23 August este una din cele mai frumoase pagini din istoria noastra nationala, care nu trebuie evaluata numai politic. Modul cum s-a desfasurat, sub conducerea partidelor traditionale si a armatei, a evidentiat legatura profunda a dinastiei cu tara si faptul ca neamul romanesc isi recunostea propria vointa in conduita Regelui Mihai. Trainicia acestei relatii, verificata in momente de criza istorica, va trebui sa dea de gandit celor care vor vrea sa construiasca institutii stabile si sa creeze o adevarata sursa de legitimitate in tara.
PUTINI. Actul de la 23 August 1944 nu fusese insa pe placul Kremlinului. Intentia comunistilor rusi era de a ocupa Romania cu armele si de a instaura un protectorat militar. Mai tarziu, in 1961, o va spune Dej insusi, referindu-se la grupul prosovietic din conducerea partidului: ""Pauker si Luca sustineau ca a fost o mare greseala infaptuirea actului istoric de la 23 August. (...) Ei pretindeau ca ar fi fost mai bine daca rasturnarea dictaturii militaro-fasciste era lasata pe seama actiunilor militare ale armatei sovietice..."". Fara a putea discuta aici toate implicatiile schimbarii de la 23 August, ne vom mentine strict in limitele semnificatiilor pentru politica Partidului Comunist. Cu o organizatie comunista formata mai ales din tehnicieni trimisi de la Moscova si din cativa intelectuali dezafectati sau idealisti, in numar de cel mult opt sute sau o mie cu tot cu familiile, Romania era imposibil de satelizat peste noapte si de prezentat occidentalilor din Comisia Aliata de Control ca o tara istoriceste pregatita pentru comunizare. In restul Europei Centrale si de Est, ca si in Balcani, existau partide comuniste puternice, inzestrate uneori cu divizii si armate, ca in Iugoslavia si in Polonia. In Romania, dimpotriva, comunismul fusese inexistent ca forta politica cat de cat semnificativa. Aparitia PCR pe scena mare a politicii romanesti se datora numai presiunii extraordinare exercitate de avansul trupelor sovietice si apoi de prezenta lor pe teritoriul national.

DESTIN. Patrascanu - revolutionarul ucis de tovarasii de revolutie