Vis de profesor la inceput de an scolar

Trebuie sa fii copil ca sa te bucuri de cateva zile de vacanta prelungita, dar, daca esti profesor si/sau parinte, lucrurile incep sa arate altfel. Nauceala si indecizia te marcheaza: e dureros de greu sa stai cu ochii atintiti pe televizor sau cu urechile ciulite la radio ca sa afli daca maine iti vezi de treaba sau daca te duci la scoala numai pentru a semna in condica penibilul cuvant "greva". In ultimul timp, lucrurile se repeta tot mai des.
Nu dorinta de a fi vedete ne impinge pe prima pagina a ziarelor sau in strada. Nu placerea masochista de a intra in atentia publica sau de a fi huiduiti de parinti: "Ce mai vor si astia?! nu li s-a dat?!...". Mi-e groaza de imaginea unei clase pline cu elevi, dar fara profesor, pentru ca, strivit intre nebunia gratuita de a ramane in invatamant si datoria de a trai, omul scolii va inceta sa mai apara pe prima pagina: nu vor mai fi greve pentru ca nu vor mai fi dascali. Profesorul e o saracie pe picioare, o pretentie, un moft, dar mi se pare edificator ca am tot mai multe clase de elevi care nu vor sa devina ce e mai simplu pe lume, adica profesori, ci Mutu (daca sunt baieti) sau top-model (daca sunt fete).
Nu-mi plac patetismele, nici chiar acum, inainte de a incepe scoala. Prefer sa visez cu ochii deschisi ca la sfarsitul acestui an voi fi profesor european. Ma visez cu fruntea sus si fara spaima zilei de maine. Visez sa am bani pentru mine si copiii mei, pentru carti, pentru un laptop (daca nu cumva exagerez), visez sa comunic prin internet cu colegi si elevi din lumea larga, visez sa pot face schimburi de experienta, interasistente, visez sa pot face in invatamantul acesta al nostru tot ce n-am putut face cand eram tanara.

---

Despre autor: