Dincolo de doctrine si de traditie exista si un tip de reprezentare parlamentara proprie poporului nostru.
La calitati ne asemanam cu toate neamurile civilizate, deosebirea e la defecte. Si nu atat la numarul lor, cat la raspandire. Nu s-a facut si nici nu poate fi facut un inventar al romanilor care una zic si alta fac, mai bine zis al celor care promit si nu se tin de cuvant, dar, daca socotim cati politicieni nu-si onoreaza spusa, nu gresim privindu-i ca pe alesii cetatenilor pe vorba carora nu te poti baza. Un sondaj de opinie - care nu va fi realizat niciodata, deoarece nimeni nu se incumeta sa aprecieze procentual partile bune si cele rele la intreaga natie - ar trebui sa ne arate ce inseamna ""a fi cinstit"" la romani. E adevarat, ideea de cinste trimite imediat la relativitate. In Germania, insa, e mai putina relativitate intr-un ""da"" decat la noi. Fiind martor intr-un magazin la dialogul dintre negustor si client, un dialog in care negustorul, plictisit de indecizia clientului, l-a intrebat
""Domnule, ce faci, cumperi ori nu cumperi?"", iar acesta a raspuns caragialeste ""Cumpar si nu cumpar"", m-am gandit ca asa e si cu parerea nationala privitoare la omul cinstit. Cand e numai 50% incorect, inseamna ca e corect. Ca sa avem o baza de discutie despre reprezentantii in Parlament ai viciilor noastre, ar fi nimerit sa-i adunam intr-un partid pe toti politicienii lasi, instabili psihic, mincinosi, puturosi, lacomi, nesabuiti, sarlatani, neparolisti, flecari, iresponsabili si care n-ar zice niciodata hotarat da ori nu. Cred ca am avea surpriza unei grupari a caracterelor infecte mergand spre 20%. Pe unii, acest 20% i-ar speria, dar multi ar considera ca e acceptabil. Ceea ce ar arata ca 20% dintre alegatori, blagosloviti cu trasaturi de caracter proaste sau nedisciplinati de familie, de anturaj si de scoala, s-ar simti bine reprezentati, s-ar regasi in felul de a fi al deputatilor si senatorilor cu defect de fabricatie si de educatie. De fapt, nici n-ar fi nevoie de o cercetare sociologica in Parlament ca sa stim cum ne sunt cu adevarat politicienii de la varf. E destul sa verificam declaratiile de avere si CV-urile, ca sa cuantificam minciuna. E foarte probabil sa aflam ca partidul ipocritilor e mult mai mare, ca fiecare politician se consi-dera indreptatit la un procent de minciuna. Nu-i un secret ca in toata lumea politicianismul presupune
si actorie. E un soi de avocatura
publica. Doar ca in parlamentele istoriceste foarte asezate nu patrund, ca la noi, cu tactica toptanului, atatia penali si clinici, atatia indivizi cu mari lipsuri in educatie. ""Dosariada"" are si acest rost, de a-i trimite in partidul fara un nume pe parlamentarii cu educatie si gene
de lichele, raspanditi, pitulati
in celelalte formatii.