La cinci ani de la atentatele de la World Trade Center si Pentagon, "razboiul impotriva terorismului" declansat de Administratia Bush se afla intr-o grava criza de credibilitate. Rezultatele de pana acum sunt catastrofale. Sute de mii de oameni au fost ucisi, dar lumea nu a devenit un loc mai sigur. Dimpotriva. Fanatismul si extremismul nu au gasit, parca, niciodata circumstante atat de favorabile.
Tot mai putini locuitori ai planetei cred in bunele intentii ale Occidentului civilizator. Tot mai multi considera campania antiterorista un pretext pentru impunerea dominatiei americane, o farsa gigantica si sangeroasa in spatele careia se ascund interese pragmatice. Cea mai tragica "victima colaterala" a acestui razboi este imaginea Americii. Cel mai mare pericol: discreditarea valorilor pe care Statele Unite le-au reprezentat (si promovat) timp de decenii. Dupa dezastrul din Irak, ce sa mai creada lumea araba despre "democratie"? De ce sa-si mai doreasca "libertate", daca ea echivaleaza cu razboiul civil?
America a esuat lamentabil in domeniul care i-a adus candva prestigiul: "nation-building". Iar acest esec ii goleste de sens toate succesele militare. Marea infrangere a Administratiei Bush s-a produs in Afganistan. Si totusi, premisele fusesera atat de favorabile... Nimeni nu putea pune la indoiala legitimitatea interventiei americane. Regimul taliban era detestat la scara mondiala. Afganii isi doreau cu adevarat sa fie eliberati de o teocratie dementa care interzisese nu numai muzica si televizorul, dar chiar si rasul. Razboiul a fost scurt si victoria americana rapida. Un viitor mai bun parea, in sfarsit, posibil pentru locuitorii acestei tari nefericite, devastata de peste doua decenii de conflict continuu.
Afganistanul nu avea sa cunoasca, insa, binefacerile unui "Plan Marshall", desi, in aprilie 2002, presedintele Bush invoca numele faimosului general si promitea o reconstructie la fel de eficienta ca cea a Europei postbelice. Promisiunile sale s-au dovedit vorbe goale. Washingtonul nu a trimis nici banii, nici oamenii necesari pentru o asemenea intreprindere ambitioasa. Cei 8000 de soldati americani ramasi in Afganistan dupa incheierea marilor manevre militare nu au participat nici la securizarea, nici la reconstructia tarii. Aveau misiuni precise: vanarea talibanilor si a liderilor Al-Queda. Trupe internationale de mentinere a pacii au fost mobilizate doar in Kabul. Cei 4000 de soldati din castile albastre nu indrazneau sa se aventureze in afara capitalei. In provincii, securitatea a fost lasata la cheremul localnicilor. Al unor oameni dezbinati, pentru care violenta devenise un mod de viata.
"Dupa 10 ani de razboi civil, afganii se rugau ca cineva sa intervina" - explica Ali Ahmed Jalali, ministru de Interne intre 2002 si 2005, intr-un interviu acordat "New York Times". Nu a intervenit nimeni. Au fost lasati sa se descurce singuri. In Afganistan, tara care se numara printre primele cinci cele mai sarace state ale lumii, 64 la suta dintre locuitori sunt analfabeti. Au cazut rapid inapoi in plasa vechilor lideri tribali, a comandantilor paramilitari si a lorzilor drogurilor. Cine sa-i protejeze? Din ce sa traiasca? Guvernul presedintelui Hamid Kharzai este criticat pentru coruptie si inactiune. Oficialitatile de la Kabul se apara, aratand ca nu au primit mijloacele necesare pentru a-si impune autoritatea dincolo de granitele capitalei.
Reconstructia promisa de americani s-a dovedit o gluma sinistra. In 2002, Statele Unite au alocat acestui nobil obiectiv doar 297 milioane de dolari. Uniunea Europeana a participat cu 495 de milioane. Japonia a promis 200 de milioane si Arabia Saudita alte 73 de milioane, dar au intarziat cu platile. Totalul era, oricum, infim. O picatura intr-un desert. Maruntis fata de sumele astronomice platite, un an mai tarziu, pentru aventura irakiana.
Robert Finn, primul ambasador al SUA in Afganistanul post-taliban, a insistat asupra necesitatii unor mari proiecte americane, ca de exemplu reabilitarea soselelor dintre marile orase. "Nu mai facem genul asta de proiecte" - isi aminteste Finn raspunsul Washingtonului.
In lipsa unor alternative economice reale, afganii s-a intors la singura lor sursa sigura de venit: exportul de opiu. Ei furnizeaza peste 90 la suta din productia mondiala. Anul acesta, potrivit estimarilor ONU, se anunta un record istoric, o crestere de 50 la suta fata de anul trecut. O productie care va depasi cu 30 la suta consumul global de pana acum.
Si violentele se afla pe o panta ascendenta. Numarul atentatelor sinucigase s-a dublat in ultimele luni, iar atentatele cu masini capcana inregistreaza o crestere de 30 la suta. Speranta de viata in Afganistan nu depaseste 43 de ani. Nici astazi, 90 la suta din populatie nu beneficiaza de curent electric. Femeile au reinceput sa poarte burka, iar guvernul a decis reinfiintarea Departamentului pentru Promovarea Virtutii si Descurajarea Viciului. Administratia Bush a pierdut cel mai important pariu al sau.