Unul dintre cei mai prestigiosi intelectuali ai generatiei sale, un istoric cu o remarcabila activitate universitara si prestatii editorial-publistice de inalt nivel academic, unul dintre cei, nu foarte multi, romani care au facut cariera in marile universitati europene si americane, una peste alta, un reprezentant de marca al intelighentiei romanesti si in acelasi timp al societatii civile, marturiseste intempestiv, printr-o scrisoare remisa presei si marelui public, colaborarea sa cu Securitatea. Nu vrem sa intram in detaliile "tehnice" ale racolarii si activitatii, nici sa evaluam consecintele pozitive ale unui gest eliberator de azi si cele negative ale unor fapte regretabile si condamnabile de ieri, ci sa incercam sa deslusim, chiar si partial, strict subiectiv, cum a fost posibil asa ceva. Cum au functionat mecanismele terorii comunisto-securiste asupra fiecarui individ, dar si asupra "masei", psihologiei colective.
In primul rand, ar trebui sa acceptam faptul ca toate aceste tribulatii cu dosare puteau sa aiba loc imediat dupa '89. Aici toata lumea este de acord. Doar ca nu toata lumea purta povara aceluiasi trecut, chiar daca trait in comun, asumat individual. Era limpede ca cei ce trecusera prin calvarul puscariilor comuniste nu puteau gandi si simti la fel cu tortionarii lor. Ca cei care, din slabiciune, lasitate sau simplu oportunism, au cedat presiunilor - de partid, ale familiei, Securitatii sau Dumnezeu stie carei conjuncturi nefericite - nu puteau sa spere/simta/viseze/actioneze etc. in aceiasi termeni cu cei care reusisera sa-si salveze nu doar existenta de zi cu zi, ci si viata launtrica. Inflamati in vartejul existential postdecembrist, nu am avut nici calmul necesar, nici, poate, destule "elemente" de a judeca la rece subteranele regimului comunist. Dar si ale propriilor noastre ascunzisuri. Aceasta asumare neteda a tot "ceea ce nu se vede" ar fi avut un efect salutar si salubru inca din 1990.
Nici acum nu este prea tarziu. Si pentru judecarea criminalilor regimului comunist - au fost Draghici, Pintilie, Nicolski, Ciolpan si ceilalti generali si colonei, activisti si "organe de partid" cu atributii "specifice", niste criminali? DA! -, dar si pentru limpezirea propriului nostru trecut. Individual sau colectiv. Fara o profunda judecata si reala asumare a erorilor si ororilor regimului comunist nu putem reface tesatura morala a unei natiuni. Caci Raul si Uratul nu exista in sine, ele pot disparea sau aparea, precum germenii ciumei, de care pomeneste subtil Albert Camus, in orice cetate asediata. Eroarea de tinerete a lui Sorin Antohi si a multora dintre noi a fost posibila si pentru ca sistemul era ticalos si ticalosit. Perversitatea puterii se baza si pe o indelungata traditie a duplicitatii. Si aici ar fi bine sa intervina istoricii si sa ne clarifice sursele raului difuzate si dispuse pe durata lunga a istoriei. Cand, datorita unor imprejurari dramatice, intr-o forma sau alta, ne-am adaptat la rau, ne-am "descurcat" de multe ori, fara sa curga prea mult sange. Dincolo de marile momente ale istoriei nationale, dincoace de mereu potrivnicile situatii in care ne-am plasat printre marii actanti ai istoriei Europei. Sigur ca nu putem pune gesturile blamabile ale unuia sau altuia dintre noi pe seama "vicisitudinilor istoriei", dar nici nu putem spune ca "descurcareala" conjuncturala si fel de fel de pacte, cu fel de fel de "diavoli", nu au fost solutii salvatoare.
Si apoi? Ce-o mai vrea bunul Dumnezeu!
Unde batem? Era pregatita societatea romaneasca, in 1990, sa primeasca spovedania/marturisirea/"desconspirarea" (sic!, cum frumos se exprima fostul ministru de externe si actualul Lider Maximo al PSD) celor dispusi la un astfel de gest recuperator? Nu cumva secole de duplicitate si "adevaruri relative", ca sa nu spunem minciuna, vizavi de unii sau altii si de noi insine, au tesut o protectoare panza de paianjen, extrem de fina, a duplicitatii? Mentalul colectiv retine acele forme de etica pragmatica de genul "Fa-te frate cu dracu' pan' treci puntea", "Capul plecat sabia nu-l taie!"," Zi ca el si fa ca tine", putem inmulti aceste formule lapidare ale adaptarii la conjunctural. Cand regretatul Alexandru Paleologu si IPSS Nicolae al Banatului si Crisanei au trecut prin faza spovedaniei si marturisirii publice, gestul lor, ramas izolat, n-a fost apreciat la justa valoare. Ba din contra, s-a manifestat o anume ostilitate, un dispret tacut vizavi de niste oameni care au gresit. Platim azi, scump, ratarea acelui moment al redefinirii eticului in spatiul romanesc. Faptul ca fortele politice postdecembriste nu au fost capabile/nu au dorit sa demanteleze tesatura criminala a regimului comunist si a organului ei represiv a facut ca lucrurile sa treneze. Inca o data ne-am "descurcat", amestecand jumatatile de masura ale sferturilor de adevar cu trei sferturile minciunilor si mistificarilor de tot felul.
Si? Si suntem unde ne aflam. Lupte intestine teribile, "grupuri de interese" si interese de partid, ambitii si orgolii individuale combinindu-se cu jocurile de culise financiare sau diplomatice. Accesul in NATO si UE a internationalizat "descurcareala" noastra, inainte de a ne asuma un nou/ vechi set de valori. "Fa ce zice popa, nu ce face popa!" este o alta vorba veche, pe care nu noi am inventat-o. Insa ce repere morale si ce virtuti etice sa propunem generatiilor care vin daca nu reusim sa ne debarasam de un intreg trecut? De 50 de ani de comunism, de cateva sute de ani de bizantino-otomanism adaptat si imbunatatit prin cernoziomul local. Exista si o "turcire" etica, nu neaparat etnica. Ceea ce se intampla in aceste saptamini ar putea fi salutar nu doar pe plan individual, ci si pentru mentalul si psihologia colectiva. Nu ne facem iluzii, dar nadajduim ca vom trai mai frumos. Dupa propriile puteri.
Nu are de ce sa ne bucure ca am mai descoperit pe unul care a gresit. Satisfactia cu "Sa moara si capra vecinului!" ni se pare puerila. Si nici nu este crestineasca, la urma urmelor. Credem ca prietenul Sorin Antohi va avea forta necesara pentru a depasi acest teribil moment din propria-i existenta. In astfel de momente dramatice, departe de a fi distractive, sa reusim sa ne solidarizam intre noi, dincolo de opiniile noastre, optiunile religioase sau idiosincraziile etnice. Asa cum nu am fost niciodata de-a lungul framantatei noastre istorii. (Bedros HORASANGIAN)
Intre cazul Antohi si USR
Il pretuiesc pe Sorin Antohi ca fiind una dintre mintile cele mai frumoase din generatia mea - cei nascuti in anii '50. Il pretuiesc la fel de mult si acum dupa ce a marturisit ca a turnat la Securitate. Ceva-ceva, totusi, se rupe in admiratia mea pentru mintea lui. Ceva care are legatura cu aceasta vorba spusa de un kabalist: "Atentie la gandurile tale pentru ca vor deveni vorbe. Atentie la vorbele tale pentru ca vor deveni fapte. Atentie la faptele tale pentru ca vor deveni obisnuinte. Atentie la obisnuintele tale pentru ca vor deveni caracter. Atentie la caracterul tau pentru ca va deveni destin".
Sorin Antohi ar fi trebuit sa-si faca publica marturia de turnator in ziua cand a fost numit secretar de stat in Ministerul Invatamantului, guvernul Roman, asadar in 1990. Acum, in 2006, cand face aceasta marturie, ne lasa cu suspiciunea ca in mandatul sau de secretar de stat a acceptat riscul de a fi santajabil. Mandatul acela n-a fost pe cat de creativ ne-am asteptat. Reformele mai adanci in invatamant au inceput mai tarziu, sub alti ministri. Pe vremea aceea, Sorin Antohi era lider marcant al Grupului Pentru Dialog Social. Acum stim ca Alin Teodorescu, presedinte al GDS, la un moment dat, era si el turnator santajabil. Ce putem sa credem, azi? Se sparie gandul.
Dar problema e alta acum. Ce forma va lua cainta lui Antohi? O carte? Vom vedea. Macar sa fie una a caintei competente. Pentru ca exista si cainta proasta, fara minte, fara suflet. Vezi justificarile Monei Musca.
Mai grav decat cazul Antohi - destul de grav, prea grav, foarte grav, alegeti dumneavoastra - tinde sa devina acela al Uniunii Scriitorilor din Romania. Eugen Simion si Nicolae Manolescu s-au solidarizat deunazi ca sa pareze nici ei nu stiu ce. Vor fi aflat ca ies pe teava CNSAS cateva nume de scriitori turnatori? Ei, si?
Strategia lor de aparare in fata acestui eventual "atac" a fost sa reaminteasca faptul ca USR a fost, totusi, o oaza de rezistenta morala in fata abuzurilor ceausiste. Da, a fost. Dar nu a fost mai mult decat atat. Acolo, la USR, nu au aparut voci ale intelighentiei noastre care sa propuna revizuiri ale ideologiei marxiste, baza Raului Comunist. Acolo, la USR, nu a existat un laborator al curajului intelectual care sa propuna o forma reala de dialog si negociere cu puterea partidului unic. Acolo, la USR, a fost aleasa calea dialogului indirect, prin Europa libera, care il facea pe Ceausescu tot mai intratabil. Acolo, la USR, nu a riscat nimeni sa-si piarda sinecura ori rubrica. S-au certat cu cenzura, poate. Dar cum s-au certat? Singurul care a stiut sa sperie cenzorii partidului a fost Nicolae Breban. Nu l-a imitat nimeni cu alte demisii din CC al PCR. A avut USR un Noica al ei care sa-si ia libertatea de a propune Securitatii proiecte culturale de anvergura internationala? "Va caut ca sa ma ajutati sa faceti ceva in cultura" - le zicea Noica.
Scriitorii il cautau pe Ceausescu ca sa se parasca unii pe altii si ca sa-i ceara bani in plus, tiraje mai mari si reviste mai multe.
Da, USR a fost o oaza de rezistenta morala. Dar nu a stiut sa largeasca oaza. Nu a micsorat desertul. Comparatia cu Ungaria, Cehia si Polonia e umilitoare. Acolo a existat un curent de solidaritate si o gandire cu adevarat politica a rezistentei morale.
Gestul defensiv al cuplului Simion-Manolescu nu face decat sa dea apa la moara linistii de mormant a constiintelor scriitoricesti din epoca aceea. Constiinte din care nu curge pic de regret, pic de cainta. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in cartile lor despre acel trecut istoric tocmai istoria e absenta. Oaza de rezistenta morala de atunci a devenit azi una de absenta amorala. Cu doua, trei exceptii. (Ioan BUDUCA)