Traistariu a ajuns in sant
Interpretul de muzica usoara Mihai Traistariu s-a rasturnat cu masina, luni noaptea, in dreptul localitatii constantene Castelu, in timp ce se indrepta dinspre Bucuresti spre Constanta, el nefiind ranit in urma
Traistariu a ajuns in sant
Interpretul de muzica usoara Mihai Traistariu s-a rasturnat cu masina, luni noaptea, in dreptul localitatii constantene Castelu, in timp ce se indrepta dinspre Bucuresti spre Constanta, el nefiind ranit in urma accidentului. Traistariu conducea un autoturism inmatriculat in Constanta si, in apropiere de localitatea Castelu, unde se executa lucrari de asfaltare, a pierdut controlul volanului din cauza diferentei de nivel dintre cele doua benzi de circulatie, iar masina s-a rasturnat in santul de pe marginea drumului. Potrivit Mediafax, in urma accidentului Traistariu nu a patit nimic, insa masina a fost avariata. Imediat dupa accident, tanarul si-a sunat un prieten, care a venit si l-a luat cu o alta masina, ducandu-l la Constanta. Potrivit politistilor, in momentul accidentului, Mihai Traistariu nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice, iar masina nu avea viteza mare. (B.C.G.)
Frunda la DNA
Seful Comisiei senatoriale pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda, s-a prezentat, ieri, la DNA unde a dat detalii despre "niste dezbateri din Parlament, privindu-i pe unii dintre parlamentari". Dupa doua ore de discutii cu procurorii anticoruptie, senatorul UDMR a declarat ca "a fost chemat la o discutie", la care au participat "mai multe persoane", care nu erau parlamentari. "Am participat la o discutie informala in legatura cu niste dezbateri din Parlament, privindu-i pe unii dintre parlamentari", a spus Frunda, adaugand ca s-a referit la "informatii prealabile legate de dezbaterile din comisiile de specialitate ale Parlamentului". Gyorgy Frunda a subliniat ca a fost o discutie "informala" si a precizat ca nu a fost audiat in vreun dosar penal. (G.T.)
Retea de traficanti anihilata
Procurorii Parchetului General au trimis in judecata, in stare de arest, 12 persoane acuzate de trafic de droguri de mare risc, precum si patru complici ai acestora. Ancheta a fost declansata in luna februarie, dupa ce anchetatorii au obtinut probe care confirmau faptul ca Deveci Hall si Orak Tevfik au creat o retea de aprovizionare cu heroina a unor importanti distribuitori de droguri din Bucuresti. Din analiza convorbirilor telefonice interceptate s-a stabilit ca, in 23 martie 2006, acestia urmau sa introduca pe teritoriul Romaniei o cantitate de heroina, disimulata intr-un autocar ce urma sa intre in tara prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Anchetatorii au perchezitionat un autocar care organizeaza transporturi de calatori pe ruta Turcia-Romania, gasind un sac de rafie in care se afla un motor electric. In locul rotorului acestuia, sub un strat de vaselina, era ascunsa o punga din plastic, in care se aflau cinci pachete cu heroina. Marfa a fost pusa la loc in motor, pentru a fi urmarit destinatarul. In aceeasi zi, Deveci s-a prezentat la firma de transport pentru a ridica sacul, in care se afla motorul, pe care l-a pus in portbagajul unui taxi, moment in care au intervenit politistii. (B.C.G.)
Arsi de vii
O femeie de 24 de ani si copilul acesteia, in varsta de un an, din comuna Vela, au murit, in noaptea de luni spre marti, arsi de vii intr-un incendiu izbucnit de la o lumanare uitata aprinsa in dormitorul micutului. Focul a fost stins de pompieri dupa ce o mare parte a locuintei a ars, femeia si fiul acesteia nemaiputand fi insa salvati. In urma cercetarilor efectuate, s-a stabilit ca incendiul s-a produs de la o lumanare uitata aprinsa in dormitorul copilului. Cele doua cadavre au fost transportate la morga Spitalului Clinic Municipal "Filantropia" Craiova pentru efectuarea necropsiei. (B.C.G.)
Grav accident in Oradea
Un tanar in varsta de 30 de ani care conducea o motocicleta cu aproximativ 160-180 de km/h a murit, luni seara, in urma unui accident rutier produs in Oradea. "Motociclistul avea viteza foarte mare si a strabatut Bulevardul Stefan cel Mare ridicat pe roata din spate. La un moment dat, a vrut sa depaseasca un taximetru, prin partea dreapta. Dupa ce a inceput manevra, a <<ciupit>> bordura din trotuar cu roata din fata a motocicletei si a fost proiectat cam o suta de metri in fata, pe carosabil. Motocicleta a fost proiectata la circa doua sute de metri de locul unde s-a lovit de bordura", a spus un martor. Fragmente din casca motociclistului si resturi din capul acestuia au fost gasite de politisti pe o raza de cativa metri. (G.T.)
Injunghiata de concubin
Un sibian in varsta de 29 de ani si-a injunghiat, in noaptea de luni spre marti, fosta concubina dupa care s-a sinucis. "A avut loc o altercatie intre un tanar si concubina acestuia. Pe fondul unui conflict spontan, acesta i-a aplicat mai multe lovituri cu un cutit in zona omoplatilor, iar ulterior avand o tentativa de suicid, s-a injunghiat in abdomen si in piept", a declarat inspectorul principal Ciprian Gaboreanu, din cadrul IJP Sibiu. La scurt timp dupa producerea incidentului, cele doua victime au fost duse de urgenta la spital si au intrat direct in sala de operatie. In ciuda eforturilor medicilor, barbatul nu a mai putut fi salvat. Potrivit purtatorului de cuvant al Spitalului Clinic Judetean Sibiu, Geraldina Galdean, "femeia este in stare foarte grava, dar stabila si va ramane, deocamdata, la Reanimare sub atenta supraveghere a medicilor". (G.T.)
Masina in flacari
Un autoturism Dacia 1300 a luat foc, in urma cu doua zile, intr-o localitate din judetul Dambovita, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Basarab I" Dambovita, un autoturism Dacia 1300, proprietatea unui localnic din satul Balteni, comuna Contesti, a luat foc, pentru stingerea incendiului intervenind un echipaj de pompieri din Racari. Cauza probabila a incendiului este un scurtcircuit electric, focul mistuind elementele combustibile din compartimentul motor si interiorul autoturismului in proportie de 80%. (G.T.)
Ofiter trimis in judecata
Un ofiter de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Satu Mare a fost trimis in judecata, pentru luare de mita, de catre procurorii anticoruptie din cadrul Serviciului Teritorial Oradea. Bogdan Viorel Donca este acuzat ca ar fi pretins de la o persoana 1500 de euro, pentru a-i rezolva favorabil un dosar penal. Ofiterul a fost prins in flagrant, in 23 august, in timp ce primea 500 de euro, drept avans la suma pretinsa. Ofiterul va fi judecat, in stare de arest preventiv, de Curtea de Apel Oradea. (G.T.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.