Dorin TUDORAN: Postmofturismul

"Every generation blames the one before". Asa incepe Living Years, unul din cantecele lui Russ Lee. Cam asa si stau lucrurile - mai fiecare generatie o acuza cel putin pe cea dinaintea ei. La inceputul anului 1990, eram descumpanit de mandria unora din prietenii mei cand imi vorbeau despre copiii lor ce "iesisera la revolutie". Am intrebat daca nu ar fi fost mai bine sa-i fi vazut pe copiii nostri mandri de noi, pentru a fi starnit o revolutie, una adevarata. Majoritatea raspunsurile primite au fost dezolante.
Acum, multi din acei copii explodeaza sub povara frustrarilor. Dezamagirea ca parintii lor nu au facut ce trebuia sa faca pe vremea dictaturii este azi exacerbata de mizeriea umana acumulata in ultimii 17 ani de libertate. O libertate care li sa pare mai hidoasa decat o teroare pe care, in fapt, o cunosc mai mult din relatari. in plus, unii din acesti copii de ieri uita ca mizeria umana de azi li se datoreaza si lor, adultii acestor ani.
Dispar sub munti de rusine modele ce incepusera sa se incropeasca. Cade capul unui gazetar foarte respectat. Se sparge in mii de cioburi imaginea cuiva ce devenise o doamna a politicii romanesti. Incep sa apara tristele dovezi ca figuri proeminente ale paguboasei "rezistente (doar) prin cultura" s-au pretat la mari porcarii - desi nu au semnat angajamente cu Securitatea, au fost neobositi agenti de influenta. Ramanem stupefiati de marturisirile unui om de calibrul lui Sorin Antohi.
Se intetesc demitizarile. Si nu e rau. Numai ca lipsite de noima, ele sunt la fel de nocive ca mitologiile "de stat si de partid" de pe vremuri. Risca sa devina la fel de imorale ca mentalitatile pe care, cu buna dreptate, le blameaza. Urmatorul pas, care a si fost facut de unii, este introducerea in discutie a periculoasei vinovatii colective. Aici se inchide un cerc vicios: la masa unde se ofera loc vinovatiei colective, nimeni nu va mai putea identifica vinovatia. Cand suntem vinovati cu toti, nimeni nu mai e vinovat de nimic. Cu ce ne alegem dupa generalizari pripite? Mark Twain avea dreptate: "Toate generalizarile sunt false. Inclusiv aceasta."
Dezgustata de ce afla azi despre si de la un autor ce devenise pentru domnia sa un "reper", "un erou care a infruntat minciuna epocii comuniste", o autoare ce nu are, probabil, nici macar 30 de ani nu se da inapoi de la insinuari. Daca pot intelege efectul devastator al unei dezamagiri cat o tradare, nu cred ca reactiile necontrolate ajuta la ceva. Citez:
"N-as dori in ruptul capului sa accept ca Uniunea Scriitorilor ar fi fost in epoca lui Ceausescu un sindicat al flamanzilor. Si nici povestile despre Fondul Literar (la care face aluzie uneori si Augustin Buzura). Dar nu pot sa nu ma gandesc ca sunt cam pacloase telurile pentru care au "luptat" scriitorii nostri in perioada comunista. Au pledat ei pentru altceva/altcineva decat pentru propria breasla? Intrebarea nu e retorica si poate se va gasi cineva care sa-mi raspunda."
Ii raspund eu mai tinerei noastre colege, fie si pentru ca, de cateva decenii, m-am dovedit extrem de aspru cu breasla din care fac parte, incepand de la mine insumi, si am fost dezamagit de anumite "repere" chiar pe vremurile cand pareau altora drept niste "eroi":
Da, doamna, unii din mai varstnicii dvs. colegi au pledat si pentru drepturile altora, nu doar pentru cele ale propriei lor bresle. A pune intre ghilimele acea lupta este nimic altceva decat a va da singura raspuns la o intrebare pe care o declarati deloc retorica. Sa fie vorba de un mic viciu de retorica sau de un viciu ceva mai substantial, unul de logica, sa spunem?
Recitesc stentorialul dvs. "Cand iei pozitie fata de o problema sociala si cand te consideri un intelectual intransigent, cu atitudine civica, nu te exprimi pe la colturi, in snoave si sarade, ci vorbesti clar, direct, iti asumi public un punct de vedere. Altfel, sigur, si bufonilor de la curtile regale li se permitea uneori sa spuna in gluma adevaruri suparatoare."
Ce simple par lucrurile azi, in 2006. Dar cum aratau ele oare in anii '50, '60, '70 si '80? Faptul ca nu erati un adult in acei ani nu este un merit. Este doar o fericita intamplare biografica. Folositi-o cum trebuie! Altfel, telurile dvs. pot deveni chiar mai "pacloase" decat cele ale vinovatilor dvs. predecesori.
Uneori, intransigenta "postmoderna" pare doar un postmofturism, gata sa devina pur si simplu fripturism. Adevarat, "Somnul ratiunii naste monstri". Dar si insomniile permanent belicoase ale unei natiuni se pot solda cu acelasi rezultat.

---

Despre autor: